Sărbătoarea ca impas

Viaţa curentă, măcinată în rutină, stresată de surprize multiple şi obosită în onorarea obligaţiilor curente, se retrezeşte în ţoale festive ori de câte ori calendarul îi aminteşte date importante.

De la cea de naştere, de fapt cel mai preţios eveniment din viaţa fiecăruia, la colecţia de răsturnări locale, colective şi globale, zile cu înţeles şi implicare publică, repere mobilizatoare cu efect de masă, dincolo de statut, nivel cultural, avere, culoarea tenului... Un mecanism interesant. Desigur, un prilej cu largă utilizare a sentimentelor comune de către principalii jucători de pe scena publică, privată şi adesea pe cele oculte...

Transformarea unei simple zile, din 365, într-un prilej de identificare colectivă (uneori pozitivă, alteori marcată de resentimente) se transformă într-o resursă de primă mărime în mecanismele de influenţă, control şi mobilizare.

Timpul face bani! Face multe altele...

Iată de ce, ideea de „sărbătoare” asociată unei date calendaristice devine un vector, o investiţie de prim ordin. Onorată colectiv, comunitar sau doar privat şi individual, fără a avea după ani şi ani o conexiune directă cu prezentul imediat. Pică din cer...

Implicarea contează! Ca simplă disponibilitate sau expresie a unui pachet de dependenţe structurale şi, nu de puţine ori, ca ambiţie, alegere, salt, printr-o aglomerare colectivă generatoare de energie. „Mutând munţii din loc”...

Evenimentul, ca sărbătoare, are acea gramatică, bucătărie şi o poziţionare de primă mărime pe piaţa managementului public. Se plasează în spaţii speciale, „locuri istorice”, activează poziţii-cheie şi diverşi meşteşugari ai demagogiei, marcând momente-reper în rostogolirea vieţii curente, isi fac treaba…

Un adevărat spectacol te tip „Bollywood”, adică una dintre cele mai ambiţioase aplicări în practică a „teoriei castravetelui”. Multă campanie despre ceva care a avut loc (probabil) acum 100, 200... de ani ş.a.m.d.

Greşeală!

Lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Avem aici o implicare directă a trecutului în a genera o viziune către viitor, chiar şi pentru un viitor iluzoriu, dar cel mai adesea, pentru a gestiona prezentul. Un prezent, nu de puţine ori critic sau, dimpotrivă, golit de conţinut, pur şi simplu rătăcit între confuzie şi incertitudine.

Iată de ce, un eveniment simbolic, o comemorare, o sărbătoare devine marfă! Apă la moară într-o vară secetoasă...

De aici întrebarea: Prin ce anume, o simplă poveste, o succesiune de fapte şi dezvoltări dramatice, cu urmări uneori majore, se impune ca un reper istoric, ca un criteriu de poziţionare individuală şi colectivă, la mult timp după, în viitorul îndepărtat, definind o cauză, un ideal, unanim înţeles şi asumat?

Dacă ar fi să demontăm mecanismul acestei vrăji colective, într-o simplă analiză la nivel de semnificaţie, motivaţie şi implicare, am putea alege câteva dimensiuni (sau altele)...

- Valoarea simbolică

Onorând nevoia de repere subiective, apare ca unul dintre cele mai importante paradoxuri ale existenţei umane. Credinţă, adesea iluzie, tradiţie transferată de la sine, oarecum mecanic, consacrată prin ritual şi repetiţie, se impune prin extensie şi influenţă în lumile care s-au perindat de-a lungul şi de-a latul istoriei.

Uimitoarea influenţă motivaţională pe multiple planuri, la concurenţă cu mecansime prezente, cu acoperire materială şi instituţională de primă mărime. Şi totuşi nu este o simplă iluzie. O naivitate ce ar ţine de stupiditate sau inerţie colectivă.

Consistenţa evenimentului de reper derivă adesea din trăirea, recunoaşterea şi uneori asumarea unor mutaţii structurale majore.

- Mutaţii structurale majore

Catastrofe naturale, rupturi masive la nivel instituţional (revoluţii, decapitări, trădări, revelaţii) şi mai ales mutări la nivel economic şi social cu efecte, costuri şi determinări care spulberă orice iluzie individuală şi colectivă, cum că oamenii controlează lumea, sunt stăpâni pe propria viaţă. În cel mai direct, primitiv şi banal mod, realitatea controlează lumea în care trăim. Halal schimbare!

Greu de recunoscut, imposibil de ignorat, iar până la urmă, picătură cu picătură, otrava trebuie gustată...

Totuşi, lumea în care trăim nu rămâne doar o simplă derulare mecanică a iluziilor, sau mai dificil, a mutărilor structurale masive, nemiloase, fără drept de apel.

- Alegeri strategice

Tocmai aici apare surpriza! Surpriza speciei umane. Dincolo de amalgamul răvăşitor, confuz, imprevizibil al împrejurărilor, apar momente, rar dar real, de claritate. De asumare limpede şi deplină, fără echivoc, înfruntând riscuri majore şi, nu de puţine ori, de înrolări radicale.

Rupturi curajoase cu ceva ce părea de nedepăşit. Deschideri multiple. De fapt, recunoaşterea că dincolo de un trecut infectat şi un prezent inerţial există un „timp nou”. O alternativă. O altă înţelegere, abordare şi asumare a vieţii individuale şi colective.

Uneori, o auto-redefinire a identităţii şi poziţionării în lumea care este. Minunat moment.

Nu se întâmplă des...

Dar rămâne un reper pentru existenţa curentă, în lumea în care ne naştem, trăim şi din care plecăm. O hartă accesibilă a realităţii, dincolo de labirintul vieţii curente, de rutina consumeristă, de compromisurile inerţiale din viaţa de zi cu zi.

Un orizont prezent care ne ajută sa nu ne smiţim rătăciţi, chiar dacă nu generează oportunităţi, avantaje, venituri. Poate doar un zâmbet colectiv unanim împărtăşit.

Având în vedere toate astea, cum privim la cei care transformă acest „obiect de patrimoniu” – Ziua Naţională – într-o marfă a momentului?! Într-un joc politic minor, într-o ştire de prima pagină... O simplă tranzacţie sau dilemă instituţională pe cât de artificială, pe atât de păguboasă.

Deci. Ce facem de sărbători?!

Cât vindem, cât cumpărăm? Influenţă, notorietate, sprijin. Cui trimitem flori, urări de bine, e-mail-uri, poze?! Pe cine invităm, decorăm, scoatem la băut?...

Nu e uşor...

E uşor să dai în bară...

Rămâne colecţia de întrebări, speculaţii, răutăţi ieftine şi costuri directe.Greu de răspuns. Mult mai greu, când din neglijenţă sau amatorism complicăm problema, ignorând adevăratele date ale ei. Adică din amatorism, superficialitate sau o simplă exhibare narcisistă, de o parte şi de alta a vitrinei ne plasăm în zilele festive ca nişte idioţi.

Ignorând multe. În principal trei dimensiuni: valoarea simbolică, conţinutul real al răspântiei structurale înfăptuite şi recunoaşterea unei alegeri strategice în bătaie lungă.

Nu trebuie să fii savant ca să îţi asumi, să simţi ziua naţională. Afli din nou că eşti român.

Deci, sunt.