Radu Lupu, simbol al unei preţioase dăruiri.  Concert - omagiu la Ateneul Român

Să recunoaştem, recitalul de pian susţinut de câţiva dintre muzicienii noştri, dintre pianiştii noştri, pe prima scenă de concert a ţării, s-a constituit într-un omagiu pios adus unuia dintre cei mai importanţi muzicieni de la noi, din lumea cea largă a muzicii, anume pianistului Radu Lupu.

 A fost unul dintre acei muzicieni care marchează identitatea timpului său, sfârşitul de secol XX, începutul de secol următor. Reascultăm imprimările sale făcute la cele mai importante case ale timpului, în compania celor mai importante colective simfonice, ale vremii, în compania celor mai importanţi maeştri ai baghetei.

Este de observant, pianistica lui Radu Lupu nu este un mare spectacol în sine. Inlesneşte însă un mare spectacol interior al muzicii, o lume pe care eşti invitat a o pătrunde. Este o lume lăuntrică marcată de semnificaţia unor comunicări pe care el însuşi le descoperă, aducând revelaţii captivante, făcute fără grăbire, cu adâncă înţelepciune.

Pe parcursul recitalului la care mă refer, au urcat pe scena Atheneului pianişti aparţinând unor generaţii diferite, de la nivelul maeştrilor consacraţi şi – în mod simbolic - până la acela al tinerilor care parcurg primii lor paşi în marea muzică.

Este drumul parcurs de Radu Lupu însuşi, de la nivelul foarte tânărului pianist; căci, cu siguranţă, unii dintre noi ne aducem aminte, în anii 60 a prezentat în public şi mai apoi a imprimat cel de al treilea concert beethovenian, în compania Orchestrei Cinematografiei condusă de Constantin Bugeanu.          

Mai apoi, la sfârşitul îndelungatelor sale studii săvârşite în capitala Rusiei sovietice, în compania celor mai importanţi pedagogi ai pianului, şi – de această data – la invitaţia maestrului Iosif Conta, în compania Orchestrei Naţionale Radio, Radu Lupu oferă un regal concertistic cu totul unic la noi, prezentând în două zile consecutive ciclul complet al celor cinci concerte pentru pian şi orchestra de Beethoven. Evenimentele ulterioare ale carierei sale sunt îndeobşte cunoscute şi sunt inspiratoare.

Spre sfârşit de iunie, Filarmonica bucureşteană, un inimos grup de muzicieni, de pianişti provenind din generaţii diferite, au oferit un concert comemorativ închinat memoriei marelui dispărut.

Am avut bucuria de a-l fi reaudiat în deschidere, pe pianistul Daniel Ciobanu, artist în rezidenţă al Filarmonicii, prezentând celebra lucrare Kreisleriana op.16, de Robert Schumann.

Lucrarea făcea parte din repertoriul preferat al lui Radu Lupu. In urma recitalului am reaudiat imprimarea. Cu siguranţă întregul complex al imaginilor caleidoscopice muzical-poetice inspirate de scrierile, de personalitatea romantică a lui E.T.A. Hoffmann, au hrănit lumea lui Radu Lupu; le-am putut regăsi în anume măsură, în jocul pianistic spectaculos, de bună supleţe imaginativă susţinut de această data în deschiderea recentului concert.

Pe de altă parte, în memoria acelei speciale colaborări dintre cei doi mari artişti, dintre Radu Lupu şi Murray Perahia - imprimările rămase constituie dovada supremă, de această data Dan Grigore l-a invitat pe tânărul pianist Robert Creimerman pentru a prezenta împreună anume selecţiuni din Fantezia în fa minor pentru pian la patru mâni, de Franz Schubert.

În finalul acestei memorabile seri de muzică, sub imperiul emoţiei unui numeros public, violoncelistul Marin Cazacu în compania lui Dan Grigore au intonat celebra Vocaliză de Serghei Rachmaninov. Sunt amintiri care stăruie pentru că stăruie în memoria noastră, stăruie în memoria colectivă, marele tezaur al muzicii pe care Radu Lupu ni l-a lăsat drept preţioasă moştenire, drept pildă a unei mari dăruiri.

Materialul a apărut initial în publicaţia  Actualitatea Muzicală.