Să ne rugăm cu Maica Elena Udrea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai avem nevoie de un calendar creştin - ortodox pentu că doar la un like distanţă, nu numai că ştii ce sărbătoare este în fiecare zi, ai parte de bonus, explicaţie de la doamna Udrea cu fiecare însemnătate a zilei plus completările fanilor.

De când a apărut ştirea că Elena Udrea s-a înscris la masterul Facultăţii de Teologie de la Cluj, am ştiut ce urmează. Dacă privesc la modul general, chiar cred că e mare lucru ca un om să caute pocăinţa după ce regretă nişte fapte care nu îi fac cinste şi nu sunt în concordanţă cu cele 10 porunci sau cu valorile creştine. Însă când vine vorba de Elena Udrea, mie mi se pare falsă chiar şi atunci când clipeşte. La fel de falsă ca în campaniile în care ştergea tabla pe la nu ştiu ce şcoală, sau dădea cu mopul. De aceea îmi vine greu să o cred.

Cred că Elena Udrea va fi un exemplu urmat de către ceilalţi politicieni care au dat cu subsemnatul pe la DNA. Electoratul cu valori preponderent creştine, aparent este unul foarte uşor de manipulat, altfel nu îmi pot explica comentarii de genul celora de la postările sale religioase: 

Aurelian: eu am trecut si trec prin ce spuneti doamna Elena....va admir pt curaj...am si eu multe necazuri si sant si eu la rugaciuni din Novena...sper sa ma ajute sa trec prin toate necazurile..cu respect

Elena Udrea Sa fiti sigur ca primiti raspuns la rugaciunea dvs. Va fi asa cum va rugati. Sprijinul Sfantului Anton este foarte mare in fata lui Dumnezeu

Tony Blajinul Bunul dumnezeu sa iti ajute sa devi parlamentar si prin puterea rugaciuni sa ne salvezi de la rautati si dusmanie Italia in ultimul timp nu mai tinea cont de nimic si lau suparat pe bunul dumnezeu.

Elena Udrea Din pacate in Occident se petrece secularizarea Bisericii. Speranta este in credinciosii care vin din tarile estice. Dar si noi avem probleme cu adevarata credinta si mai nou, chiar cu o incercare de slabire a Bisericii. Da, salvarea poporului vine din credinta.


Elena Udrea întreabă: Voi cand v-ati recunoscut greselile ultima data? Cand v-ati cerut iertare celor fata de care ati gresit? Cand v-ati spovedit?

Valeriu Dumneavostră ce răspunsuri aveţi la ultimele trei întrebări? Le puteţi face publice (răspunsurile)?

Elena Udrea Da. Imi cer iertare de fiecare data cand imi dau seama ca gresesc fata de cineva, ceea ce nu faceam inainte. Ultima data m-am spovedit vineri. Si ma rog lui Dumnezeu sa imi dea puterea de a-mi intelege toate greselile, pentru a le putea marturisi.


Aşadar, smerenia politică pare colacul de salvare pentru politicienii acuzaţi de fapte de corupţie, abuz în serviciu, spalare de bani, etc.

Însă şi cu electoratul creştin (activ), e cu dus şi întors. Mie asta îmi dă bătăi de cap. Să fii creştin înseamnă să fii bun, să fii corect, să respecţi aproapele... dar atunci când cineva îndrăzneşte să spună ceva împotrivă, nu cred că se poate vedea ură mai mare pe faţa unui om ca atunci când superi un creştin fanatic. 

Nu mă pricep şi nici nu vreau să dezbat teme religioase, e un subiect complex, mult prea divizat şi mult prea subiectiv. Fiecare în propria-i credinţă ştie ce-i mai bine pentru propriul suflet. Dar câteodată parcă te dă peste cap câte un comentariu de genul 
dacă mergeau la biserică, nu aveau nevoie de spital” la un slogan precum vrem spitale, nu catedrale” repetat la infinit după Colectiv. Credinţa ar trebui să pună în valoare corectitudinea şi discernământul de a fi un om mai bun, să-ţi vezi de treburile tale, şi mai ales să nu îi judeci pe ceilalţi, ei bine, la noi se întâmplă fix invers. Dacă mergi la biserică o faci pentru tine şi liniştea ta, nu pentru a te aplauda cei din jur, iar dacă te aştepţi ca după ce ieşi de acolo şi te arunci de pe un bloc, să zbori, înseamnă că ai o mare problemă.

Am ajuns la asta pentru că am curaj să cred că şi acest electorat care este uşor de manipulat, e la fel de riscant ca atunci când ai merge pe gheaţă subţire. Pe termen scurt poate aduce voturi şi popularitate, însă pe termen lung dacă le întorci faţa, poate deveni sinucidere politică. Românul iartă, dar nu uită.

Oricum, este foarte ciudat fenomenul politic combinat cu cel religios. Nu contează cât şi cum furi, nu contează că mor oameni zilnic din cauza sistemului defectuos (autostrăzi care cad peste noi, spitale în paragină, doctori plătiţi prost, profesori plătiţi prost, şcoli dărăpănate şi multe multe altele)... important e să nu vindem ţara fantomei lui Soroş, să nu se căsătorească homosexualii, să batem copiii cu ADHD şi tot aşa... De asemenea viaţa unor oameni ai străzii care li se dau foc (exemplul de la Galaţi) pare că îi interesează mult mai puţin pe oameni decât viaţa unui urs (lăsând la o parte felul în care au procedat acei oameni).


Poate am deviat puţin, dar inspiraţia a venit de la doamna Udrea. Problema mea nu este cu nicio religie, ci cu politicienii care profită la maximum de oamenii care nu au discernământ şi sunt foarte uşor de manipulat şi de controlat. Trăim în ţara în care sunt oameni care cred că Iliescu este preşedinte şi astăzi, că ziua are 20 de ore, dar depinde la cât începe, că Gigi Becali ar trebui să fie pe bancnote sau că oamenii din Africa au chiar şi 7 degete la o mână (via Vax Populi). 

Ne aşteaptă vremuri grele şi încă vor fi ani buni în care scena politică va fi predominată de oameni cu 6 case, mii de hectare de terenuri, doctorate plagiate, primari care câştigă alegeri din închisoare, preşedinţi de partide condamnaţi la închisoare, parlamentari care candidează în comunităţi care nu au nicio treabă, doar ca să mai ţină partidul în spate sau să tragă de o funcţie, directori de şcoli puşi politic... şi tot aşa. Poate că doamna Udrea are mare dreptate, tot ce ne-a mai rămas, este să ne rugăm la Dumnezeu, sau cum se spune în popor, Dumnezeu cu mila când ştim că urmează ceva rău.

Şi ca să închei în spiritul articolului pentru cei care se pregătesc să judece, las aici rugăciunea mea preferată, nu ştiu dacă e dintr-un psalm sau vreun verset din Biblie, eu am prins-o într-un serial (The Wire) şi mi-a plăcut mult:

„Doamne dă-mi putere să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba, şi dă-mi înţelepciunea de a face diferenţa”.

Amin!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite