Revendicările cetăţenilor din regiunea Moldova
0Tergiversarea continuă a aplicării reglementărilor legale în vigoare, privind construirea Autostrăzii A8, Iaşi-Ungheni-Târgu Mureş, obiectiv strategic de importanţă naţională, pune în pericol pentru alte decenii dezvoltarea firească a regiunii Moldova, care se află într-un stadiu avansat de degradare socială şi economică, urmare a măsurilor administrative discreţionare aplicate de la „Centru“.
Către Guvernul României,
În atenţia doamnei Vasilica Viorica Dăncilă, Prim-ministrul României
Doamnă Prim-ministru,
Tergiversarea continuă a aplicării reglementărilor legale în vigoare, privind construirea Autostrăzii A8, Iaşi-Ungheni-Târgu Mureş, obiectiv strategic de importanţă naţională, pune în pericol pentru alte decenii dezvoltarea firească a regiunii Moldova, care se află într-un stadiu avansat de degradare socială şi economică, urmare a măsurilor administrative discreţionare aplicate de la „Centru“. Astfel, din nou, societatea civilă din zona de est a ţării - parte a României - revine cu noi solicitări imperative către instituţiile de resort ale statului român, pentru demararea celui mai important proiect de dezvoltare economică şi socială al Moldovei - Autostrada Unirii. De asemenea, solicităm şi întreprinderea de măsuri necesare asigurării continuării implementării proiectului privind realizarea Autostrăzii A7.
În conformitate cu dispoziţiile Legii 291/2018 (Legea Autostrăzii Unirii), coroborate cu normele prevăzute de H.G. 666/2016 şi Master Planul General de Transport al României, Asociaţiile partenere „Împreună pentru A8“, „Moldova Vrea Autostradă“, „Pro Infrastructură“ şi „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“ formulează următoarele solicitări:
1. Respectarea şi, implicit, aplicarea de îndată a Legii nr. 291/2018 (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1022, din 29.11.2018), cu privire la demararea procedurilor, impuse prin textul de lege menţionat, de către Ministerul Transporturilor.
2. Numirea de îndată a unui ministru al Transporturilor competent, în persoana unui specialist în domeniu, cu expertiză şi capacitate dovedită de a administra un portofoliu extrem de complex, care gestionează bugete de miliarde de euro.
3. Restructurarea imediată a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin demiterea actualului Director General, Narcis Ştefan Neaga, şi recrutarea prin concurs a unui profesionist cu competenţe dovedite în domeniu, căruia să îi fie atribuit un mandat pe termen mediu/lung, dar şi numirea, de asemenea, a unor experţi în posturi-cheie, cum este, de exemplu, „specialist achiziţii publice“.
4. Demararea de îndată şi necondiţionată a procedurii de scoatere la licitaţie a lucrărilor tehnice pentru completarea/actualizarea studiilor de fezabilitate în ceea ce priveşte tronsoanele Târgu Mureş-Ditrău şi Ditrău-Târgu Neamţ.
5. Renunţarea la procedura „parteneriat public-privat (PPP)“, în ceea ce priveşte implementarea proiectului pentru secţiunea Cristeşti-Paşcani-Leţcani, şi preluarea imediată şi necondiţionată de către Ministerul Transporturilor (în speţă, CNAIR) a întregului tronson Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, de la Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză, pentru ca şi această parte a drumului de mare viteză să facă obiectul finanţării prin fonduri nerambursabile puse la dispoziţie de către Comisia Europeană.
6. Întocmirea de îndată şi necondiţionată a documentaţiei de achiziţie publică pentru lucrările tehnice privind actualizarea/completarea studiilor de fezabilitate pentru sectorul Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni şi scoaterea acestora la licitaţie până la finalul anului 2019.
7. Stabilirea unui program de implementare, care să prevadă în mod expres termene clare pentru finalizarea studiilor de fezabilitate până în anul 2021 şi asumarea acestora în mod concret de către Ministerul Transportului şi CNAIR, pentru lucrările privind toate tronsoanele Autostrăzii Unirii: Târgu Mureş-Ditrău, Ditrău-Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni.
8. Corelarea proiectului privind construirea Autostrăzii Unirii cu POIM 1 (2014-2020) şi introducerea acesteia în POIM 2 - viitorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene 2021-2027, pentru ca acest obiectiv să fie finanţat din fonduri europene nerambursabile, iar realizarea drumului de mare viteză să fie încheiată într-un termen de 12 ani, după cum urmează:
- 2019-2021 – completarea studiilor de fezabilitate pentru toate tronsoanele;
- 2019-2021 – introducerea proiectului Autostrăzii A8 în POIM 2 şi depunerea cererii de finanţare pentru execuţia lucrărilor în baza studiilor actualizate pentru toate tronsoanele;
- 2021-2030 – execuţia lucrărilor pentru cei 311 kilometri ai autostrăzii.
9. Stabilirea unui calendar clar şi asumat pentru realizarea tronsoanelor Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret din cadrul Autostrăzii A7 (Ploieşti-Bacău-Suceava-Siret) şi scoaterea la licitaţie cât mai rapid a documentaţiilor tehnice pentru Studiu de fezabilitate şi Proiect tehnic.
10. Asumarea termenelor precizate şi a etapelor de către Guvernul României, respectiv Ministerul Transporturilor şi CNAIR, prin luarea unor măsuri concrete în acest sens şi crearea unui cadru transparent pentru monitorizarea acestor activităţi. În acest sens, se impune înfiinţarea unei „comisii mixte de monitorizare şi implementare“ a acestui proiect, care să aibă putere decizională şi corectivă şi care să funcţioneze în toată perioada implementării proiectului, 2019-2030; comisia va fi formată din reprezentanţi ai Executivului, parlamentari şi asociaţiile civice implicate în acest demers.
Vă mulţumim anticipat pentru colaborare.
Asociaţia „Împreună pentru A8“
Asociaţia „Moldova Vrea Autostradă“
Asociaţia „Pro Infrastructură“
Asociaţia „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“