Provocarea rusă și oamenii care readuc la viață fantomele ucigașe ale trecutului

Nu mai e vorba despre Ucraina și despre internaționalizarea posibilă a unei soluții de pace care, din clipa în care ar fi acceptată din interes sau comoditate și indiferență. Și asta ar introduce vectori de risc în orice raționament de securitate național și ar putea provoca explozia construcțiilor existente, introducând un tip de haos care duce direct la conflicte și distrugeri.

FOTO Shutterstock

În acest sens, observați insistența cu care începe să fie din nou susținută, mai întâi de ruși, apoi reluată de intelectuali din zona statelor UE, ideea că și acum, în secolul XXI, poate fi negociată soluția care presupune ca un stat sau un grup de state să-și aroge dreptul de a negocia viitorul unui popor și de a redesena granițele între care să fie așezat în perioada următoare a istoriei sale. Cei care, și la noi, susțin acest model care să ducă la ceea ce Putin cere la modul imperios, adică modelarea unei Noi Ordini Internaționale, nu inventează nimic, ci preiau din cărțile de istorie exact această idee pe baza căreia defuncta Societate a Națiunilor a propus „soluția Mandatelor”, cea care a generat tragedii ulterioare cu efecte resimțite și azi.

Ca orice tragedie din istoria lumii, totul a simplu, în momentul când era limpede că urmau să se destrame imperiile coloniale și fiecare dintre foștii stăpâni căuta un mod de a-și prelungi legal și democratic, prezența și influența în zonă. Marea Britanie și Franța, imediat după încheierea Primului Război Mondial, au trecut imediat la s-a trecut la stabilirea viitoarei hărți politico-administrative a teritoriilor pe care le pierdeau Imperiul Otoman, Imperiul austro-ungar și Germania totul în termenii unei înțelegeri subterane, Tratatul Sykes-Picot. Astfel, pentru a nu da decât acest exemplu, acum un secol, desena ceea ce este şi acum, în mare, harta Orientului Apropiat , devenind, prin mandatul Societăţii Naţiunilor, Puteri Mandatare şi stabilindu-şi zonele de responsabilitate. acum un secol, desena ceea ce este şi acum, în mare, harta Orientului Apropiat, devenind, prin mandatul Societăţii Naţiunilor, Puteri Mandatare şi împărțindu-și zonele de responsabilitate.

Era și perfect legal deoarece asta devenise posibil în termenii statutului adoptat de Societatea Națiunilor creată în aprilie 1919 prin decizia Conferinței de pace. La art. 22, Pactul Societății Națiunilor stabilea că: „anumite comunități care aparținuseră Imperiului Otoman au atins un grad de dezvoltare care le permite să existe ca națiuni independente și care pot fi recunoscute provizoriu, cu condiția ca sfaturile și ajutorul unui mandatar să le ghideze administrația până în momentul în care acestea vor fi în stare să se guverneze singure”. Aveți harta marii împărțeli în termenii căreia Marea Britanie deveneau „puteri mandatare” pentru teritoriile respective. Misiunea lor, ca națiuni superioare, era să pregătească statele din subordinea lor pentru ce va fi independența lor viitoare, oferind Societății Națiunilor un raport anual de activitate...

De aici se naște o foarte complicată nouă legislație internațională care distinge elementele principale ale noii ordini post-coloniale, odată cu statutele speciale conferite zonelor definite ca fiind sub „mandat”, „protectoratelor” sau „coloniilor”. Dar, chiar dacă este fascinantă deoarece ne face să înțelegem natura profundă a majorității stărilor conflictelor izbucnite de atunci și până acum, relevant mi se pare că acum ,a fine de 2022, suntem în situația de a vedea că unii actori politici, împărtășind din tot sufletul idealurile lui Putin, reiau ideile defunctei Societăți a Națiunilor și, mai ales, posibilitatea de a decide că unele națiuni sunt din start superioare altora și că, astfel, Noua Ordine Internațională s-ar baza iarăși pe controlul exercitat de o națiune sau de un grup de națiuni asupra altora. Totul pentru agera o situație dramatică, de regulă cea rămasă în urma unui conflict de mari proporții care îi obligă pe înțelepți și civilizați să impună controlul asupra sălbaticilor și degeneraților, untermensh, cum îi numea Hitler, sub-oamenii care locuiesc în teritorii care trebuie din nou împărțite la modul optim pentru a facilita o administrație eficientă.

Acum avem propunerea rusă privind împărțirea Ucrainei, pe celebrul și tragicul principiu „teritorii contra pace”. Dar, exact din prima secundă când s-ar accepta ca negocierile de pace să fie făcute de „înțelepții” marilor puteri și decizii impuse ca atare Ucrainei, inclusiv cu noi frontiere de stat, asta ar deveni, din nou, nu numai precedent juridic acceptat ca bază pentru Noua Ordine Internațională. Ar fi semnalul că oricine, oricând, oriunde, poate spera din nou la recuperarea de terorii fie prin forță, fie ca parte a unei înțelegeri internațională.

Vă propun un exercițiu sinistru de imaginație: ce se poate întâmpla dacă într-un scenariu viitor să nu mai fie vorba despre Ucraina, ci să se discute despre sfâșierea teritorială și distrugerea identității altor popoare, de ce nu și României, dacă sorții ne-ar fi potrivnici în confruntarea mondială ce ar urma? La fel de ușor ne-ar fi să ne pronunțăm, doctoral (scuze, termenul care ajunge echivalent cu o insultă în cazul unor persoane de le știm), asupra modului optim de rezolvare a conflictelor?