Războiul din Ucraina. Când victoriile dau cu virgulă

Comunicate de presă oficiale amintesc zilnic de câteva sute de morți de fiecare parte.

FOTO Profimedia

Informații din surse la fel de oficiale ne transmit că, permanent, câteva drone ucrainene ajung deasupra Moscovei, chiar mai departe (Sergiev Posad, recent atacat, este la nord de capitala rusă cu încă vreo 50 de kilometri, știu, pentru că am fost acolo), iar câteva rachete rusești continuă să treacă de scutul Patriot-ic care ar trebui să protejeze nu doar Kievul, așa cum se întâmplă, dar și celelalte orașe ale Ucrainei.

Altceva notabil pare a nu se întâmpla acolo, în est.

Știrea care se vinde cu adevărat în media acestor zile este, însă, cea care se referă la o nouă localitate eliberată, un număr de kilometri străbătuți în adâncime apărării inamice, o lovitură năprasnică undeva în spatele frontului, în Crimeea sau la Novorossisk, ceva spectaculos.

Câți oameni au mai murit sau au fost răniți, nici măcar nu mai contează.

Unde s-a întâmplat?

Detalii, statistică.

Ce rost are să aflăm ceva ce nu va fi scris nici măcar pe cruce?

Războiul din estul Ucrainei și nordul Mării Negre este un imens selfie pe care cele două țări și-l fac în stil japonez, într-o îmbrățișare mortală pe marginea prăpastiei.

Iar martorii care se află în preajmă, numeroși, au un interes mai curând artistic: să cadă bine lumina, să fie corect unghiul din care privim spectacolul.

Altfel, da, înaintăm către mijloc de august 2023 și detaliile sunt importante:

- mult doritele avioane F-16, atât de solicitate de ucraineni, vor fi, până la urmă, transferate și, potrivit ministrului ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, cândva, prin martie 2024, Kievul ar dispune și de o forță aeriană modernă. Și de piloți pregătiți. Aici, da, e o mică problemă, deocamdată nu au fost identificați decât opt (adică 8!) piloți ucraineni care să poată începe antrenamentul în limba engleză pentru noul tip de aeronave militare. Probabil ar fi nevoie, pentru început, de vreo 30, se mai caută. Cursul va debuta în această lună, poate, cel târziu, la începutul lui septembrie, România s-a oferit să ajute, alături de alte vreo zece țări, în doar câteva luni se vor comprima cunoștințele și deprinderile care, altfel, ar avea nevoie de ani ca să fie transmise. Victoriile nu așteaptă;

- vin și tancurile americane Abrams, primul pachet, 31 la număr, la începutul toamnei. Este vorba de varianta  M1A1, ceva mai veche, dar mașinile de luptă sunt trecute printr-un proces de modernizare. Oamenii răi s-ar putea întreba de ce vin tocmai atunci, înainte de rasputița / înnoroiala de toamnă dar, asta e, și așa e bine, numai să vină odată. Ce o fi după, vom vedea, deși schemele grafice cu punctele slabe ale acestora au și început să circule online;

- încurajate de sosirea suratelor americane, poate vor ieși din depozite și tancurile britanice Challenger care, din rațiuni pe care Londra nu le-a detaliat, nu s-au aliniat, încă, în luptă, alături de ”leoparzii” germani. La manual scrie că sunt la fel agile ca aceștia, doar cu câteva kilograme (hai, tone...) în plus. Fotografii de la antrenament am văzut, poate apar și niște instantanee din ofensivă;

- există viitor și după Starlink, sub forma unei oferte suedeze care să înlocuiască serviciul de comunicații prin satelit oferit de mult prea capriciosul și business orientatul Elon Musk. Este vorba de serviciul Satcube, creat de compania suedeză cu același nume, mult mai rezistent, se pare, la problemele de securitate și bruiaj create de ruși. E mai lent, cam de cinci ori, ceva mai greu, nu știu de costuri dar, oricum, neamțul plătește. Adică Germania achiziționează aceste terminale după care le donează Ucrainei. Ca să nu se mai vorbească despre reținerile Berlinului;

FOTO Profimedia

- pentru că nu s-a decis cine atacă și cine se apără, mă refer la perioada de după iunie curent, în rest lucrurile sunt destul de clare, Ucraina și Rusia și-au împărțit responsabilitățile: Kievul este în ofensivă / contraofensivă în sud, Moscova a preferat frontul din Lugansk, direcția Kupiansk, localitate care, poate s-a uitat, a jucat rolul de capitală a teritoriului ocupat de Rusia în regiunea Harkov, până la retragerea cu scântei din toamna anului trecut. Cine are mai mult succes e discutabil, dar, așa, ca element ajutător, lucrările genistice ajută mult în apărare și aviația în ofensivă;

- nu știu dacă s-a remarcat, dar Prigojin cel rebel a fost pedepsit cu bilet de voie și deplasare cam peste tot unde dorește, în timp ce artizanul apărării rusești în Zaporojie, generalul Surovikin, lipsește de la apel. Deși, pe timpul primelor ceasuri ale răscoalei, generalul a condamnat acțiunea, gestul său pare să nu fi fost de ajuns.  Asta e percepția din majoritatea media, altfel informația despre ce se întâmplă cu adevărat la nivelul conducerii militare ruse rămâne la acuratețea datului în bobi. De-a lungul timpului am avut generali ruși uciși care au înviat, șeful SMG rănit sau bolnav de câteva ori, acum aflat la a treia tinerețe, insubordonări care s-au dovedit zvonuri și s-au lăsat cu medalii. „Propaganda” e un termen vestic, catolicii știu mai bine, dar perfecțiunea a fost atinsă în est, așa că e bună ceva precauție. Poate se întoarce generalul din concediu la începutul acestei toamne și nu vor ști ucrainenii cum să-l întâmpine.

Într-o consemnare anterioară, reluam una din tezele care explică de ce contraofensiva ucraineană se dezvoltă atât de greu: ucrainenii ar fi renunțat la procedurile predate de instructorii occidentali, nu numai cele de la nivelul ostașilor care trebuie să iasă din tranșee și să plece la atac, dar și la purtarea războiului în general.

E mult adevăr aici, pe principiul „cine s-a instruit la ruși, nu poate lupta ca Bush”.

Ucrainenii ar fi dorit, probabil, să fie altfel situația, dar, așa a fost să fie, o ofensivă fără aviație, fără tancuri suficiente, fără bruierea comunicațiilor inamice, cu o pregătire a trupei contracronometru, cu recruți de patruzeci de ani și cu comandanți care au aflat că sunt la comandă înainte de darea ordinului de atac.

Astfel s-a ajuns ca singura cale spre victorie să fie cea pe stil estic, cu mult sânge, cu tancuri desculțe în stepa dintre Niprul cel secat și Donul cel liniștit, cu răbdare și tutun.

Dar, poate, se întâmplă și minuni.

Dacă luna august și cele care vor urma vor fi aglomerate, așa cum se preconizează, cu sosiri de avioane F-16, cu transferuri de tancuri Abrams M1A1, cu implementarea sistemului Satcube, cu alte evoluții asemănătoare despre care vom afla, poate, după ce s-au întâmplat, Kievul poate spera.

Dar, deocamdată, victoriile dau cu virgulă.

Și pe model vestic, și pe cel estic.