Războiul din Ucraina. Creșterea și descreșterea unui propagandist
0În Est, să spunem că la est de Nistru, loialitățile de limbă, etnicitate, naționale sunt extrem de fluide și amestecate.
Poți să provii, de exemplu, dintr-o familie în care mama să fie rusoaică, tatăl polonez din Belarus, să fii născut în Georgia și să ajungi consilier pentru propagandă strategică al președintelui ucrainean Zelenski.
Ca și în cazul președintelui, limba maternă e rusa, dar asta nu e un handicap pentru un lider ucrainean care vrea să o rupă cu Moscova și cu toate amintirile legate de Kremlin, timpurile sovietice, russkii mir și toate celelalte.
Iar dacă ai și studii de psihologie, teologie, actorie (hopa!), dacă ai lucrat și în serviciul militar secret ucrainean (pan podpolkovnik v zapase / domn locotenent – colonel în rezervă, să trăiți), dacă ai fost și pe front timp de un an, ce altceva ar mai trebui?
Oleksiy Mykolaiovych Arestovych / Alexei Arestovici a intrat în atenția publicului imediat după începerea războiului din Ucraina, când s-a aflat că, încă din 2019, acesta (deja un blogger și influencer cunoscut) prognozase că se va ajunge la un moment când Rusia va lansa o campanie împotriva Ucrainei, 99% în perioada 2021 – 2022.
Teoria lui Oleksiy / Alexei era că pentru Ucraina nu era altă cale pentru aderarea la NATO decât un război cu Rusia.
Nu neapărat pentru că războiul ar fi fost de dorit, cât pentru faptul că menținerea drumului spre NATO avea să aducă inevitabil intervenția Moscovei.
Alexei știa ce urma să se întâmple, știa că va fi sângeros și era, desigur, de acord.
Prognoza s-a îndeplinit, Arestovici a devenit între timp consilier pentru mesaje strategice al președintelui Zelenski, un fel de ministru al propagandei, cum l-au numit unii răutăcioși.
Anul 2021 a fost unul de încălzire, dar 2022 a fost an de glorie.
Sute de mii de urmăritori la mesajele sale online, laude pentru modul în care transforma înfrângerile în victorii, cum, cu explicațiile sale scoase din joben, refăcea situații de luptă și arunca în derizoriu comunicatele rusești.
Devenise porta vocea inspirată și inovativă - e adevărat secundară, pe total, că e și aici o ordine - a războiului dus de ucraineni.
Pe la mijlocul anului 2022, zice Wikipedia, ar fi anunțat și că e disponibil să candideze la președinția Ucrainei, dacă actualul se va reține.
Toate lucrurile bune sunt sortite, însă, să nu dureze.
Totul s-a încheiat într-o seară de mijloc de ianuarie 2023 când, pe timpul unei dezbateri cotidiene despre mersul războiului, gura lui Alexei s-a deschis un pic cam larg, lăsând să zboare porumbelul: racheta care a lovit o scară de bloc din Dnipro, a fost anterior atinsă de apărarea antiaeriană ucraineană, care a deviat-o, făcând-o să cadă pe terasa blocului respectiv, unde a și explodat.
Cum la acea oră, mesajele ucrainene, preluate de principalele rețele media occidentale, erau toate explicite că a fost o lovitură directă împotriva civililor ucraineni, scăparea consilierului pentru mesaje strategice a căzut cum nu se putea mai prost.
Sigur, câțiva colegi de breaslă ucraineni au încercat să dreagă busuiocul: rușii sunt de vină oricum, dacă ei nu ar fi lansat racheta, toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat.
E, desigur, adevărat.
Numai că, în propagandă, adevărul este ultimul lucru de interes.
Iar în propagandă, dacă ai clipit cinci secunde, există o altă propagandă care poate trăi o lună din această scurtă, chiar foarte scurtă slăbiciune.
Iar cei care te-au crezut, te-au adorat până acum cinci secunde, din secunda șase ți-au devenit inamici.
Să citim doar ce a declarat, a doua zi după incident, Boris Filatov, primarul orașului Dnipro, locul incidentului sângeros: „Din prima zi a războiului, am spus că Arestovich este o vită narcisistă și o gură de gunoi. Dar, în Biroul Președintelui, cineva pariază clar pe el. Îmi pare rău că nu am putut rezista, dar SBU și contrainformațiile sunt obligate să răspundă”.
Cum se schimbă aprecierile, uite-așa, peste noapte!
Dacă m-ar întreba cineva pe mine, cred că și primarul a scăpat o zburătoare, dar, poate, nu s-a prins încă nimeni.
Sau, poate, mi s-a părut.
Redevenit persoană neoficială, fostul consilier Alexei Arestovici pare a se dedica acum unei neobișnuite sincerități.
Sigur, vorbim de cineva care a vândut castraveți grădinarilor timp de doi ani și două luni, așa că ce spune, cât va mai spune, trebuie cât de cât filtrat.
Dacă se poate, pentru că noua postură e inedită și surprinzătoare prin lucrurile pe care le afirmă acum, după eliberare, ca să spunem așa.
Iată ce declară, de exemplu, despre continuarea războiului: ”(Chiar, n.n.) dacă toată lumea crede că, garantat, câștigăm războiul, este, totuși, foarte puțin probabil”.
O poziție nouă are Alexei și despre decizia de a interzice utilizarea limbii ruse la nivel universitar, făcând trimitere la articolul 10 din Constituția Ucrainei care, la unul din paragrafe, sună cam astfel: În Ucraina, dezvoltarea liberă, utilizarea și protecția limbii ruse, precum și a altor limbi ale minorităților naționale din Ucraina, sunt garantate.
Fostul consilier are față de acest subiect o abordare pragmatică, avertizând că, prin această politică, Kievul își pierde sprijinul minorității ruse din Ucraina, cea care are încă mulți reprezentanți în rândul forțelor armate ucrainene, luptători pe front adică.
În paragraful respectiv e vorba și de alte minorități naționale, care, la rândul lor, au numeroși morți și răniți pe fronturile ucrainene, dar să nu complicăm discuția.
Poziții interesante, și în afara liniei oficiale promovate anterior, are Alexei și față de alte subiecte:
· nu-i mai place imnul național, un ”dezastru”, versurile sunt prea deprimante, ar trebui să fie mai optimiste;
· războiul intern purtat cu bisericile subordonate canonic Patriarhiei de la Moscova este considerat un război necreștinesc de care vinovat se face președintele Zelenski (tare, nu?);
· chiar războiul cu Rusia este văzut în alții termeni, mai ales partea inițială.
Nu e de mirare că mulți din foștii săi colegi și-au adus aminte că Alexei Arestovici nu e tocmai ucrainean, că la primul Maidan, cel din 2005, era într-o altă tabără, a celor care se însoțeau cu Dughin și cu sloganurile anti-UE și anti-NATO.
„Occidentul nu le poate oferi ucrainenilor oportunitatea de a-și păstra cultura, ci va începe să reprivatizeze obiective importante din punct de vedere strategic. Fabricile ucrainene vor fi preluate de Washington și Bruxelles”, e un citat, e adevărat, neverificat, din acel Alexei al anului 2005.
Citatul e îndoielnic, dar poza cu Dughin este ușor de găsit, chiar dacă mai mult pe site-uri rusești.
De la stânga la dreapta, X – Arestovici – X – Dughin.
Dar oamenii au dreptul să-și schimbe opțiunile.
Să devină sinceri, dacă nu mai au încotro.
Să promoveze, eventual, un nou proiect, unul prin care să încerce repararea punților cu comunitatea rusă din Ucraina Centrală și de Sud.
Așa vorbește lumea, mirându-se că Alexei, deși slobod la gură, nu are nicio problemă să continue ca blogger și influencer, deși primarul din Dnipro a făcut unele sugestii.
Sau poate că a reușit, mai discret decât au făcut-o alți lideri de la Kiev, să plece din țară în direcția Alpilor Francezi (Courchevel se pronunță cum se scrie?).
Zice lumea, eu nu cred.
Adevărul e, probabil, într-una din ipotezele și constatările anterioare.
Care anume? Eh, și dumneavoastră!
Se încarcă comentariile...
