PSYOP: războiul în mijlocul căruia trăim (I)

Ştiţi sau nu, bănuiţi sau nu, vreţi să credeţi sau nu, suntem acum parte a unei asemenea bătălii nemiloase în care sunt folosite din plin toate mijloacele aflate în panopliile acestui secol XXI pentru destabilizarea adversarului.

Poartă diferite denumiri, cea mai cunoscută este aceasta, PSYOP, în strategia militară franceză sunt denumite „Operaţiuni militare de influenţare” sau „Operaţiuni speciale cognitive” – fac parte integrantă din Războiul Informaţional cu ale sale operaţiuni speciale operative şi tactice.

Scopul lor, aşa cum se spune din primul moment participanţilor la cursurile extrem de specializate şi în cerc foarte restrâns organizate de şcolile sau taberele de antrenament ale unor servicii de informaţii, este obţinerea supremaţiei cognitive („information dominance”) asupra adversarului .

Definiţiile şi conţinutul acestui tip de operaţiuni duse de forţele speciale au evoluat în decursul anilor, dar principiile de bază, veţi vedea, au rămas neschimbate până azi.

Astfel, într-un text citat de Christopher Simpson în 1994 (despre care spune că a fost strict secret militar până la încveputul anilor ’80), se afirmă că misiunea unui Război Psihologic este:

 “distrugerea voinţei şi capacităţii de luptă a duşmanului; lipsirea lui de sprijinul aliaţilor sau al puterilor neutre; creşterea voinţei de a învinge la propriile trupe şi aliaţilor acestora. Războiul Psihologic foloseşte toate mijloacele pentru a influenţa mintea adversarului. Armele nu sunt psihologice decât prin efectele pe care le declanşează şi nu prin natura lor. În acest sens, distingem o propagandă  deschisă (albă), una acoperită (neagră) şi una gri, subversiunea, sabotajul, operaţiunile speciale, acţiunbile de gherilă, spionajul, presiunile politice, culturale, economice şi rasiale sunt exemple de arme eficiente. Sunt eficace deoarece produc discordie, neîncredere, spaimă şi disperare în mintea şi sufletul inamicului” .

Iată definiţia dată pentru PSYOP în documentul intitulat Doctrine for Joint psychological Operations JP3-53 (!996, p.V):

„Operaţiunile psihologice PSYOP sunt operaţiuni prevăzute pentru a transmite informaţii anume şi o serie de indicatori către audienţe străine pentru a le influenţa emoţiile, mobilurile, raţionamentele şi, în final, comportamentul guvernelor, grupurilor sau indivizilor.  PSYOP sunt o componentă vitală a activităţilor politice, militare, economice şi informaţionale ale SUA: Există patru categorii de PSYOPs militare: PSYOPO strategice, operative, tactice şi de consolidare, folosite pentru a implementa şi întări percepţiile de putere militară, politică şi economică asupra SUA în rândul străinilor...”.

Dar, din nefericire pentru specia umană, ce aţi citit până acum se predă în şcolile specializate (desigur, mult mai pe larg) în cadrul secţiunii „istorie”, căci schimbările aduse de epoca informaţională sunt enorme, influenţând şi transformând în mod decisiv strategiile militare şi non-militare reunite în executarea operaţiunilor de război psihologic, atât pe timp de război cât, mai ales, pe timp de pace. Dacă, în mare, principiile au rămas aceleaşi, mijloacele de execuţie au evoluat spectaculos.

Astfel, pe 5 martie 2008, este difuzat documentul realizat de Centrul interarme francez pentru concepte, doctine şi experimente (nr. 069/DEF/CICDE/NP) privind Operaţiunile militare de influenţă:

„În faţa asimetriei mijloacelor de luptă, actorii acţiunilor violente ajung să opereze în domeniile psihologice care le oferă un avantaj tactic, chiar o anume impunitate strategică. Acţionând câteodată pe baza unor tipuri de raţionament complet diferite de ale noastre, acest adversar încearcă să înşele judecata, capacitatea de înţelegere sau să provoace emoţii prin difuzarea de informaţii false. Profită de tehnologiile informaticii şi de comunicare pentru a-şi duce lupta, conform propriilor sale reguli. Scopul este, în primul rând, decredibilizarea acţiunilor angajate, a voinţei naţionale sau multinaţionale de a învinge, contesta legitimitatea apărării intereselor noastre sau difuzează discursul asupra efectelor poizitive ale unei angajări pe calea paşnică. Bine conduse, aceste acţiuni ameninţă succesul misiunii, chiar pot aduce atingere orientării politice”.

Teorie, veţi supne. Pe drept cuvânt. Aşa şi este, dar trebuia să aşezăm jaloanele în care se execută acum operaţiunile respective, de amploare enormă şi de o intensitate fenomenală.

Există acum direcţii specializate în cadrul marilor servicii de informaţii (dar şi companii private care propun servicii simplare, echivalentul lui Blackwater, spre exemplu) pentru acţiuni pe timp de pace (cu ţinte dintre cele mai diferite, de la guverne la mari companii) până la operaţiuni mixte în cadrul noilor tipuri de conflicte asimetrice, neuitând, evident, pe cele clasice de mai mică amploare.

Cele mai interesante sunt, evident, cele care vizează ţări întregi sau grupuri de ţări (inclusiv alianţe militare sau/şi politice) şi urmăresc destabilizarea succesivă sau (caz ideal) concomitentă a tuturor factorilor de interes, putere şi credibilitate. În paralel cu acestea, în caz de război sau de situaţii violente care depăşesc puterea de reacţie a organelor de menţinerea ordinii publice, sunt formate echipe speciale (sub comanda armatei sau jandarmeriei) dotate cu tehnologie specială din categorial „controlul mulţimilor” sau „ofensivă psihotronică”.

Ştiţi sau nu, bănuiţi sau nu, vreţi să credeţi sau nu, suntem acum parte a unei asemenea bătălii nemiloase în care sunt folosite din plin toate mijloacele aflate în panopliile acestui secol XXI pentru destabilizarea adversarului.

„O ţară este un concept abstract, populaţia ei este ceva real, tangibil, deci influenţabil, un organism viu cu memoriile sale specifice, cu spaimele sale atavice sau mai curând dobândite istoric, cu idiosincrazii, cu domenii de sensibilitate fanatică şi cu altele de indiferenţă totală. Atacaţi aici şi veţi şti cum să le anihilaţi liderii. Transformaţi-le valorile de referinţă în obiect de batjocură sau contestare publică, trimiteţi tot în desuetudine şi ridicol şi veţi vedea cum naţiunea începe să se îndoiască de propria sa legitimitate. Discreditaţi-le instituţiile, ridicaţi exemple negative reale şi concrete la rang de generalitate pe care s-o absolutizaţi pentru a argumenta neputinţa naţiunii de a genera lideri credibili.” – aşa sună lecţia a doua, iar în anii următori de pregătire se învaţă cum toate astea pot să devină posibile sau, evident, cum pot fi identificate şi contracarate ca fiind operaţiuni ostile ale adversarului (câteodată chiar fără ca adversarul respectiv să se fi gândit la ele).

„The art of Deception. The Final Deception game”.  Nu sunt titluri de romane de spionaj. Acesta este într-adevăr jocul şi, dacă subiectul vă interesează, putem deschide în această săptămână uşile unui univers fascinant în care nu există reguli, contează doar umilirera, distrugerea morală şi mentală a populaţiei, schimbarea cu forţa, dar într-un mod inefabil a scărilor sale de valori şi distrugerea unei generaţii de lideri, cei care, pentru moment, reprezintă ţinta de luptă.

Repet, jocul acesta este în plină desfăşurare şi, urmărind teroria despre cum spun unii că se fac lucrurile, poate, cine ştie, realizaţi similitudini, asemănări sau chiar calchierea unor scenarii.

Cine însă nu ştie nici măcar că acest joc există, se poate limita la studiul şi practica intensă a unor aplicaţii, cele care au fost create pentru a guverna spaţiul comunicaţional, sub forma reţelelor sociale publice generale sau specializate pe domenii de interes, cele care, deja, au devenit, aşa cum vom vedea, ţinta primară de operaţiuni a unităţilor specializate în războiul psihologic.

Vă interesează?