Soldații fără frontiere

 În articolul anterior am făcut o prognoză, bazată pe sursele publice la dispoziție, afirmând că generalul Zalujnîi va fi înlocuit, probabil, de generalul Budanov.

Foto: Twitter / X

De unde era să știu că președintele Zelenski va prefera un rus, generalul Oleksandr Sirski, la comanda forțelor armate ucrainene!?

M-am ferit să intru în categoria celor care se avântă cu predicții privind evoluțiile de pe frontul din Ucraina, e atât de ușor să scapi mingea în tribune, și, uite, totuși, mi s-a întâmplat.

Dar acum, dacă tot am ajuns aici, parcă ar fi interesant să știți o parte din povestea unui rus, militar de carieră, care ajunge să comande armata țării pe care Rusia vrea să o ”demilitarizeze”.

Comandatul șef ucrainean este un general născut la 300 kilometri est de Moscova, educat la Moscova, ajuns la Kiev, rămas aici și integrat în noua armată națională ucraineană.

Sigur, se poate spune, a trăit mai mult timp în Ucraina decât în Rusia, de unde a plecat la vârsta de 25 de ani, acum are 58, dar părinții încă locuiesc în Vladimir, acolo unde trăiește și fratele său, Oleg.

Asta, desigur, nu-l face suspect de loialități ascunse, este doar un fapt de viață.

Generalul Sirski era, probabil alegerea naturală pentru a-l înlocui pe generalul Zalujnîi, problema nu a fost trecutul său rus și legăturile de familie, cât ”dosarul” recent de comandant militar.

La apărarea Kievului, cei doi, Zalujnîi și Sirski, au format o echipă și au primit laurii succesului pe rând.

Acum e rândul lui Sirski.

Ofensiva din Harkov este considerată cea mai importantă realizare a sa și una din principalele victorii ale armatei ucrainene în actualul război.

Criticii generalului afirmă că ea a avut loc pe fondul retragerii precipitate a forțelor ruse, reduse numeric, dar imaginea generalului Sirski în orașul recucerit Izium este emblematică pentru această frumoasă perioadă a ofensive ucrainene de la începutul toamnei 2022.

Aceiași critici leagă numele generalul de bătălia pierdută de la Bahmut, de cea, tot pierdută, de la Soledar, ba chiar și de una de la începutul războiului din Donbas, la Debalțevo, din 2015, la fel, pierdută.

Firul comun al acestor confruntări sângeroase, pe lângă numele generalului, este, se spune, stilul acestuia de a nu pune preț prea mare pe viețile oamenilor din subordine, dar și de a nu contesta ordinele primite de la Administrația prezidențială, chiar dacă acestea sunt contrazise de realitatea din teren.

Dar critici, nu-i așa?, vor exista întotdeauna.

Nu e chiar un moment bun să preiei comanda forțelor armate ucrainene, fostul comandant se bucura de o imensă apreciere, pe front evoluțiile nu sunt îmbucurătoare, iar o altă localitate, Avdeevka, s-ar putea adăuga în curând listei negre a generalului Sirski.

Dar asta e, la război, ca la război, când se va termina totul, viii vor fi cu onorurile, ceilalți cu coroanele de flori.

 Foto: Twitter / X

Războiul din est se poartă după alte reguli, una fiind că spiritul slav are, pe lângă finețea care a dus la atâtea realizări artistice, și elemente de cruzime proprii, specifice, care, într-un anumit context, pot fi considerate endemice, aparținătoare doar acestui spațiu, acestei culturi.

E o relație cu viața și cu moartea greu de înțeles și replicat în alte condiții.

În interviul realizat de ziaristul american Tucker Carlson, președintele Putin utilizează o întâmplare din acest război pentru a demonstra că în Ucraina are loc un fel de conflict civil, cu finalul previzibil în care fratele mare îl convinge pe cel mic, cu argumentul baionetei, că dreptatea e de partea sa.

”Soldații ucraineni au fost încercuiți (acesta este un exemplu din viața reală), soldații noștri le strigau: „Nu aveți nicio șansă! Predați-vă! Ieșiți afară și veți fi în viață!” Dintr-o dată, soldații ucraineni au strigat de acolo în rusă, o rusă perfectă, spunând: „Nu ne predăm!”, „Rușii nu se predau!”  Toți au pierit. Ei se identifică în continuare ca fiind ruși.”

Argumentul cu fraternitatea se susține greu în această tragică poveste de război, rămâne în picioare cel privind o altă atitudine decât cea majoritar acceptată în fața morții.

Pentru fiecare soldat există o poveste, o negociere a vieții cu moartea care se poate termina așa cum se termină toate întâmplările de acest fel, cu câteva litere crestate pe o cruce de lemn.

La război chiar și poveștile se împart în două, pentru că ele se desfășoară între oglinzi paralele care proiectează adevărul cu fața sau cu spatele, depinde de ce parte a liniei frontului te afli.

Desigur, depinde și cine e povestitorul, pentru urechile cui transmite mai departe, bătălia nu e una care se poartă doar cu gloanțe și proiectile, cuvintele pot, la rândul lor, răni și chiar ucide.

Iar cuvintele nu pot descrie decât parțial cât de triste, de sordide, dar și cât de neașteptate, de ireale pot fi întâmplările prin care trec și se petrec soldații.

Foto: Twitter / X

Un baton de ciocolată pentru un comandant de brigadă.

Pe timpul luptelor pentru Nikolaev / Mikolaiv, un pachet  trimis din Volânia, conținând un desen, un baton de ciocolată și 100 de grivne, a ajuns la comandantul brigăzii 41 ucrainene, Serhii Orisiuk.

Expeditorul era o elevă de clasa a 6-a, Ania Baranovici, de la liceul local.

Momentul primirii pachetului a fost unul dificil pentru brigadă și comandantul ei, exact după un atac rusesc care a distrus toate echipamentele și lucrurile personale ale membrilor unității.

Deci la acel moment, pachetul primit era singurul lucru din afara războiului care se afla în posesia acestui ofițer.

Povestea e una cu final fericit, în concediu comandantul Orisiuk reușind să viziteze liceul de unde a venit neașteptatul dar și să o întâlnească pe Ania.

Înapoi pe front? Mai bine mă împușc în picior.

Povestea următoare este tot despre un militar ucrainean.

Ca să nu fie confuzii, publicația care o tipăreşte se numește ”The Times”.

La 18 ani s-a angajat militar cu contract în forțele ucrainene, împreună cu alți șase prieteni.

Din cei șase, cinci au murit deja pe front.

Soldatul, care este identificat cu numele de Andrei, a fost și el rănit de gloanțe și schije.

Doctorii au făcut tot de au putut dar nu i-au putut îndepărta toate fragmentele metalice din corp.

Un doctor i-a spus că i-ar putea elibera un ”bilet alb”, de continuare a tratamentului în străinătate, pentru 1.500 de dolari.

Nu i-a fost de folos, neprimind aprobarea de deplasare.

La momentul apariției articolului, Andrei ieșise din spital și se ascundea undeva în Liov, pentru a nu fi reținut și trimis din nou pe front.

Fraza din titlu este răspunsul său la întrebarea dacă se va întoarce să lupte.

Substanța acestei povești este și ceea ce s-a întâmplat cu Andrei, dar și faptul că totul se petrecea în momentul în care s-au înregistrat schimbări importante în structurile de recrutare, menite să scadă corupția de la aceste centre.

Dintr-odată, biletul care asigura evitarea recrutării s-a scumpit de la 7-8.000 dolari, ajungând la 20.000 dolari.

Repet, povestea e dintr-un ziar britanic.

Foto: YouTube

46 de zile singur pe poziție la Bahmut.

Postul TV al armatei ucrainene, ”Armia TV”, spune povestea unui soldat, destul de vârstnic, poate cam ca generalul Sirski, care a rămas singur pe poziție timp de 46 de zile, chiar și după ce linia frontului l-a depășit.

Periodic, poziția sa a fost atacată, dar nefiind, probabil, pe o direcție principală au fost lupte ocazionale, dar care i-au permis să supraviețuiască.

În luna și jumătate petrecută pe poziție, din octombrie până în decembrie 2023, majoritatea timpului fără hrană și fără apă, soldatul Vladimir Gudim / ”Tihon” a pierdut în lupte un deget și un picior.

La un moment dat a decis să se întoarcă la liniile proprii, a și reușit acest lucru, în prezent aflându-se sub recuperare.

Nu există război fără povești amare poate fi o parafrază după titlul unui film cunoscut ”Nu există țară pentru bătrâni” / ”No Country For Old Men”.

Soldații luptă și suferă la fel de o parte și alta a liniei frontului.

Poate sunt unele diferențe, armatele sunt mai bine sau mai slab echipate, armele sunt mai bune sau mai rele, uniformele mai subțiri sau mai călduroase, generalii sunt mai mult sau mai puțin competenți.

Dar soldații nu pot face nimic ca să schimbe ceea ce li se ordonă în afară de a-și oferi trupurile și viețile, încercând totuși să supraviețuiască.

Iar la război există de toate: jertfă și eroism, trădare, foame și sete, cruzime și teroare, frică și spaimă și groază, emoție, disperare, grijă și îndoială, moarte stupidă și supraviețuire miraculoasă.

Și soldații trebuie să treacă prin  aceste încercări în așteptarea clipei când lupta lor nu va mai relevantă sau necesară.

Dar până atunci...