„Răbdarea strategică” a lui Vladimir Putin nu va mai dura mult. Agresiunea Federației Ruse asupra Europei a intrat pe un parcurs inevitabil
0Secvențele escaladării incursiunilor ruse în spațiul NATO, privite în retrospectivă, arată mai mult decât o escaladare. Abia la peste trei săptămâni de la intensificarea acestor incursiuni, putem avea adevărata dimensiune a ceea ce s-a întâmplat.
Simpla desfășurare a acestor secvențe și suprapunerea lor cu altele ne arată însă altceva, mai surprinzător, așa cum vom demonstra: escaladarea rusă nu este (doar) ceea ce pare, ci mult mai mult, infinit mai îngrijorător.
La data de 10 septembrie, NATO declara că a interceptat 4 din cele 20 de drone ruse care au intrat în spațiul aerian al Poloniei. O rată de interceptare foarte redusă dar cel mai important aspect este acela că prețul plătit a fost disproporționat - rachete de milioane de euro trase de F-16 contra unor drone de câteva mii de euro. Ce a urmărit Federația Rusă prin lansarea acestor drone? În primul rând, a dorit să testeze capacitatea de reacție a NATO. Testul a dus la rezultate amestecate: pe de o parte, Alianța s-a mobilizat foarte eficient, avioane din Olanda ajungând în Polonia foarte rapid, după cum avioane din Italia au ajuns la fel de rapid în Ţările Baltice; pe de altă parte, rata de interceptare a fost foarte scăzută, demonstrând un dezavantaj al NATO. Federația Rusă a mai vrut să testeze și altceva, anume reacția publică. Dacă la nivelul elitelor politice reacția de condamnare a fost unanimă, nu la fel s-a întâmplat și la nivelul opiniei publice care a fost destul de divizată. În paralel cu incursiunea dronelor, Federația Rusă a operat și o altă incursiune, cea a rețelelor sociale. S-a dovedit că acestea au fost permeabile la dezinformarea rusă, ceea ce constituie un aspect îngrijorător.
Ulterior, pe data de 13 septembrie, o dronă rusă a intrat adânc în spațiul aerian al României. Deși interceptată de aceleași F-16, potrivit procedurilor NATO, drona respectivă nu a putut fi țintită, chiar dacă s-a dat un ordin de doborâre clar. Motivul este diferența de viteză dintre F-16 și drone.
Acea dronă a fost escortată în afara spațiului aerian NATO și a explodat pe teritoriul Ucrainei, fără a produce pagube. În cazul Poloniei, știm că dronele ruse au fost ghidate pe teritoriul acestei țări cu ajutorul unor cartele SIM poloneze și lituaniene. În cazul României, nu cunoaștem cum a reușit să intre acea dronă și să fie pilotată de la distanță. Nu știm nici dacă schimbarea de rută și prăbușirea ei pe teritoriul ucrainean s-a făcut prin activarea unor sisteme de tip EW. De fapt, dacă NATO posedă asemenea instrumente de EW împotriva aparatelor de zbor ruse este în continuare o necunoscută.
Pe data de 19 septembrie, trei avioane Mig-29 ruse au violat spațiul aerian al Estoniei, fiind escortate de abioanele F-35 italiene în afara teritoriului NATO. S-a dovedit ulterior că aceste avioane erau înarmate și se îndreptau spre capitala Tallinn. Vladimir Putin a ales astfel să meargă cu un pas mai înainte pe scara escaladărilor. După ce mai mulți politicieni europeni au declarat că, pe viitor, astfel de incursiuni vor fi sancționate cu dobobârea Mig-urilor, Vladimir Putin a declarat că un asemenea gest ar constitui în mod clar un act de război la adresa Federației Ruse. Cu alte cuvinte, dacă aceste avioane ar fi fost doborâte, ceea ce ar fi fost perfect legitim, Federația Rusă ar fi arătat că este legitim să se considere în stare de război cu Estonia și, prin extensie, cu toate Ţările Baltice.
De ce a ales Federația Rusă data de 19 septembrie pentru incursiunea avioanelor sale în Estonia? Tot la acea dată, la Bruxelles a fost discutat un nou pachet de sancțiuni la adresa Federației Ruse care cuprinde măsuri împotriva „flotei din umbră” a Moscovei, 118 nave aflate sub pavilioane de complezență. Sunt nave care fac contrabandă la nivel mondial, pentru a eluda sancțiunile internaționale. Exact în timpul adoptării acestor măsuri, avioanele ruse intrau ăn spațiul aerian al Estoniei.
La data de 16 septembrie s-a încheiat în Belarus exercițiul militar Zapad 2025 care a inclus în premieră participarea unui contingent simbolic din India de 65 de soldați, precum și militari din Serbia. SUA a trimis observatori la acest exercițiu, marcând astfel apropierea de regimul Lukașenko.
Ulterior, pe data de 22 septembrie, au început să apară incidente legate de incursiunea dronelor în Danemarca, apoi în Norvegia, pentru ca mai apoi Germania să fie ținta dronelor, cel mai probabil ruse. Intenția a fost clară, aceea de a genera nesiguranță și panică în rândul liderilor europeni prezenți la summit-ul informal al Consiliului European de la Copenhaga din 1 octombrie și la summit-ul Comunității Politice Europene din 2 octombrie. O navă din „flota din umbră” rusă, sub pavilion Benin, a fost reperată în largul Franței și se pare că de pe această navă au pornit dronele care au terorizat Copenhaga - ancheta este în desfășurare.
Să recapitulăm ce am avut în această succesiune:
- Incursiune 20 drone ruse în Polonia - debut exercițiu militar Zapad 2025 în Belarus (1)
- Incursiune dronă rusă în România (pentru a dovedi vulnerabilitatea întregului flanc estic al NATO) (2)
- Sancțiuni asupra „flotei din umbră” - incursiune 3 avioane ruse în Estonia (3)
- Drone ruse lansate asupra Danemarcei - summit UE în Danemarca (4)
De fiecare dată când a existat o acțiune de contracarare a războiului hibrid în Europa, Federația Rusă a reacționat, precum în cazul (3). Într-un caz, Federația Rusă a acționat preventiv (4). Într-un alt caz, Federația Rusă a programat în pasul 1 o acțiune pe teritoriul unui stat prieten (Belarus), a acționat în pasul 2 împotriva unui stat “dușman” (Polonia), pentru ca în pasul 3 să acționeze precum programase. Cazul (2) este cel mai ieșit din comun: o acțiune ostilă asupra unui stat „dușman” (România), neurmată de o reacție, neanticipată de o acțiune. Mai mult ca sigur, singurul obiectiv al Moscovei în acest caz a fost să arate că granița care trebuie apărată de agresiunile sale se întinde din Norvegia până în Grecia.
Patru incidente grave, patru moduri de acțiune.
Există totuși un punct comun?
În opinia noastră, există o strategie - destabilizarea statelor europene care susțin Ucraina și mai multe mijloace tactice prin care se încearcă atingerea scopurilor acestei strategii. Planificarea strategică este, în viziunea lui Putin, o înlănțuire de „planificări în regim de urgență”. Totul pare a nu fi subsumat unei strategii dar de fapt este. Putin se pricepe foarte bine să planifice în regim de urgență. A se vedea intervenția din 2 octombrie de la Clubul Valdai. De regulă, Putin pregătește această intervenție cu mult timp în avans și totuși de această dată a inserat și o referință la alegerile din România, la nici 3 ore după ce Nicușor Dan înmâna liderilor europeni raportul privind interferențele ruse la alegerile din România. „Planificarea în regim de urgență” a fost pusă în aplicare, pentru a servi planificării strategice anti-occidentale.
Dacă am identificat obiectivul strategic și am identificat de asemenea „strategiile în regim de urgență” care ajută la escaladarea unei situații, întrebarea cheie este dacă cele 4 incidente majore epuizează „strategiile în regim de urgență” gândite de Vladimir Putin?
Pentru a oferi răspunsul la această întrebare, este nevoie de o analiză aprofundată a tuturor datelor de care dispunem în prezent.
O asemenea analiză arată că Vladimir Putin practică un tip de planificare care nu este nici pe termen lung, nici în regim de urgență. Este vorba de o planificare pe care o voi denumi “răbdare strategică”. Această planificare se bazează pe acumularea de resurse în vederea unei confruntări directe cu Occidentul.
Pe data de 29 septembrie Institutul Kiel arăta că producția de echipamente militare a Federației Ruse a trecut pentru prima oară pe un surplus - se produce mai mult decât este nevoie pentrru frontul din Ucraina și mai mult decât se exportă în general. Tancuri, vehicule militare, artilerie, drone - toate acestea au avut o creștere a producției față de anul anterior cu 200%. Bugetul pentru perioada 2026 - 2028 este de 8% din PIB. Aceasta înseamnă cheltuieli de 500 de miliarde de dolari.
A se adăuga la aceasta faptul că fondurile suverane ruse totalizează în prezent 200 de miliarde de dolari, bani care pot fi utilizați oricând în industria de război. Rezervele de aur ale Federației Ruse erau în 2022 de 2300 de tone. În 2025 au ajuns la 2800 de tone. În perioada 2022 - 2025 mari companii precum Gazprom, Rosatom, Rosneft, Rushydro au investit în diferite proiecte peste 300 de miliarde de dolari, iar pentru 2026 - 2028 planifică investiții de 180 de miliarde de dolari. Este vorba de investiții care pot avea un caracter civil dar și militar.
În acest timp, statele europene au cheltuit în perioada 2022 - 2025 200 de miliarde pentru ajutorarea Ucrainei. Federația Rusă a cheltuit de cinci ori mai mult, 1 trilion de dolari.
Vladimir Putin cunoaște aceste cifre. Ştie că și liderii europeni le cunosc, știe că nu sunt cifre date de politruci îndoctrinați, ci sunt chiar estimările occidentale. Realizează astfel că o confruntare cu Europa este net în favoarea Federației Ruse în acest moment, cu condiția ca SUA să nu intervină în favoarea Europei. Testează reacțiile dar acumulează în același timp resurse militare. Exact cum a făcut înainte de a da ordinul invadării Ucrainei.
Un aspect mi-a atras atenția atunci când am pornit în căutarea unor date care să ofere indicii cum va evolua “răbdarea strategică” a lui Vladimir Putin. Militarii ucraineni relatează pe diferite forumuri că, de câteva luni, nu mai văd tancuri ruse pe front. În același timp, Federația Rusă produce aproape 4000 de tancuri pe an. Unde sunt aceste tancuri? Nu cumva totul face parte dintr-o strategie de acumulare de resurse pentru a porni un conflict mai extins?
Un alt aspect care iese in evidență este așa - numitul „incient de la Toropeț”, când Ucraina a aruncat în aer un depozit din Federația Rusă, distrugând peste 160.000 de tone de muniții. Un arsenal enorm care făcea parte, mai mult ca sigur, din rezerva strategică a Federației Ruse, pusă deoparte pentru un nou conflict. Data incidentului de la Toropeț este foarte interesantă: noaptea zilei de 17 - 18 septembrie, cu o zi înainte de incursiunea celor trei avioane ruse în Estonia. Astfel, putem privi acest din urmă episod ca fiind legat de juxtapunerea a două orientări strategice ale Federației Ruse - “răbdarea strategică” a translatat în „strategie în regim de urgență”, pentru a reveni imediat la forma inițială de “răbdare strategică”.
Mai există un plan de manifestare al “răbdării strategice” a Federației Ruse care este partea cea mai terifiantă a planurilor lui Vladimir Putin.
Căutând date ieșite din comun referitoare la mișcările de trupe ruse, am găsit o știre TASS din iunie 2024 prin care este relatată vizita mai multor crucișătoare ruse și a submarinului nuclear Kazan în Cuba. Tot în acea perioadă, presa americană relata trecerea acestei flotile în drum spre Cuba la doar de 30 de mile marine de Florida, o rută aparent neobișnuită. Relatărille americane vorbesc de crucișătoare, nu și de submarinul nuclear. Interesant este că de abia după ce media rusă și cea cubaneză a vorbit despre Kazan și l-a arătat în mai multe ipostaze ancorat în Cuba, media americană a realizat că acest submarin nu a fost interceptat de armata SUA, pur și simplu nu s-a știut de existența lui. Mesajul lui Vladimir Putin a fosr clar: “putem duce oriunde armele noastre nucleare, chiar lângă voi, fără ca voi să știți”. Să revenim la ce s-a întâmplat recent, în luna septembrie 2025. Dintr-o dată, „ceva” nu a mai funcționat la centrala nucleară de la Zaporojie, „ceva” care ar fi putut produce o explozie fatală. Tot dintr-o dată, acel “ceva” s-a remediat la fel de brusc precum a apărut. Mesajul lui Putin a fost din nou clar: „putem declanșa o catastrofă nucleară oricând, ca răspuns la acțiunile voastre”. La fel s-a întâmplat și în cazul centralei nucleare de la Cernobâl: aprovizionarea cu energie electrică a orașului învecinat, controlat de Ucraina, a fost brusc afectată. Ucraina a reparat imediat defecțiunea respectivă și a restabilit curentul care alimentează ce a mai rămas din centrala nucleară. Din nou acelasi mesaj din partea Moscovei: „putem declanșa o catastrofă nucleară oricând, ca răspuns la acțiunile voastre”.
Distrugerea Occidentului din interior
Dacă se analizează astfel în detaliu tot ce s-a întâmplat în luna septembrie 2025, concluzia este extrem de îngrijorătoare.
Putin are un obiectiv strategic: distrugerea Occidentului, din interior (partide „suveraniste”, propagandă, sabotaje, etc.) dar și din exterior, prin intensificarea atacurilor specifice unui război hibrid, ori prin pregătirea unei ofensive de amploare împotriva NATO sau intensificarea amenințării nucleare. Deoacamdată, Federația Rusă este în etapa acumulării de resurse pentru acest obiectiv. Această strategie am denumit-o „răbdare strategică” și am arătat că, din când în când, ea se poate manifesta ca „strategie în regim de urgență”. Tot o parte a „răbdării strategice” este și emiterea repetată de avertismente nucleare. Motivul este ca, în caz de escaladare și de transformare a războiului hibrid într-un conflict armat deschis, țările europene să nu poată riposta prea intens, confruntate cu alterrnativa terifiantă a escaladării nucleare.
Mark Galeotti remarca recent că, pentru a răspunde escaladării Federației Ruse, ca o nouă etapă a războiului hibrid, răspunsul trebuie să fie masiv, ferm și să nu poată fi anticipat. Suntem în situația în care, deocamdată, asistăm pasiv la punerea în aplicare a tuturor acestor planuri strategice ale Federației Ruse, doar reacționăm fără a avea inițiativă, iar tot ce urmează a se face se discută („zidul dronelor”) dar nu se acționează. Cu alte cuvinte, ceea ce lipsește în acest moment statelor europene testate de Federația Rusă nu sunt banii și nici chiar resursele militare, ci o strategie proprie pentru a asigura cel puțin o contracarare a strategiei lui Vladimir Putin.
Se încarcă comentariile...
