Proxi cu alt nume: cum alimentează discret Rusia și China mașina de război iraniană (II)

Orientul Mijlociu traversează cel mai fluid și imprevizibil moment de la revoluția iraniană din 1979. Vechea ordine se erodează, iar noua arhitectură regională nu este încă definită. Într-un asemenea context, inclusiv scenariile care astăzi par improbabile rămân posibile.

Analiza de astăzi continuă analizele recente din ziar despre războiul din Orientul Mijlociu. Mi-am propus sa fac o reactualizare ori de câte orie strâng un pachet de elemente/informații, o analiză, ca să parcurgeți alături de mine întreg cursul razboiului, să fiți informați.

SUA au anunțat distrugerea echivalentului iranian al Comandamentului Spațial, prezentând-o drept o lovitură care degradează capacitatea Teheranului de a coordona atacuri. Realitatea din teren este însă mai nuanțată. Ce a fost distrus efectiv? Iranul și-a anunțat propriul comandament spațial militar în aprilie 2020, odată cu lansarea primului satelit de recunoaștere al IRGC. În total, țara a lansat 26 de sateliți din 2005, dintre care 13 sunt operaționali — trei înregistrați pe numele Gărzilor Revoluționare. Cât de periculoasă era această structură?  Nu foarte. Iranul nu dispune de capacități anti-satelit cinetice, nu a demonstrat abilitatea de a distruge sateliți adversari și are un număr mic de active spațiale cu capabilități limitate. Singura amenințare reală documentată este războiul electronic — bruiajul și falsificarea semnalelor satelitare comerciale — dar chiar și aceasta rămâne dificil de evaluat în plan militar. Atunci de ce a anunțat-o CENTCOM ca victorie majoră? Posibil pentru că comandamentul spațial al IRGC se află sub structura forțelor aerospațiale iraniene, care operează și rachete balistice. Lovind această structură, SUA ar fi degradat indirect coordonarea rachetelor — nu neapărat capacitățile spațiale propriu-zise.

Space Force în conflict în Iran

Dincolo de declarații, Gardienii americani sunt deja dislocați în zona CENTCOM, nu doar pe teritoriul național. Space Forces Central, înființat în 2022 cu sediul la baza MacDill din Florida, a jucat roluri concrete: urmărirea rachetelor iraniene, asigurarea comunicațiilor prin satelit și sprijinul operațiunilor de navigație și poziționare. Același aparat spațial a fost implicat și în loviturile asupra instalațiilor nucleare iraniene din 2024, cât și în capturarea lui Maduro în ianuarie. Anunțul distrugerii comandamentului spațial iranian ar putea marca însă un punct de inflexiune. Expertul Todd Harrison ( una dintre vocile cele mai citate din Washington pe teme militare spațiale- creatorul Space Data Navigator — instrumentul de urmărire a sateliților militari globali pe care l-a citat chiar Defense în articolul despre capacitățile spațiale iraniene) sugerează că aceasta semnalează apropierea de finalul listei de ținte americane — cu alte cuvinte, faza principală a campaniei de țintire ar putea fi încheiată. Iranul, la rândul său, a avertizat prin intermediari că țările cu stații terestre și companiile care furnizează servicii de up-link împotriva regimului vor fi supuse unor „acțiuni de represalii" — o amenințare vagă, dar care arată că Teheranul înțelege acum dimensiunea spațială a conflictului.

Amazon Web Services (AWS)

Conflictul  Iran a inaugurat o nouă categorie de ținte în războiul modern: infrastructura digitală comercială a adversarului. Pe 1 martie 2026, drone iraniene au lovit trei centre de date AWS în UAE și Bahrain — primul atac militar confirmat asupra infrastructurii unui furnizor hyperscale de cloud, potrivit Uptime Institute.  AWS a confirmat că două facilități din UAE au fost „lovite direct", iar un centru de date din Bahrain a fost avariat de o dronă căzută în apropiere, provocând daune structurale, întreruperi de curent și, în unele cazuri, daune din apă după intervenția pompierilor.  Două din cele trei zone de disponibilitate ale regiunii ME-CENTRAL-1 (Orientul Mijlociu Central → UAE) au ieșit offline, afectând servicii core — EC2, S3, DynamoDB, Lambda, RDS. Pe scurt, acestea sunt serviciile fundamentale ale cloud-ului Amazon: EC2 — serverele virtuale. Orice aplicație care rulează pe AWS folosește EC2. Când pică, aplicațiile se opresc; S3 — stocarea datelor. Fotografii, documente, backup-uri, fișiere video. Practic „hard disk-ul" internetului; DynamoDB — baza de date. Unde sunt stocate informațiile utilizatorilor, tranzacțiile, comenzile; Lambda — codul care rulează automat la cerere (de exemplu, când apeși „plătește" pe o aplicație, Lambda procesează acea acțiune); RDS — baze de date relaționale clasice, folosite masiv de bănci și sisteme financiare. Impactul strategic pe termen lung e poate mai important decât daunele fizice: mai puțin de un an în urmă, Golful era celebrat ca noua frontieră a inteligenței artificiale, după ce turneul lui Trump în Arabia Saudită, Qatar și UAE produsese angajamente de investiții de peste 2 trilioane de dolari. Centrul de date în flăcări al Amazon a distrus brusc acest argument.   Pe scurt — AWS a fost prima victimă corporativă majoră a conflictului, iar întrebarea care rămâne deschisă în industrie este dacă Golful mai poate fi considerat un hub sigur pentru infrastructura AI globală.

Ofensiva aeriană asupra Iranului: coordonare Israel–SUA

Operațiunea aeriană desfășurată de Israel și Statele Unite asupra Iranului funcționează ca un mecanism militar aproape continuu. Potrivit unor oficiali israelieni, aproximativ o sută de avioane sunt pregătite să decoleze la fiecare șase ore, iar în orice moment câteva sute de aeronave se află deasupra Iranului. Doar într-o singură zi armata israeliană a lansat aproximativ 5.000 de muniții, iar de la începutul campaniei aviația a efectuat peste 1.600 de ieșiri. Avioanele israeliene sunt realimentate în zbor de aeronave americane, ceea ce le permite rotații de aproximativ șase ore și o prezență prelungită deasupra teritoriului iranian. În paralel, la Tel Aviv funcționează un sistem permanent de actualizare a țintelor: echipe mixte de informații și forțe aeriene analizează datele colectate, inclusiv de avioanele F-35, și actualizează constant „băncile de ținte”. Cele două armate și-au împărțit spațiul aerian iranian și misiunile. Forțele aeriene israeliene acționează în special deasupra Teheranului și în nordul Iranului, unde au lovit centre de comandă, depozite de rachete și instituții de securitate, efectuând și asasinate țintite. În același timp, au fost atacate baze ale gărzilor de frontieră și centre ale forțelor de ordine din mai multe orașe, în timp ce siturile nucleare nu par să fie, deocamdată, principalele ținte ale operațiunii.

SUA lovesc sudul Iranului, iar dronele Shahed pun presiune pe apărarea din Golf

În paralel cu operațiunile israeliene, armata americană și-a concentrat loviturile asupra sudului Iranului și asupra țintelor maritime, cu scopul de a proteja monarhiile aliate din Golf de rachetele iraniene cu rază scurtă și medie și de forțele navale ale Teheranului. Potrivit Washingtonului, aproximativ 20 de nave iraniene au fost distruse, una dintre ele fiind scufundată de un submarin. În ultimele zile, forțele americane au lovit circa 2.000 de ținte pe mare și în aer, inclusiv sedii ale Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, unități ale diviziei aerospațiale responsabile de rachetele balistice și centre de comunicații. Operațiunile au implicat avioane stealth F-22, capabile să pătrundă adânc în spațiul aerian iranian, precum și bombardiere B-2 echipate cu muniții penetrante destinate distrugerii instalațiilor subterane, inclusiv silozuri și fabrici de rachete. Imagini satelitare arată că mai multe silozuri din sudul Hajjiabad au fost lovite. Șeful Statului Major american, generalul Dan Caine, a sugerat că operațiuni terestre ar putea urma în zilele următoare. Potrivit analistului Jeffrey Lewis de la Institutul Middlebury de Studii Internaționale (este unul dintre cei mai cunoscuți experți americani în domeniul neproliferării nucleare și al controlului armamentelor),  imaginile video indică faptul că unele lansatoare de rachete iraniene au fost abandonate, semn că unitățile care le operează sunt destabilizate și expuse mai ușor loviturilor. El a remarcat că multe lansatoare mobile sunt amplasate în apropierea bazelor sau în tuneluri, ceea ce le face mai ușor de identificat. Cu toate acestea, Iranul a reușit să lovească mai multe infrastructuri americane din Golf. Potrivit unor informații apărute în presă, cel puțin șapte instalații de radar și comunicații au fost avariate. În același timp, oficialii americani au recunoscut că dronele iraniene Shahed creează mai multe probleme decât se anticipase și că nu toate pot fi interceptate.

Rusia și China ar furniza Iranului informații pentru lovirea forțelor americane

Un raport apărut pe 6 martie și citat de The Washington Post sugerează o evoluție semnificativă a conflictului din Orientul Mijlociu: Rusia ar furniza Iran informații de țintire pentru atacuri împotriva forțelor americane din regiune. Potrivit a trei oficiali americani citați de publicație, Moscova transmite date privind pozițiile navelor de război și aeronavelor Statelor Unite. Unul dintre oficiali a descris cooperarea drept „un efort destul de cuprinzător”, sugerând un nivel de implicare mai amplu decât se credea inițial. Importanța acestor informații ține de limitările tehnologice ale Iranului. Teheranul dispune de doar câțiva sateliți militari și nu are o constelație spațială proprie capabilă să ofere supraveghere continuă. În schimb, Rusia are capacități spațiale mult mai avansate, iar experiența acumulată în timpul Invazia rusă a Ucrainei i-a permis să perfecționeze metodele de identificare și lovire a țintelor. Datele și imaginile furnizate de Moscova ar permite astfel Iranului să localizeze cu mult mai precis obiectivele americane.  Unele evoluții de pe teren par să confirme această schimbare. Iranul a executat lovituri foarte precise asupra radarelor de avertizare timpurie și a sistemelor de comandă și control americane, ceea ce sugerează accesul la informații de țintire mai sofisticate decât în trecut. Informațiile sunt bune dacă mai ai cu ce să lovești inamicul. Probabil ca la începutul operațiunilor aceste informații au fost utile. Dar acum? În paralel, apare și o componentă chineză discretă. Compania MizarVision a început să publice imagini satelitare detaliate ale unor baze și obiective americane din Israel, Iordania, Bahrain și Arabia Saudită. Unele dintre aceste locații au devenit ulterior ținte ale atacurilor iraniene. Fondată în 2021 la Hangzhou, MizarVision este o firmă de tehnologie specializată în imagini satelitare și analiză geospațială, care utilizează inteligența artificială pentru a identifica și monitoriza zone de interes strategic. În timpul operațiunii Operation Epic Fury, compania a publicat imagini ale mișcărilor militare americane, inclusiv pozițiile avioanelor F-22, ale aeronavelor de comandă și control și ale grupurilor de atac ale portavioanelor. Monitorizarea nu s-a limitat la Orientul Mijlociu. În aceeași perioadă în care urmărea portavionul USS Gerald R. Ford în Mediterana, sateliții companiei au fotografiat și atolul Diego Garcia din Oceanul Indian, unde Statele Unite operează o bază aeriană strategică închiriată de la Regatul Unit. Adevărul este mai prozaic, potrivit unor surse din intelligence. Hu Bo, directorul South China Sea Probing Initiative și profesor la Universitatea Peking, afirmă că este „100% sigur" că imaginile recente publicate de MizarVision privind postura militară americano-iraniană provin din sateliți americani și europeni, nu chinezi. Judecând după efemerida satelitară, majoritatea imaginilor originale provin de la companii americane și europene. MizarVision nu operează propriii sateliți. În schimb, folosește inteligența artificială și alte instrumente de teledetecție pentru a scana și analiza imaginile comerciale disponibile. Sursa exactă a acestor imagini rămâne un subiect de dezbatere, iar compania nu a dezvăluit-o.  MizarVision este un caz de manual pentru războiul informațional al secolului 21: o firmă privată, cu finanțare modestă, care cumpără legal imagini comerciale occidentale, le procesează cu AI și le publică în timp real — creând un avantaj tactic pentru adversarii SUA fără ca statul chinez să fie implicat direct și fără să încalce nicio lege. Linia dintre intelligence comercial, propagandă și sprijin militar a dispărut practic.

Paradoxul: arme occidentale întoarse împotriva Occidentului

Acesta este elementul cu adevărat șocant al acestei povești. Imaginile de înaltă rezoluție folosite pentru identificarea bazelor — la aproximativ 0,3 metri rezoluție — provin de obicei de la furnizorul american Vantor, fostul Maxar Intelligence, iar imaginile cu unghi larg pentru detectarea țintelor maritime provin de la companii americane și europene.  

Cu alte cuvinte, o companie chineză cumpără imagini de la firme americane și europene, le analizează cu AI, le publică pe rețelele sociale — iar Iranul le folosește pentru a lovi bazele americane. Reacțiile oficiale ale combatanților la sprijinul informațional rusesc sunt însă prudente. Kremlinul susține că Iranul nu a cerut sprijin militar direct, iar secretarul american al apărării Pete Hegseth a declarat că Rusia și China „nu sunt cu adevărat un factor” în campania militară americană. De partea iraniană, ministrul de externe Abbas Araghchi a recunoscut totuși că cooperarea militară dintre Iran și Rusia „nu este un secret”. Situația produce o inversare simbolică a logicii războiului din Ucraina. Atunci, Iranul furniza Rusiei drone pentru a lovi infrastructura ucraineană. Astăzi, Rusia furnizează Iranului intelligence satelitar pentru a lovi ținte americane. În același timp, Ucraina ar fi anunțat că este pregătită să trimită specialiști pentru a ajuta Statele Unite să se apere împotriva dronelor iraniene. Astfel, conflictul din Orientul Mijlociu începe să reflecte tot mai clar alianțele și rivalitățile formate în timpul războiului din Europa de Est, semn că cele două crize geopolitice sunt deja profund interconectate.

Ce face Europa? „Turul Rachetelor" — context și mize reale

Vizita lui Kubilius la Varșovia nu e un gest simbolic. Există câteva date concrete care explică urgența: De ce acum? Criza din Orientul Mijlociu a schimbat calculul. Peste 800 de rachete americane au fost folosite în trei zile în Orientul Mijlociu — mai mult decât a utilizat Ucraina în patru luni de iarnă. Asta înseamnă că lanțul de aprovizionare occidental este suprasolicitat simultan pe două teatre de operațiuni. Ucraina a făcut față la aproape 2.000 de atacuri cu rachete în 2025, dintre care circa 900 de rachete balistice lansate de Rusia. Iar în sezonul de iarnă (noiembrie 2024 – februarie 2025), forțele ucrainene au utilizat în jur de 700 de rachete Patriot pentru a intercepta proiectile rusești — în condițiile în care Lockheed Martin a produs 620 de rachete PAC-3 în 2025, cu 20% mai mult față de anul anterior. Matematica e simplă și îngrijorătoare. De ce Polonia? Secretarul general NATO Mark Rutte a estimat că Europa trebuie să-și crească capacitatea de producție în domeniul apărării antirachetă cu aproximativ 400% — iar Polonia este considerată pivot în această ecuație. Instrumentele financiare: UE pregătește un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, din care 60 de miliarde în 2026–2027 vor merge direct în sectorul de apărare, cu prioritate explicită pe rachete, drone și muniție de 155 mm cu rază extinsă. Blocajul vine din partea Ungariei. Traseul turneului: După Polonia, Kubilius urmează să viziteze Italia, Germania, Belgia, Suedia și Finlanda. Concluzie: Tensiunea dintre cererea Ucrainei, escaladarea din Orientul Mijlociu și capacitatea limitată de producție occidentală creează o fereastră de vulnerabilitate acută — tocmai ceea ce încearcă acest „turneu" să adreseze înainte ca rezervele să se epuizeze critic.

Post Scriptum: Criza munițiilor este reală și se apropie. Pe 6 martie 2026, președintele Donald Trump s-a întâlnit la Casa Albă cu directorii celor mai mari companii din industria americană de apărare pentru a discuta creșterea producției de armament, pe fondul consumului accelerat de muniții în conflictele recente. La întâlnire au participat reprezentanți ai Lockheed Martin, RTX, BAE Systems, Boeing, Honeywell Aerospace, L3Harris Technologies și Northrop Grumman. După discuții, Trump a anunțat pe rețelele sociale că executivii din industrie au convenit să crească de până la patru ori producția unor sisteme de armament avansate, pe care le-a descris drept arme „exquisite” (arme extrem de sofisticate). Liderii companiilor urmează să revină la Casa Albă peste aproximativ două luni pentru a evalua progresul programelor de producție. Întâlnirea are loc într-un context în care stocurile americane de muniții au fost puternic afectate de conflictele din ultimii ani. Războiul din Iran, precum și sprijinul militar acordat Ucrainei după invazia Rusiei din 2022 și operațiunile Israelului în Gaza au consumat cantități mari de rachete, muniții de artilerie și sisteme antitanc. În discuțiile interne de la Washington a fost luată în calcul inclusiv posibilitatea activării Defense Production Act pentru a accelera producția de muniții. În paralel, subsecretarul Apărării Steve Feinberg pregătește o cerere bugetară suplimentară estimată la aproximativ 50 de miliarde de dolari pentru refacerea stocurilor de armament. Companiile participante au transmis că sunt pregătite să accelereze producția. Lockheed Martin a anunțat că va lucra cu partenerii industriali pentru a extinde capacitatea militară americană, în timp ce RTX a declarat că își propune să mărească rapid producția pentru mai multe tipuri de muniții esențiale. În ciuda declarațiilor publice ale lui Trump potrivit cărora Statele Unite ar dispune de „muniții nelimitate”, analiști și membri ai Congresului avertizează că ritmul ridicat al operațiunilor militare pune presiune reală asupra stocurilor. Reaprovizionarea rapidă a arsenalului american devine astfel o prioritate strategică, pe fondul tensiunilor simultane cu Rusia și China. Israelienii au trecut la alt nivel în cadrul acestor atacuri zilnice. Avioanele israeliene F-15 folosesc rachete ”Black Sparrow”. Ce este familia Sparrow? Sparrow este o rachetă balistică lansată din aer, cu rază medie de acțiune, produsă de Rafael Advanced Defense Systems. A fost folosită inițial din 2013 ca rachetă-țintă pentru a testa sistemul antirachetă Arrow. Are o secțiune de focos modulară și poate purta un focos exploziv convențional. Familia include trei variante: Black Sparrow, Blue Sparrow și Silver Sparrow, fiecare cu rază maximă și viteză diferite, pentru a simula rachete balistice diferite. Cum funcționează tehnic? Racheta este lansată dintr-un avion de luptă F-15 la distanță de siguranță față de țintă. Motorul rachetă o propulsează pe o traiectorie balistică abruptă care o duce dincolo de atmosfera densă a Pământului, înainte de revenirea la viteză extremă. Faza finală a coborârii are loc aproape vertical, comprimând timpul de reacție al sistemelor radar și de interceptare.   Racheta are 6,5 metri lungime, cântărește aproximativ 1,9 tone. Capacitatea de a ieși și reintra în atmosfera Pământului îi crește dificultatea de interceptare și reduce timpul de reacție al țintelor. De ce este revoluționară strategic? Spre deosebire de sistemele balistice terestre, o rachetă lansată din aer beneficiază de altitudinea și viteza înainte a aeronavei la momentul lansării, extinzând efectiv raza de acțiune și optimizând traiectoria. Avionul de lansare poate rămâne în afara spațiului aerian apărat intens, în timp ce racheta continuă pe traiectoria ei balistică de mare viteză spre țintă. Cum a ucis Khamenei? Avioanele F-15 israeliene și alte aeronave au decolat în jurul orei 7:30 dimineața, ora Iranului. Loviturile, inclusiv rachetele Blue Sparrow, au început la 9:40. Cel puțin 30 de lovituri de precizie au fost lansate direct asupra complexului ayatollahului. Israelul perturbă simultan serviciul de telefonie din jurul complexului, astfel încât ajutoarele sale să nu poată suna după ajutor. Cum a fost evoluția de la rachetă defensivă la armă ofensivă? Black Sparrow simula rachete de tip Scud. Blue Sparrow a fost concepută să imite rachete balistice cu rază medie de acțiune, de tipul Shahab-3 iranian. Derivatul operațional al Blue Sparrow este racheta ROCKS, echipată cu tehnologia de precizie SPICE, cu o rază de aproximativ 300 km, proiectată să opereze în medii fără GPS, folosind sisteme electro-optice. Ce alte arme noi au fost testate în acest război? SUA au folosit pentru prima dată în luptă racheta Precision Strike Missile (PrSM), succesorul ATACMS, lansată tot din HIMARS, cu o rază de peste 400 de kilometri față de 300 km ale ATACMS /sau mai mare la următoarele versiuni (avand în vedre rezilierea trataului INF/ Tratatul INF -Intermediate-Range Nuclear Forces- a eliminat toate rachetele balistice și de croazieră sol-lansate, nucleare și convenționale, cu raze între 500 și 5.500 km, aparținând SUA și URSS — inclusiv lansatoarele și infrastructura asociată). Racheta a fost concepută inițial pentru a contracara capacitățile anti-acces/negare a zonei ale Chinei în Indo-Pacific, de la distanțe mari. Lockheed Martin a primit un contract de 4,9 miliarde dolari pentru producția sa.   PrSM a fost folosită pentru prima dată în luptă în cadrul Operațiunii „Epic Fury”. Potrivit amiralului Brad Cooper, comandantul Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), lansarea marchează „o premieră istorică”, oferind armatei americane o capacitate de lovitură la distanță fără precedent pentru artileria terestră. Imagini publicate de armata americană arată racheta lansată spre Iran dintr-un sistem HIMARS într-un mediu deșertic. Datorită razei sale de acțiune, sistemul ar putea lovi ținte adânc în teritoriul inamic 600-1000 km fără ca lansatoarele să fie expuse direct pe linia frontului. În contextul operațiunilor din Orientul Mijlociu, rachetele ar putea fi lansate din baze aflate în jurul Golfului Persic pentru a lovi obiective din Iran. Dincolo de utilizarea sa actuală, debutul în luptă al PrSM transmite și un mesaj strategic mai larg. Sistemul a fost conceput inițial pentru a contracara strategiile de tip anti-acces și negare a zonei (A2/AD) dezvoltate de China în regiunea Indo-Pacific. Pentru armatele care operează lansatoare HIMARS — tot mai numeroase în ultimii ani — PrSM reprezintă o evoluție majoră, oferind o rază de lovire semnificativ mai mare decât cea a rachetelor ATACMS. Ar mai fi drona LUCAS. LUCAS (Low-cost Uncrewed Combat Attack System) este o dronă de atac unidirecțional dezvoltată pentru armata SUA de compania SpektreWorks din Arizona, bazată pe tehnologie obținută prin inginerie inversă a dronei iraniene HESA Shahed-136, având un design similar dar ușor mai mic — aproximativ 3 metri lungime și 2,4 metri anvergură — și un cost estimat de circa 35.000 de dolari pe unitate. Acest conflict a devenit un teren de testare pentru unele dintre cele mai avansate arme existente, iar racheta Blue Sparrow — inițial concepută ca țintă pentru sisteme antirachetă — s-a dovedit a fi arma perfectă tocmai pentru că știa cum să ocolească apărările antirachetă pe care fusese proiectată să le simuleze. Pe scurt: Iranul a devenit terenul de testare pentru cele mai noi arme americane și israeliene, marcând prima folosire în luptă a PrSM, LUCAS și Blue Sparrow — toate în același conflict, în aceeași săptămână.