Președintele s-a supărat
0Motto: "Sunt oameni care vor să vorbesc cu unii și oameni care nu vor să vorbesc cu tine"
Foto: Twitter / X
Și nimeni nu vrea să vorbește cu el.
De aceea nici el nu mai e interesat să vorbește cu ei.
Totul a pornit de la acest război împotriva Iranului, pornit în ultima zi a iernii fără ca, în prealabil, vreunul dintre aliații și partenerii SUA (cu o excepție, dar în acest caz nu se știe cine pe cine a anunțat despre ceea ce urmează să se întâmple) să fi fost informați.
Calculul a fost că totul se va desfășura așa cum a crezut și Kremlinul, în februarie 2022: va fi o campanie de trei zile, prima zi – Buuuum!, a doua zi – proteste!, a treia zi – revoluție!
Și gata, lumea va fi din nou fericită că s-a ocupat cineva de problemele ei.
Că dacă ar fi după liderii ceilalți, slabi, unii nevolnici de-a dreptul, din Europa și Asia, nimeni nu ar mai da atenție amenințărilor din jur, celorlalte probleme presante ale omenirii.
Dar, ghinion, războiul de trei zile este acum în a treia săptămână / azi-mâine chiar în a patra, a început să coste cât nu face, se intră în prelungiri fără limită de timp.
De aceea, președintele s-a supărat foc după ce liderii de mai sus s-au făcut că plouă când au fost întrebați dacă pun și ei umărul la această campanie militară.
Ba unii au răspuns și cu întârziere, după încheierea programului de lucru la Casa Albă (”rien ne va plus” ar fi spus unul din parteneri, fără să precizeze la ce s-a referit), lucru care nu se face, există un protocol, dacă știi golf poți deranja cu o cerere în audiență, cu o petiție, și după orele 17.00 sau în week-end, dacă nu, nu.
De aceea, președintele supărat le-a răspuns așa cum ar trebui să o facă un președinte care se vede înșelat în bunele sale intenții, mai ales într-un moment în care lucrurile merg atât de bine:
”...am distrus armata Iranului - marina lor este distrusă, forțele lor aeriene sunt distruse, apărarea lor aeriană și radarele au dispărut și, poate cel mai important, liderii lor de la aproape toate nivelurile au dispărut, pentru a nu ne mai amenința niciodată pe noi, aliații noștri din Orientul Mijlociu și în lume...
Deoarece am obținut un astfel de succes militar, nu mai „avem nevoie” și nici nu dorim ajutor din partea țărilor NATO - NU L-AM PRIMIT NICIODATĂ!
Același lucru se poate spune și despre Japonia, Australia sau Coreea de Sud. De fapt, declar ... NU AVEM NEVOIE DE AJUTOR DE LA NIMENI!”
Foto: Twitter / X
Asta se întâmpla tocmai când vreo 200 de ucraineni, tehnicieni și operatori drone, erau în drum spre zona Golfului ca să dea o mână profesionistă de ajutor în combaterea dronelor iraniene.
Dacă nici ei nu știu cum e cu lupta anti Shaded, atunci nimeni nu știe.
La auzul acestei știri, președintele s-a supărat și mai tare: ”Ultima persoană de la care aveam nevoie de ajutor este Zelenski”.
Câteodată nici măcar bunele intenții nu mai sunt de ajutor.
Singurul pe care nu s-a supărat președintele Trump, hai să-i spunem pe nume, este președintele Putin.
Rusia are acum dezlegare oficială, nu că înainte nu s-ar fi descurcat și fără ea, să vândă petrol fără să se mai uite în spate și lateral la amenințarea sancțiunilor SUA.
Iar dacă nu sunt sancțiuni nu mai sunt nici plafoane de prețuri.
Foto: Twitter / X
Războiul costă SUA 1 miliard de dolari pe zi, iar Pentagonul a pus deoparte alte 200 de miliarde de dolari, pentru că nu se știe cât durează și ce cheltuieli mai apar.
În timp ce Rusia adună, la rândul ei, 150 de milioane de dolari în aceeași zi, doar din diferența de preț a petrolului.
Să tot faci afaceri violente și pe nepusă masă.
Și, uite-așa, războiul despre care se spune că trebuia să rezolve două probleme: Iranul și China, a creat cel puțin alte trei:
· aliații arabi ai SUA din zona Golfului își văd prosperitatea ducându-se pe apa sâmbetei;
· China și Rusia stau la gard și se uită cum se golesc bugetul pentru apărare și depozitele militare ale SUA, în timp ce petro-dolarii se schimbă în petro-yuani și petro-ruble;
· nimeni nu mai vrea să vorbește cu președintele supărat (se pare că nici măcar excepția amintită la începutul articolului nu mai e ce a fost).
Președintele Trump nu e singurul care are motive să fie supărat pentru circumstanțele ad-hoc și consecințele neplăcute ale celor două războaie paralele.
Celălalt ar trebui să fie, poate - zic și eu, așa, de la distanță -, președintele Zelenski, desigur mai mult din motive de Rusia.
Numai că supărarea de președinte funcționează pe principiul vaselor comunicante, dacă e din același motiv, se stabilizează, se armonizează și se echilibrează, dacă e din motive diferite, fiecare e supărat sau nu, dar pe cont propriu, uneori chiar și supărările fiind în contratimp.
Pare complicat dar nu e.
Președintele Zelenski este și el supărat, dar nu foarte supărat, dimpotrivă, sunt și motive de surâs la Kiev.
Paradoxal, pare a fi vorba mai mult din motive militare decât politice.
Foto: Twitter / X
Pe front, situația a încremenit, schimbările de aliniamente sunt minime, iar Ucraina chiar anunță că a respins ofensiva rusă de primăvară, cea pe care partea rusă nu recunoaște că a început-o.
Cele mai vizibile succese sunt, însă, pe celălalt front, al loviturilor în adâncimea teritoriului rus, cu drone și rachete, oferite de partenerii statornici sau produse de propria industrie de apărare.
Iar când e vorba de planuri și speranțe, se stă și mai bine.
Într-o cuvântare ținută, pe 17 martie, în fața parlamentului britanic, președintele Zelenski a oferit o imagine euforică a viitorului utilizării dronelor în războiul contra Rusiei: ”Am început cu drone maritime kamikaze simple. Apoi am construit drone cu turele care pot doborî elicoptere. Acum avem drone care pot doborî avioane de vânătoare rusești de pe mare. Am dezvoltat ambarcațiuni care transportă alte drone. De asemenea, avem ambarcațiuni care atacă ținte pe uscat de pe mare. Și dezvoltăm drone mai stabile, care pot funcționa mai mult timp și mai eficient pe mare. În curând - și nu în viitorul îndepărtat - vom avea sisteme care pot funcționa chiar și în condiții oceanice. De asemenea, lucrăm activ la sisteme subacvatice”.
După cum se vede, războiul a accelerat obținerea acestor succese, atât pe frontul din Ucraina cât și, foarte curând, și în conflicte externe, cum este cel din Iran.
Dronele permit ieșirea Ucrainei la oceanele lumii.
Unii din bloggerii ucraineni insistă, însă, pe faptul că nu există muniție pentru frontul de acasă.
Că locuitorii orașelor bombardate de ruși trebuie să trăiască în subsolurile blocurilor și caselor.
Că orașe întregi rămân fără curent electric.
Însăși capitala, Kiev, nu mai poate fi apărată de atacurile cu rachete din cauza lipsei sistemelor antiaeriene.
Dar președintele e și optimist, oferă drone ucrainene la export, trimite tehnicieni să transfere expertiză în utilizarea lor, contra cost desigur, pentru că da, partea financiară este cea care începe să fie supărătoare.
Iar aici totul depinde de decizii politice, care întârzie să se materializeze.
Cele 90 de miliarde de euro oferite de UE (banii aceștia nu sunt un cadou, știți asta, vor putea fi recuperați de la ruși după ce Ucraina câștigă războiul, curând, foarte curând...) trebuie să aștepte data de 12 aprilie, ziua alegerilor din Ungaria, când poate va apărea și un ”Igen” / ”Da” consensual, urmat de ”Köszönöm a türelmedet” / ”Mulțumesc pentru răbdare”.
Până atunci se trăiește din valuta atât de volatilă obținută din comerțul cu iluzii.
Foto: Twitter / X
Dar există și un președinte care nu e supărat, poate puțin, foarte puțin, îngrijorat.
Nu e dintre cei la care s-a gândit președintele Trump, deși nu le-a spus-o direct pe nume, atunci când le-a bătut obrazul lor de aliați și parteneri.
De aceea, conflictul din Orientul Apropiat are o pârghie ajutătoare – baza militară aeriană de la Mihail Kogălniceanu - și pe teritoriul României.
Răspunsul Iranului a fost unul de amorțit îngrijorările: ”Cu siguranță vom lua măsurile adecvate, atât din punct de vedere juridic, cât și politic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei.
Așteptându-se la mai rău, Bucureștiul a înregistrat imediat un sentiment de ușurare, iar MAE a precizat, ca să se audă și la Teheran, că România nu este parte a conflictului.
Președintele a declarat și el: ”Ei (iranienii, n.n.) au vorbit de consecințe politice și juridice. România este apărată”.
Președintele nu este nici printre cei care ar putea să spună altceva decât un ”Da”, hotărât și sincer, președintelui Zelenski, nu poți răspunde altceva la solicitarea unui prieten în nevoie.
De aceea s-a răspuns pozitiv ofertei ucraineano – europene de a depozita gaze naturale în subteranul țării vecine.
Dacă nu ai încredere în vecini, în cine să mai ai?
Știu, e un război la nord de Marea Neagră, sunt probleme cu aprovizionarea Ucrainei cu produse petroliere, prin zona aceea s-a mai evaporat petrol chiar la temperaturi scăzute, dar cel mai bine este să gândim defensiv și pozitiv.
Așa, în general, ceva îngrijorări ar putea să fie, suntem undeva la mijloc între două zone de conflict, dar nu e cazul să se supere cineva.
Deci nici președintele.
E doar încă un război, ce mare lucru!
Se încarcă comentariile...
