Alegerile ca loc strategic de confruntare în războiul hibrid împotriva democraţiei - cazul Georgiei şi al Republicii Moldova

Georgia este o ţară de dimensiuni reduse, situată între Turcia şi Federaţia Rusă. Nu se află la intersecţia unor rute importante de transport şi nici a unor reţele importante energetice, Ieşirea la Marea Neagră i-a fost obturată de susţinerea Federaţiei Ruse pentru republicile secesioniste, Abhazia şi Osetia de Nord.

FOTO X

Nu are baze militare importante, nu are capacităţi de producţie mari, nu reprezintă un pericol major pentru nimeni din regiune. La putere se află un partid, Visul Georgian care, în mod oarecum arbitrar este definit ca fiind “pro-rus”.

Este un partid - vehicul electoral pentru un oligarh, Ivanishvili, aşa cum Vladimir Plahotniuc construise în Republica Moldova un vehicul electoral sub forma unei formaţiuni politice - Partidul Democrat din Moldova.

Pentru un oligarh din spaţiul ex-sovietic, cea mai mare ameninţare la adresa afacerilor sale este aplicarea deplină a regulilor Uniunii Europene în materie economică. Aplicarea regulilor Federaţiei Ruse este mai uşor de acceptat: se plăteşte un tribut, precum odinioară sultanului şi eşti lăsat în pace.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană oferă multe oportunităţi unui oligarh, o piaţă de desfacere foarte mare şi eventual subvenţii. Din acest motiv, Plahotniuc şi Ivanishvili au avut sau au un discurs similar: vrem Uniunea Europeană dar şi relaţii bune cu Federaţia Rusă sau RP Chineză. Vehiculele lor electorale sunt întreţinute pentru a perpetua această iluzie, pentru a arăta electoratului că nu este nevoie să alegi, poţi profita atât de pe urma Vestului, cât şi a Estului.

În Republica Moldova, Plahotniuc nu mai este la putere. Nici până astăzi nu este complet lămurit episodul în urma căruia a renunţat la putere în mod paşnic şi a fugit din Republica Moldova, nefiind de găsit nici până acum. În schimb, Ivanishvili nu numai că nu a dispărut dar şi-a întârit baza partidului Visul Georgian care a devenit un catch-all party, “nativist”, puternic instalat în birocraţia guvernamentală. Izbucnirea războiului din Ucraina a fost o hârtie de turnesol pentru oligarhii din spaţiul ex-sovietic: omologii lor ruşi au fost puşi pe lista de sancţiuni a UE imediat, iar cei cu care făceau afaceri au trebuit să aleagă. Ivanishvili a întreţinut iluzia că nu trebuie făcută nicio alegere, Georgia poate avea relaţii bune şi cu UE şi cu Federaţia Rusă. Pentru un oligarh precum Ivanishvili, negocieri infinite cu UE ar fi fost cadrul ideal. Timpul nu a mai avut răbdare, Ucraina a depus cererea de aderare la UE, la fel şi Republica Moldova, Georgia  a urmat.

Ulterior depunerii cererii de aderare la UE, situaţia s-a înrăutăţit în Georgia. Visul Georgian a dorit să controleze, pe model rusesc, activitatea sectorului non-guvernamental şi a partidelor politice, ceea ce a generat proteste masive. Fără niciun rezultat. Acesta a fost contextul în care au avut loc pe data de 26 octombrie alegeri în Georgia.

Rezultatul final al alegerilor a fost de 53% în favoarea Visului Georgian, iar partidele de opoziţie au avut cumulat un scor de aproximativ 37%. Aceste partide nu au candidat pe o listă comună şi nu au un lider care să fie recunoscut de toţi oponenţii lui Ivanishvili. Liderul de facto al opoziţiei este presedinta Salome Zourabishvili. Imediat după anunţarea rezultatelor, opoziţia şi preşedinta Georgiei au denunţat o fraudă electorală.

Nu au fost invocate foarte multe argumente legat de desfăşurarea propriu - zisă a votării, ci mai ales a fost denunţat program masiv de supraveghere a liderilor opoziţiei, cumpărarea în avans a voturilor şi încercări de intimidare la adresa candidaţilor săi. Preşedinta Zourabischvili a fost şi mai clară: rezultatul votului este “nelegitim”, fiind vorba de o “operaţiune specială rusească”. A urmat vizita la Tbilisi a lui Viktor Orban pentru a felicita Visul Georgian, precum şi contestarea alegerilor. Atunci când voturile au fost renumărate, nu s-au constatat diferenţe semnificative. Aleşii din partea opoziţiei au declarat că nu-şi vor ocupa locurile în noul Parlament dar reprezentanţii Visului Georgian le-au transmis public că Parlamentul nou se va întruni şi va valida chiar şi mandatele în lipsă. Zourabichvili a fost chemată în faţa Parchetului pentru a aduce probe concrete în favoarea ideii fraudării alegerilor dar a refuzat invitaţia.

Comisia Eurpeană nu s-a pronunţat asupra presupusei fraudări a alegerilor, a declarat că aşteaptă rezultatele finale şi rapoartele observatorilor internaţionali dar cu câteva zile mai târziu a publicat un raport în care nu recomanda deschiderea negocierilor “până când Georgia nu va reveni asupra cursului acţiunilor sale care pun în pericol opţiunea europeană”.

Au fost sau nu fraudate alegerile? De unde a apărut această idee a opoziţiei, la care s-a raliat şi preşedinta Zourabishvili?

Alegerile din Georgia au beneficiat de o supraveghere internaţională la nivel maxim: Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară a NATO, Adunarea Parlamentară a OSCE şi OSCE/ ODIHR au participat cu observatori şi au prezentat un raport comun. Au participat în total 23.177 observatori străini din 76 de organizaţii neguvernamentale, la care s-au adăugat 102 organizaţii neguvernamentale şi 1592 observatori locali.

Raportul ODIHR descrie în primul rând mediul în care au avut loc alegerile. Au fost alocate resurse financiare dezechilibrate pentru competitorii electorali. Partidul Visul Georgian a beneficiat de un “avantaj financiar considerabil asupra tututor celorlalţi competitori”. Media a fost “diversă” dar foarte polarizată politic, depinzând în general de finanţarea unor membri de partid, fiind astfel afectată independenţa jurnaliştilor. Campania electorală pe reţelele sociale în Georgia nu este reglementată - constatare valabilă dealtfel în cazul multor ţări. În general însă, ziua alegerilor a fost “din punct de vedere procedural bine organizată şi administrată într-un mod adecvat”. Mai mult, autorităţile georgiene au pus în aplicare majoritatea recomandărilor anterioare ale Comisiei de la Veneţia, iar cei care au administrat alegerile au condus aspectele tehnice ale alegerilor “în mod eficient şi transparent”. Pentru prima oară, în Georgia s-au folosit mijloace electronice în vederea identificării alegătorilor, numărarea voturilor şi transmiterea rezultatelor preliminare. În secţiile de votare au fost prezenţi observatori ai partidelor în 97% din cazuri, iar ai cetăţenilor în 89% din cazuri. Procesarea voturilor a fost ”ín general evaluată pozitiv”. Au existat plângeri pe parcursul votului dar acestea au fost rezolvate pe parcurs. Raportul afirmă că evaluarea finală va fi făcută abia după anunţarea oficială a rezultatelor şi eventuale contestaţii post-electorale.

Revine întrebarea: au fost sau nu fraudate alegerile din Georgia? În ziua votului, incidentele au fost mai degrabă minore şi totuşi preşedinta Zourabichvili a vorbit de o ”operaţiune specială rusească” şi de un rezultat nelegitim.

Adevărul este că alegerile din Georgia au fost fraudate nu în ziua votului, ci cu mult înainte, prin tehnicile de manipulare electorală ale Visului Georgian. Aceste tehnici şi-au atins scopul: momentan Georgia are un proces de aderare la UE suspendat sine die, deşi începutul a fost în regulă.

Republica Moldova se asemănă foarte mult cu Georgia: o ţară mică, lipsită de resurse, fără o economie performantă, fără baze militare strategice occidentale, situată în afara coridoarelor de transport energetice. Spre deosebire de Georgia, partidul “nativist”, condus de un  oligarh, practic nu mai există. În cazul Republicii Moldova au fost organizate alegeri prezidenţiale şi un referendum privind aderarea la UE în contextul generat de războiul din Ucraina şi de cererea de aderare la UE. Spre deosebire de Georgia, am asistat la încercări repetate de a răsturma prin mijloace violente ordinea constituţională, din partea unor partide sau lideri politici afiliaţi Federaţiei Ruse dar şi din partea unor grupări para-militare care au încercat să pătrundă pe teritoriul acestei ţări cu acelaşi scop. Pe măsură ce se apropiau alegerile, războiul hibrid s-a intensificat în Republica Moldova: mituirea alegătorilor, încercări de a submina ziua votului, ameninţări cu moartea la adresa jurnaliştilor, etc. Practic, ce s-a întâmplat în Republica Moldova a fost un război hibrid purtat de Federaţia Rusă cu toate mijloacele posibile. Au fost testate noi metode de împiedicare a votului, precum ameninţări anonime cu bombă la sedii unde se desfăşurau alegerile în diapora. Turismul electoral a îmbrăcat forme epice, avioane şi autocare cu alegători pornind din Moscova către Baku, Istanbul, Minsk, respectiv Transnistria. Manipulările pe reţelelele sociale au atins un nivel care nici nu putea fi conceput înainte de alegeri. Rezultatul nu a fost cel scontat. Până la urmă cetăţenii Republicii Moldova şi-au exprimat liber votul.

În Republica Moldova am asistat de fapt la o nouă etapă în evoluţia războiului hibrid: manipularea electorală nu s-a mai efectuat doar discret de la distanţă, ca şi până acum, la alegerile pe care Federaţia Rusă a dorit să le influenţeze, ci şi direct, prin acţiuni de sabotaj. Războiul hibrid al Moscovei nu a vizat doar procesul electoral în sine, ci a avut mai multe dimensiuni preliminare, precum consolidarea variantei locale a perspectivei “nativiste” - sprijin pentru curentul “moldovenist”, în forme variate, unele dublate de orientări idelogice (PSRM), altele dublate de legătura nedisimulată cu Moscova (blocul “Pobeda”). Candidatul PSRM, Stoianoglo, a folosit discursul “nativist”, precum Visul Georgian: vrem relaţii bune cu UE dar şi cu Federaţia Rusă. Factorul intern a acţionat împreună cu cel extern, fiind purtate acţiuni de război hibrid oriunde diaspora moldovenească trebuia să voteze.

FOTO EPE EFE

Aceasta este noua tactică a Federaţiei Ruse faţă de Occident: acţiuni de manipulare în media pentru a influenţa rezultatul alegerilor, dublate simultan de sabotaj în mai multe locaţii strategice din Europa. În cazul alegerilor, secţia de vot este o astfel de locaţie strategică, fiind asimilată de Federaţia Rusă cu o bază militară a inamicului. “Măsurile active” de intelligence, practicate de foarte multă vreme, au fost dublate de acţiuni de război hibrid în domeniul electoral. Moscova a construit atent o reţea de “cai troieni” care au acţionat corelat cu agenţii de influenţă din exteriorul ţărilor vizate - Republica Moldova în cazul de faţă.

În cazul Georgiei, nu a mai fost nevoie de război hibrid nici în ziua alegerilor, nici pe parcursul procesului electoral. Războiul hibrid a avut în acest caz o sarcină mai uşoară: menţinerea la putere a unui “cal troian” cu discurs “nativist” şi în favoarea “păcii” (un narativ drag Kremlinului, de succes atât în timpul Războiului Rece cât şi în prezent, în cazul războiului din Ucaraina). Manipularea electorală s-a produs cu mult timp înainte de începerea procesului electoral.

În Georgia am observat cum au funcţionat “măsurile active” fără a mai fi nevoie de război hibrid în timpul votului. În Republica Moldova am observat atât “măsuri active”, cât şi război hibrid, înainte şi în timpul votului.

Este o realitate cu care trebuie să ne obişnuim, nu mai poate fi negată de nimeni. Federaţia Rusă a declarat război Occidentului. Georgia şi Republica Moldova, ţări mici, fără resurse, fără economii performante, nu prezintă interes din perspectiva dominaţiei ruse, ci din alt motiv, mult mai important în viziunea Moscovei. Un succes în aceste ţări înseamnă o poartă deschisă pentru a încerca aceleaşi tehnici şi în alte ţări din Europa. În Ucraina, războiul hibrid purtat din 2014 pânâ în 2022 nu a dat rezultate, iar singura alternativă rămasă pentru Kremlin a  fost declanşarea unui război în adevăratul sens al cuvântului, Dacă la conducere la Kyiv s-ar fi aflat Ianukovici, varianta ucraineană a Visului Georgian, poate şi astăzi era pace dar Ucraina ar fi fost un al doilea Belarus, gravitând în orbita Moscovei.

Ce s-a întâmplat până acum în Georgia, Republica Moldova, Ucraina nu reprezintă cazuri izolate sau strategii unicat. Este vorba de aceeaşi strategie a războiului hibrid a cărui intensitate devine şi mai mare de la o zi la alta, prin experimentarea unor noi tehnici “de luptă”. La un asemenea război total, nu se răspunde doar cu contracararea propagandei, întărirea securităţii locaţiilor strategice sau declaraţii politice. Pentru un asemenea război este nevoie de reacţii pe măsură, la fel de intense. Monitorizarea alegerilor prin observarea comportamentului din ziua alegerilor şi eventual a legislaţiei electorale adoptată pe plan intern nu mai corespunde scopului de a apăra democraţia. Este nevoie de o altă concepţie, în care contracararea influenţelor electorale să aibă în vedere în primul rând factorul extern, respectiv influenţa Federaţiei Ruse. Este dificil a rupe lanţul decizonal care duce de la Moscova la Tbilisi sau la Chişinău dar toate aceste acţiuni ar trebui mai bine monitorizate de observatori externi, în permanenţă. Este nevoie de misiuni ODIHR pe timp nelimitat, cu mandat larg. De fapt, întregul mecanism de observare a alegerilor ar trebui regândit. Campania electorală nu mai este începutul unui proces, ci intrarea în altă etapă a “măsurilor active”. În caz contrar, democratizarea ţărilor care nu mai vor să facă parte din “lumea rusă” va deveni un proces reversibil, aşa cum ne arată din păcate cazul Georgiei. Potrivit standardelor democratice din prezent, alegerile din Georgia nu au fost fraudate şi totuşi viitorul democraţiei în această ţară a fost compromis, cel puţin pe moment. În Republica Moldova democraţia a fost apărată de cetăţeni la fel cum o ţară se apară în timp de război - pentru că de fapt despre un război, de altă natură dar la fel de nociv, este vorba. O “operaţiune” foarte “specială”.