Pseudoreforma sistemului educațional

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Legea Bolojan" a intrat în vigoare ca o furtună care a lovit sistemul educațional fără avertisment. Promisă ca o soluție pentru consolidarea sustenabilității financiare a României, această lege aduce măsuri care zguduie educația dintr-un capăt în altul: comasări de școli, creșteri de norme didactice, tăieri de burse și o reorganizare haotică a claselor.

FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Ca președinte al Comisiei pentru Învățământ, nu pot decât să mă întreb: Unde este viziunea? Unde este dialogul? Și, mai ales, unde este respectul față de cei care țin educația pe umerii lor – profesori, elevi și părinți?

Fără consultare, fără legitimitate – economii pe seama educației

Legea 141/2025 a fost impusă fără nicio consultare reală cu actorii din sistem. Profesori, părinți, elevi și studenți – cei direct afectați – nu au fost întrebați. Nici măcar comisiile de specialitate din Parlament nu au avut ocazia să dezbată aceste măsuri. A fost o decizie unilaterală, strict politică, luată în spatele ușilor închise, fără să fie organizate măcar discuții formale cu sindicatele, asociațiile de părinți sau organizațiile studențești. Ironia? Ministerul Educației ne-a spus că măsura este „necesară" pentru a „apăra posturile, salariile și bursele". Dar cine apără educația de această reformă lipsită de fundament?

Nici partidele din coaliție nu au fost implicate în mod serios. Echipele de specialiști din partidele care compun coaliția au fost și ele ocolite, iar „Legea Bolojan" a devenit o simplă decizie politică, nu o politică publică bazată pe analize și dialog. Cum să construiești o reformă sustenabilă dacă ignori vocile din sistem?

Să vorbim și despre impactul financiar real al Legii 141/2025. Conform datelor disponibile, măsura vizează economisirea a două-trei miliarde de lei prin comasarea școlilor cu mai puțin de 500 de elevi, reducerea fondului de burse pentru studenți cu 40% până în 2028, tăierea burselor de reziliență și excelență, creșterea normei didactice cu 2-4 ore și reducerea degrevărilor pentru directori și inspectori. Consiliul Fiscal a estimat însă că măsurile fiscal-bugetare din educație, incluse în „Legea Bolojan", vor genera o economie de doar 378 de milioane de lei în 2025, reprezentând doar 0,6% din bugetul Ministerului Educației și Cercetării.

Dar să ne gândim la copii – acei elevi care, din septembrie 2025, se vor trezi în clase supraaglomerate, cu până la 34 de elevi la liceu față de 26 în prezent, conform noilor prevederi ale legii. Imaginați-vă un adolescent din clasa a IX-a, deja copleșit de tranziția la liceu, înghesuit într-o sală unde vocea lui abia se aude printre ceilalți 33 de colegi. Studii internaționale și naționale arată clar impactul psihologic devastator al claselor supraaglomerate: creșterea nivelului de stres și anxietate, reducerea participării active la ore, creșterea bullying-ului și o scădere a performanțelor școlare, ducând la abandon școlar mai ridicat, mai ales în zonele rurale. Acești copii nu sunt statistici; sunt viitorul nostru, iar noi îi condamnăm la o educație care le refuză nu doar competențele, ci și dezvoltarea lor personală. Cum să învețe un copil când se simte invizibil într-o mulțime, când stresul zilnic îi erodează încrederea în sine și dorința de a merge la școală?

Pe ce studii s-a bazat reforma? Aparent, pe niciunul

Legea 141/2025 pare să fie construită pe genunchi, fără analize solide sau studii de impact. Institutul de Științe ale Educației (ISE), care ar fi trebuit să fie un pilon în fundamentarea politicilor educaționale, a fost ignorat. ISE are expertiza necesară pentru a propune politici publice bazate pe date și cercetări, dar a fost redus la un simplu spectator.

Nu există rapoarte publice care să justifice cu date comasarea școlilor de pe o zi pe alta sau creșterea normei didactice. Nu există simulări publice care să arate câte posturi vor fi afectate sau cum vor fi redistribuite cadrele didactice. În loc de viziune, avem măsuri contabile, dictate de necesitatea reducerii deficitului bugetar, fără a ține cont de consecințele pe termen lung asupra educației.

Creșterea normei didactice cu 2 ore pe săptămână, coroborată cu mărirea numărului de elevi per clasă, amplifică semnificativ presiunea asupra profesorilor. Deși orele de predare anuale (657 ore/an) sunt aproape de media UE22 (668 ore/an), raportul elevi/profesor de 14:1 în România, comparativ cu 12:1 în UE22, înseamnă o încărcătură cu 17% mai mare pentru cadrele didactice. Aceste ore suplimentare se traduc în 5-7 ore de muncă efectivă pe săptămână, iar combinarea acestei masuri cu clasele mai numeroase, riscă să adâncească epuizarea profesională și să descurajeze atragerea de noi profesori, afectând pe termen lung calitatea educației.

Legea a intrat în vigoare cu doar o lună și jumătate înainte de începerea anului școlar 2025-2026. Termenul pentru reorganizarea rețelei școlare este de 15 zile. Cum poate un sistem educațional cu peste 3 milioane de elevi și 200.000 de profesori să se reorganizeze în câteva săptămâni? Comasarea școlilor, recalcularea normelor didactice și ajustarea claselor necesită timp, planificare și, mai ales, consultare. În schimb, avem un haos generalizat, cu directori care nu știu dacă vor mai avea posturi, profesori care se tem de concedieri și părinți care nu știu în ce clase vor învăța copiii lor.

Criticii, precum profesorul Mircea Miclea, fost ministru al educației, au avertizat în repetate rânduri că educația nu poate fi reformată prin tăieri bugetare și măsuri administrative. „Educația are nevoie de investiții, nu de economii făcute pe spatele profesorilor și al elevilor", spunea Miclea într-un interviu recent. La fel, economistul Cristian Socol a subliniat că tăierile din educație sunt o falsă economie, care va costa România scump în viitor prin pierderea competitivității.

Educația are nevoie de fonduri, nu de tăieri

Una dintre cele mai mari dezamăgiri este lipsa de luptă a Ministerului Educației pentru a face din educație cu adevărat o prioritate națională. În loc să identifice alte surse de economisire, Guvernul a ales calea ușoară: tăieri în educație. Bugetul educației, sub Guvernul Ciolacu, a crescut cu 9,58% în 2025 față de 2024, ajungând la 60,25 miliarde de lei, dar această creștere este doar parțial suficientă pentru a acoperi nevoile reale ale sistemului. Procentul din PIB alocat educației rămâne sub 4%, departe de 6% recomandat de UNESCO.

Ministerul nu a arătat nicio urmă de empatie față de profesori, elevi sau părinți. Comunicarea a fost rece și tehnică, ca și cum asta ar fi suficient pentru a justifica haosul declanșat. Dar să ne gândim la un profesor epuizat, care ajunge acasă după o zi în care a încercat să gestioneze o clasă de 34 de elevi, fiecare cu nevoile sale emoționale – stres, anxietate, poate chiar traume din pandemie sau din familii defavorizate. Cum să nu simți compasiune pentru acești dascăli care, în loc să inspire, luptă să supraviețuiască? Și pentru părinții care văd cum copiii lor sunt tratați de sistem ca niște numere?

Dacă vrem o educație de calitate, avem nevoie de mai multe fonduri, nu de măsuri contabile care să taie din burse și să supraaglomereze clasele. Investițiile în formarea profesorilor, în infrastructura școlară și în digitalizare sunt esențiale. În loc să lupte pentru aceste fonduri, Ministerul Educației și Cercetării a acceptat tăierile ca pe un dat inevitabil. Unde este curajul de a cere mai mult pentru educație? Unde este viziunea care să pună educația în centrul dezvoltării naționale?

Cornel Ban, economist și profesor la Copenhagen Business School, a criticat în repetate rânduri abordarea „austerității selective" care lovește în sectoare vitale precum educația. „Tăierile din educație nu sunt doar o greșeală economică, ci o trădare a generațiilor viitoare", scria Ban într-o analiză recentă. Și are dreptate. Subfinanțarea cronică a educației în România din ultimii 35 de ani are deja consecințe grave, vizibile în mai multe zone. Rata abandonului școlar este ridicată, ajungând la 16,6% în 2023 pentru tinerii între 18-24 de ani. Analfabetismul funcțional a explodat, astfel că peste 40% dintre elevii de 15 ani nu pot înțelege un text citit sau au dificultăți în a face calcule de bază sau a înțelege procente. Aceste deficiențe au un impact direct asupra pieței muncii, unde lipsa competențelor de bază reduce productivitatea și capacitatea de inovare. Fiecare leu economisit astăzi din educație va costa România zeci de lei în viitor, prin pierderea capitalului uman. Un studiu recent estimează că abandonul școlar din ultimul deceniu a generat o pierdere economică de 5,23% din PIB, condamnând generații la excluziune socială și sărăcie.

În loc de concluzii

„Legea Bolojan" nu este o reformă, ci un set de măsuri de austeritate care lovește în educația românească. Fără consultare, fără studii de impact, fără empatie și fără viziune, această lege va crea mai multe probleme. Ca președinte al Comisiei pentru Învățământ, cer colegilor din Ministerul Educației să iasă din birou și să asculte vocile din sistem. Cer o dezbatere reală, cu profesori, elevi, părinți și experți, pentru a identifica imediat soluții alternative sau măcar prorogarea implementării unora dintre aceste măsuri.

Educația trebuie să fie tratată ca o prioritate națională, nu ca o linie de buget care poate fi tăiată fără consecințe. Dacă vrem o Românie puternică, competitivă și demnă, trebuie să investim în profesori, în elevi și în viitor. Legea 141/2025, în forma sa actuală, este un pas înapoi.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite