Să permiți jocurile de noroc în oraș e ca și cum ai legaliza drogurile

Din punct de vedere psihologic și clinic, din perspectiva dependenței există foarte multe similarități între dependența de droguri și dependența de jocuri de noroc. Avem similarități în mecanismele cognitive, în afectarea funcțiilor și structurii creierului, în efectele lor pe plan personal, familial, social, profesional și în simptomele comportamentale.

FOTO Shutterstock

Vă rog să citiți cu atenție.

Atât persoanele cu probleme legate de jocurile de noroc cat și persoanele cu tulburări de abuz de substanțe:

1) raportează dificultăți în a-și reduce, limita sau întrerupe comportamentele.

2) vorbesc despre dificultăți în a-și controla alegerile și despre sentimentul de neputință în a se opri.

În mod interesant, unele persoane care s-au confruntat anterior cu dependența de droguri spun că dependența de jocurile de noroc este mai dificil de abandonat decât dependența lor anterioară de substanțe

3) sunt preocupate în mod excesiv de comportamentul lor.

4) retrăiesc experiențe din trecut sau petrec mult timp gândindu-se la substanța sau activitatea preferată ori la modalități de a obține bani pentru a-și susține comportamentele.

5) neagă adesea sau minimalizează amploarea comportamentelor lor adictive. Ele găsesc scuze sau explicații pentru a-și raționaliza comportamentul.

6) raportează frecvent tipare de escaladare a dependenței. Acest lucru poate implica petrecerea unui timp mai îndelungat, cheltuirea unor sume mai mari de bani sau consumul unei cantități mai mari din substanța ori implicarea mai intensă în activitatea preferată, fie că este vorba despre jocuri de noroc, droguri sau alcool.

Această progresie are loc deoarece creierul devine desensibilizat sau „amorțit” la entuziasmul, emoția ori euforia stării de „high” și are nevoie de ceva mai intens pentru a obține același efect.

7) raportează manifestări de sevraj atunci când nu au acces la substanța consumată sau la jocurile de noroc. Simptomele de sevraj pot fi fizice sau psihologice și variază considerabil în funcție de tipul de substanță și de la o persoană la alta, inclusiv în cazul jucătorilor problematici. Simptomele includ neliniște, iritabilitate, anxietate, furie, dificultăți de somn, stare depresivă sau probleme de concentrare.

8) se implică adesea în comportamentele lor adictive pentru a scăpa sau a evita o gamă largă de emoții dureroase ori intolerabile sau experiențe stresante.

Sentimentele neplăcute pot include anxietate, depresie, plictiseală, respingere, rușine, vinovăție, singurătate, neputință, traumă, lipsă de ajutor sau furie, pentru a numi doar câteva. Emoțiile stresante care conduc la comportamente adictive sunt frecvente în ambele grupuri.

Stresul apare, de regulă, din percepția că persoana nu este capabilă să facă față cerințelor din viața sa. Ambele (atât jocurile de noroc, cât și consumul de substanțe) pot crea o experiență temporară de „modificare a stării de spirit”, oamenii apelează la dependențele lor pentru a evita sau a scăpa de aceste emoții inconfortabile ori situații stresante.

9) se implică în comportamente riscante, manifestă o judecată slabă și tipare de luare a deciziilor afectate. Aceste tendințe pot preceda comportamentele adictive și, adesea, contribuie la menținerea lor.

10) își pun în pericol cariera, educația, familia, prietenii și persoanele dragi pentru a-și continua comportamentele adictive.

11) continuă să se implice în comportamentele lor adictive în ciuda consecințelor negative care generează durere, suferință și pierderi semnificative. Aceste consecințe se pot extinde și asupra membrilor familiei și a celor apropiați, care sunt, de asemenea, afectați în mod negativ de aceste comportamente.

12) consideră abstinența dificilă și raportează recăderi frecvente. Multiplele încercări nereușite de a opri comportamentele adictive pot contribui la sentimente de lipsă de speranță și disperare.

13) apelează la prieteni, familie, colegi sau alte persoane pentru „salvări” financiare sau sprijin în momente de criză. Chiar și în situațiile în care promisiunile de schimbare făcute în timpul crizei sunt sincere, persoanele respective nu reușesc să își respecte angajamentele și revin la comportamentele lor adictive.

14) raportează o senzație de „high” sau euforie din comportamentele lor adictive. Ambele activează căi similare ale plăcerii și recompensei în creier, ceea ce a fost unul dintre motivele pentru care tulburarea de jocuri de noroc a fost mutată în secțiunea tulburărilor adictive din DSM-5, de la clasificarea sa anterioară ca tulburare de control al impulsurilor în DSM-IV-TR.

15) Sinuciderea reprezintă un factor de risc în ambele grupuri. Riscurile pot varia de la gânduri suicidare, planificarea unei modalități de a muri, tentative de suicid și până la realizarea sinuciderii. În cazul jucătorilor, riscul de sinucidere poate fi accentuat după ce experimentează o pierdere semnificativă.

În final, studiile de neuroștiință sugerează că disfuncțiile care implică regiuni similare ale creierului sunt asociate atât cu jocurile de noroc problematice, cât și cu tulburările de consum de substanțe. Aceste deficite, uneori denumite disfuncții executive, pot include probleme de concentrare, memorare a informațiilor, gestionarea mai multor sarcini simultan, planificare, organizare, acțiuni orientate spre obiective, auto-monitorizare, reglarea emoțiilor și amânarea gratificării.

Drept urmare, responsabilitatea primarilor este covârșitoare, iar deciziile și măsurile lor pot avea un impact major asupra sănătății comunităților, situației lor financiare și sociale, precum și asupra siguranței, integrității și vieții locuitorilor.

Sursa: Rory C. Reid si colegii, Department of Psychiatry and Biobehavioral Sciences (University of California Los Angeles)