Şantajul lipsei de alternativă

0
0

Alianţa de guvernământ de la Chişinău (AIE), încolonată sub steaguri europene, practică şantajul electoral. Guvernează cum poate, de cele mai multe ori neinspirat, în schimb parazitează pe ideea că nu are alternativă. E un argument valabil, chiar dacă în formularea lor sună imoral.

De ce? Pentru că în loc să-şi ţină promisiunile electorale, politicienii de la putere, împotmoliţi în fraude şi abuzuri administrative, arată, ca ultim argument pro domo, spre opoziţia comunistă: vreţi să se întoarcă Voronin şi detaşamentul lui de paraşutişti pro-moscoviţi? Vreţi să ni se ia limba română, istoria naţională, tricolorul şi celelalte valori pentru care am luptat din greu? Vreţi sârmă ghimpată la Prut? Vreţi să ne abandoneze Europa?... Guvernanţii noştri, ajunşi la putere graţie revoltei tinerilor din 7 aprilie, au dreptate, dar nu observă că tocmai lipsa lor de preocupare pentru nivelul de trai al oamenilor şi pentru respectarea legii, începând chiar cu cei chemaţi să o vegheze – procurorii şi judecătorii –, sporeşte şansele unei eventuale reveniri a comuniştilor, probabil într-o combinaţie „pragmatică”, alături de una dintre componentele AIE.

Şantajul „lipsei de alternativă” s-a manifestat din plin în cazul scandalului cu vânătoarea din Pădurea Domnească. Prilej cu care aceşti escroci sentimentali ne-au spus-o franc: nu cercetăm vinovăţiile şi nu răzuim glodul crimei, nu-i demitem pe cei care susţin fărădelegile din înalte fotolii parlamentare, pentru că asta înseamnă dispariţia Alianţei şi compromiterea proiectului european. Indignarea societăţii faţă de această retorică impertinentă n-are un suflu decisiv: te simţi tras pe sfoară, batjocorit, şi în acelaşi timp neputincios, pentru că ei sunt „trup din trupul nostru”, nu-i aşa, oglinda „în mic” a societăţii basarabene. Câţi moldoveni ajunşi în fruntea bucatelor s-ar comporta altfel, adică mai demn, mai responsabil, mai civilizat?...

O sumară evaluare a peisajului politic autohton ne arată că forţele democratice extraparlamentare nu pot oferi necesara alternativă – partide mici, obscure, vocale dar fără consistenţă, lideri grandomani, incapabili de colaborare. Singura figură care s-a detaşat mai clar în acest conglomerat pestriţ este Sergiu Mocanu, prin Mişcarea „Antimafie”. El declară că sunt mulţi oameni care îl susţin, dar nu-i scoate în faţă pentru că vrea să-i protejeze. Dacă se gândeşte să intre în politica activă, acest justiţiar va trebui să-şi „developeze” echipa şi să articuleze o ofertă electorală, altfel va continua să fie perceput drept un lup singuratic, care luptă cu morile de vânt.

Nici pe stânga (alta decât PCRM) nu are cum să se încropească o formulă frecventabilă şi credibilă. Dodon, Stepaniuc, Şelin, Mişin ş.a. împărtăşesc aceeaşi dragoste neţărmurită faţă de Moscova şi nu sunt agreaţi de Uniunea Europeană. Stânga în Moldova ar avea o anumită şansă. Însă retorica antioccidentală a acestor politicieni, marşarea pe ideea de „statalism”, fără legătură cu identitatea naţională a moldovenilor, conflictul lor deschis cu cea mai mare parte a intelectualităţii, care este românească prin formaţie şi aspiraţii, îi blochează în condiţia lor de „cartier rău famat”. Numai nişte gafe majore ale comuniştilor i-ar putea ridica în ochii electoratului. Deocamdată, nostalgicii pro-sovietici de la noi preferă roşul „pur şi dur” al generalului Voronin.

De ce nu s-ar lăsa Igor Doron, bunăoară, de moldovenism şi n-ar îmbrăţişa doctrina social-democrată modernă, cea pe care a trădat-o Partidul Democrat, înfrăţindu-se cu oligarhii şi corupţii, în detrimentul unor oameni de valoare, loiali obiectivelor iniţiale ale acestei formaţiuni? Echitatea socială, egalitatea şanselor, susţinerea păturilor nevoiaşe, dar şi accentul pus pe dezvoltare, cea care aduce bunăstare şi echilibru politic, pledoaria pentru supremaţia legii şi calitatea mediului – toate acestea reprezintă un debuşeu electoral generos în Moldova noastră strivită de sărăcie şi de obrăznicia fără margini a celor avuţi.

Dodon e un politician tânăr, care în forul său interior nu are cum să nu recunoască superioritatea modelului occidental în raport cu dezmăţul totalitar din Rusia. Dar ar trebui să înţeleagă un lucru: fără intelectuali, fără oameni instruiţi, fără o reorientare decisivă a azimuturilor geopolitice şi valorice dinspre Est spre Vest, social-democraţia moldoveană va rămâne într-o debara prăfuită a istoriei, de unde duhneşte a cizmă stalinistă. Din păcate pentru el, se pare că Dodon este inapt să-şi asume dezideratele noastre naţionale. El evocă, patetic, glorioasa bătălie de la Stalingrad şi „războiul pentru apărarea patriei”, încercând să puncteze în faţa oculţilor săi sprijinitori. Care patrie, Igor Dodon?...

Cum PPCD pare să nu-şi mai revină după virajele doctrinare pe care le-a executat liderul său emblematic Iurie Roşca, alternativa mai credibilă, cu bune şanse electorale, este de aşteptat să se contureze tot în tabăra partidelor aflate azi la putere. O anume decantare şi concentrare a forţelor care nu abdică de la ideea unei reforme autentice ar fi soluţia. Avem nevoie de o transformare a Alianţei care a devenit o adevărată combinaţie toxică. S-a ajuns la un asemenea nivel de confruntare şi şantaj, s-au formulat atâtea acuzaţii grave şi ultimative, s-au produs atâtea jigniri şi despărţiri „iremediabile” între lideri, încât e greu de crezut că partidele majorităţii s-ar mai putea uita în ochii alegătorilor, fără o grimasă cinică, oferindu-ne o guvernare care să ne apropie de Europa.

Rămâne de văzut dacă Vlad Filat, cel pe care responsabilităţile directe ale Executivului, dar şi un plus de imagine în faţa instituţiilor occidentale, l-ar indica drept persoana cea mai potrivită pentru acest rol de „regenerator al Alianţei” – rol la care ar mai pretinde, discret, şi Dorin Chirtoacă –, va fi în stare să construiască o alternativă viabilă şi realistă, deja, probabil, pentru următorul ciclu electoral, asigurând continuitate democratică Republicii Moldova.  

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite