Rusia ameninţă cu bombardarea scutului de la Deveselu pentru a răspândi frica în publicul român
0
Am asistat în mod periodic la ştiri produse de înalţi oficiali ruşi sau de reprezentanţi marginali ai politicii - purtători de cuvânt şi parlamentari consacraţi prin rolul lor de comunicatori ruşi - prin care se anunţă atacul posibil al Rusiei la adresa bazei de la Deveselu.
Cu o voluptate nemărginită, presa românească vânează toate aceste ştiri, chiar dacă ele vin, evident, de la posturile de propagandă rusă şi citează cele mai obscure „surse militare“ sau cele mai nerelevante figuri de „experţi“ militari, politici, sau obişnuiţi ai aceloraşi posturi ruse. Este cazul să încheiem această temă, explicând ce e adevărat şi ce nu din această ecuaţie.
Mai întâi, nu vom obosi să repetăm faptul că baza de la Deveselu este una pur defensivă, care nu are la dispoziţie rachete cu încărcătură explozibilă. Darămite nucleară. Ea funcţionează prin interceptarea şi spulberarea la impact a ţintei, rachetă cu rază medie sau scurtă de acţiune, pe baza vitezei foarte mari pe care o are interceptorul. Apoi, nu are nimic de a face cu „echilibrul terorii“, pentru că cei 24 de interceptor de la Deveselu nu pot să lovească rachetele strategice ruse pentru simplul motiv că nu pot să le atingă. În plus, traiectoria de lovire a SUA de pe teritoriul rus nu trece peste România, nici măcar peste Polonia sau Europa de Nord, ci peste Polul Nord. Pe acolo e drumul cel mai scurt pentru a lovi SUA, deci scutul antirachetă de la Deveselu nu afectează în nici un fel nici acest echilibru.
E adevărat că odată ce Rusia încalcă Tratatul Forţelor cu rază medie de acţiuni INF din 1987 – din care s-a şi retras formal la începutul anului – aceste rachete cu rază medie (pe care Rusia le are de vreo 4-5 ani deşi nu trebuia să le aibă potrivit propriilor sale angajamente) pot fi interceptate. Şi doborâte, fireşte. Dar, încă o dată, vorbim despre rachete pe care Rusia nu trebuia nici măcar să le aibă. Fără legătură cu cei 5 ani trecuţi de la inaugurarea scutului de la Deveselu.
De altfel, chiar Rusia lui Putin nu a găsit ca explicaţie plauzibilă pentru a contesta amplasarea anti-rachetelor/interceptorilor de la Deveselu decât drobul de sare: perspectiva ca în locul acestor interceptori să fie montate rachete cu rază medie nucleare. Deci o virtualitate, cu capabilităţi pe care SUA nu le are în România. De altfel, rachetele Tomahawk nu se mai produc în SUA, iar un program cu rachete cu rază medie de acţiune ar avea nevoie de ceva timp să poată ajunge la maturitate. În nici un caz nu intră în discuţia echilibrului între cele două puteri, Rusia şi SUA. Asta ca să nu vorbim despre alte categorii de arme mult mai evoluate pe care le deţine SUA pentru a se apăra, care nu au nimic de a face cu era atomică. De ce ar reveni cu 30 de ani în urmă?
Deci ultima ştire care a umplut ieri mass-media vorbea despre surse militare ruse care ar fi anunţat că Rusia face exerciţii militare aviatice pentru a bombarda eficient şi cu succes baza de la Deveselu. O aberaţie ca un stat ce vizează un atac sau pregăteşte capabilităţi ofensive să anunţe public ţinta de această perspectivă. Evident, avem de-a face cu un război psihologic prelungit la adresa populaţiei României, pentru a produce frică, a ţine sub teroare sau măcar presiune populaţia. Nici măcar nu se poate pune problema unei presiuni pentru a schimba politicile statului român: Rusia e prea sofisticată ca să nu ştie că aceste politici nu se schimbă de la o zi la alta. E doar o strategie destinată să facă creierii românilor franjuri.
Haideţi să ne gândim ce ar însemna un asemenea eventual atac, dacă el s-ar produce: ar fi un atac asupra unui stat membru NATO, deci un atac asupra NATO. Mai mult, baza de la Deveselu este facilitate militară comună româno-americană, iar dacă atacul s-ar produce, ar ucide soldaţi americani. Nu ar fi doar un atac la adresa unui stat membru NATO, ci şi unul împotriva SUA. Este pregătită Rusia lui Putin să declare război SUA şi NATO atacând baza de la Deveselu?
Evident că nu! Rusia, dincolo de spaţiul public şi comportamentul său de poltron, de actor care strică acorduri pentru a fi băgat în seamă dincolo de dimensiunea sa, nu are nici forţa, nici resursele economice, nici voinţa, ca să fim foarte serioşi, să declanşeze o operaţiune agresivă împotriva SUA şi NATO. Deci ea îşi cunoaşte limitele, în intimitatea proprie, iar afirmaţiile sforăitoare vizează numai spaţiul public şi minţile celor mai puţin pregătiţi în faţa unui asemenea asalt psihologic. A celor mai slab de înger şi a propriilor „conserve“ amplasate în statele membre NATO/UE, inclusiv din România, care pot fi activate pentru a multiplica această frică şi a submina coeziunea deciziei în statul român.
Să nu mai avem episoade nepotrivite de ieşiri publice în zona politicii externe, incalificabile prin efectele lor, cum s-a întâmplat recent, prin târârea relaţiilor externe, de securitate şi apărare în mocirla bătăliilor de politică internă.
Deci această suită de reacţii periodice - cu surse multiple, dar cu un singur ordonator, la Kremlin - care va continua împotriva României, ar trebui deja desconsiderată şi exclusă din zona mass media pentru aberaţia pe care o propovăduieşte şi pentru rolul nefast de multiplicator al războiului psihologic asociat cu aceste elemente. Şi, pe de altă parte, trebuie continuate sustenabil şi în ritm rapid investiţiile la nivel militar, în capabilităţile necesare României, dar şi a unor elemente de cercetare/dezvoltare în comun cu aliaţii americani pentru a aduce şi categorii de arme post-nucleare, cu capacitate de descurajare mai importantă. Apărare şi descurajarea, prezenţa militară străină, cu precădere americană, pe teren, în România, sunt de primă importanţă în contracararea oricărei aventuri militare ruse în ţara noastră.
Pe de altă parte, ar trebui ca întregul complex de instrumente ale statului român să fie reîntărite. Mai întâi, trebuie închisă o dată pentru totdeauna bătălia cu instituţiile statului român, cu precădere serviciile secrete, care trebuie întărite şi dotate, cu resurse suficiente pentru a putea să funcţioneze complementar cu organismul militar, pentru a cunoaşte şi a preveni eventualele acţiuni ostile la adresa României, pe toate dimensiunile hibride. Apoi investiţia în diplomaţia românească e cel puţin la fel de importantă – am pledat pentru 2% din PIB, în oglindă pentru politica externă, pentru ca să evităm vreodată să ajungem la instrumentul militar, având zona de intelligence şi securitate, plus cea de diplomaţie pregătite, bine dezvoltate şi profesioniste pentru a evita ca să se ajungă la utilizarea dimensiunii militare. Şi, dacă se poate, să nu mai avem episoade nepotrivite de ieşiri publice în zona politicii externe, incalificabile prin efectele lor, cum s-a întâmplat recent, prin târârea relaţiilor externe, de securitate şi apărare în mocirla bătăliilor de politică internă.
Se încarcă comentariile...
