Foto Vandalism în Parcul Central din Timișoara: mai multe busturi ale personalităților locale, distruse
0Mai multe busturi care îl reprezintă pe Nicolae Corneanu, Florimund Marcy și alți cetățeni de seamă ai Timișoarei au fost vandalizate în Parcul Central Scudier. Poliția a deschis un dosar penal și caută autorii.







Cinci busturi de pe Aleea Personalităților din Parcul Central Scudier, aflat lângă Catedrala Mitropolitană, au fost doborâte la pământ. Printre acestea se numără busturile mitropolitului Banatului Nicolae Corneanu, guvernatorului Banatului Florimund Marcy, scriitorului Gheorghe Tohăneanu și al lui Nicolae Bobic. Un al cincilea monument nu are placuță de identificare, iar un al șaselea bust a fost răsucit pe piedestal.
„La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 12:30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Timişoara, mai multe monumente dedicate unor personalităţi ar fi fost deteriorate. Deplasându-se la faţa locului, în Parcul Central «Scudier» din Timişoara, poliţiştii au constatat că anumite părţi componente din cinci busturi au fost desprinse şi găsite la sol”, a comunicat IPJ Timiș, potrivit News.ro.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru distrugere și fac cercetări pentru identificarea și prinderea autorilor.























































