Portret de viitor, posibil, premier: Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu FOTO Adevărul

După ce George Maior şi Florin Georgescu au declinat, mai direct sau mai elegant, oferta pentru funcţia  de premier avansată de Victor Ponta, Tariceanu a rămas cam singur pe lista scurtă a lui Ponta. Cum e sacul, aşa şi petecul. Cei doi se aseamănă în multe privinţe, aşa că n-ar fi exclus să formeze, în cazul în care Ponta ar câştiga preşedinţia, un tandem exploziv la conducerea României.

Habarnişti amândoi în probleme economice, alergici la independenţa justiţiei şi la constrângerile rezultate din tratatele internaţionale la care România este parte, doritori de putere absolută, cu o clientelă de protejat şi mulţumit în spate, refractari la principiile statului de drept, liberalul “roşu” şi socialistul pur-sânge se înţeleg foarte bine.

Îmi propun o trecere în revistă a guvernării Tariceanu din perioada 2005-2008, pentru a vedea la ce să ne aşteptăm dacă ar ajunge, din nou, premier.

Alergie la independenţa justiţiei

Faptul că Traian Băsescu a rupt, în 2005, pactul nescris al politicienilor, “nu ne băgăm unii pe alţii la închisoare odată cu alternanţa la guvernare”, a aruncat în aer obiceiurile şi tabieturile clasei politice.

“Bileţelul roz”, detonat în presă, a fost declanşatorul ruperii relaţiei cu preşedintele Băsescu.

"1. Dragă Traian, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. 2. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la Parchet despre subiect?", scria Tariceanu, care şi semna.

Tariceanu îi cerea ministrului justiţiei de atunci, Monica Macovei, o linie directă cu procurorii:

“atunci te rog să-mi stabileşti o linie directă cu procurorii sau prin tine ca eu să aflu când un membru al guvernului este cercetat. Vreau să ştiu când un ministru este cercetat.”

De altfel, eliminarea PDL de la guvernare şi suspendarea preşedintelui din 2007 au avut drept motiv esenţial teama de independenţa justiţiei promovată de Băsescu şi Macovei. Derularea ulterioară a evenimentelor, condamnarea lui Voiculescu, Năstase, Fenechiu, Chiuariu, SRS,  şi a altor înalţi demnitari, confirmă temerea teribilă  a lui Tariceanu şi a acoliţilor săi faţă de o justiţie independentă.

Politica economică a guvernului Tariceanu

Tariceanu a beneficiat de o creştere economică fulminantă, 8,8% în 2008, dar conjuncturală, nebazata pe o producţie de mărfuri şi servicii vandababile şi cu valoare adăugată mare. (Economia “duduie”).

Dimpotrivă, creşterea economică din perioada guvernării sale s-a bazat pe speculaţii imobiliare, banii căpşunarilor, şi vânzarea ultimelor active ale economiei comuniste, în special a BCR, pe care a încasat circa 3 miliarde euro.

Filosofia sa economică se baza pe: fără acorduri cu FMI, fără investiţii, consum cât mai mare, credite cu buletinul, pomeni electorale cât cuprinde, deficite oricât de mari, în speranţa că vor genera creştere economică.

Nici creştere economică n-au generat, iar la plecarea în 2008 a lăsat “mortu” în casa guvernului Boc, situaţie în care doar reducerile de venituri din 2010 au salvat ţara să n-o ia pe panta Greciei. Cu consecinţele politice cunoscute.

Pe scurt, „realizările” lui Tariceanu se pot consemna astfel:

• Deficit bugetar la sfârşitul lui 2008 de 5,5% după o creştere economică de 8,8%
• Pensii şi salarii bugetare “duduite” aproape la dublu, dar fără resurse de plată pe termen lung în economia reală. (Germania a crescut salariile bugetare cu 21% în 15 ani)
• Arierate de 2 miliarde euro la sfârşitul lui 2008.
• Creşterea numărului bugetarilor de la 850.000 la 1,4 milioane în doi ani, generând  o presiune uriaşă pe buget.
• Dublarea numărului de agenţii guvernamentale, inutile, sinecuri pentru clientela de partid.
• Zero fonduri europene atrase din cauza neacreditarii Unităţilor de Management
• A construit 5 km de autostradă.
• Afacerea Sterling
• A acordat pensii şi salarii nesimţite
• A prăduit banii luaţi pe BCR pentru pomeni şi ajutoare sociale
• Taxa de poluare aplicată ilegal

   
Tariceanu a iniţiat o a treia suspendare a preşedintelui Băsescu

Nerenunţând la răzbunarea iniţială şi neînţelegând contextul în care se află România, Tariceanu o ţine langa cu suspendarea preşedintelui Băsescu,din păcate pentru el fără rezonanţă la PSD.

Obsesia de a se răzbuna pe Băsescu are în spate zecile, dacă nu sutele de demnitari de toate culorile care zac prin puşcării condamnaţi de justiţia independentă, creaţie a lui Traian Băsescu.

Ponta are nevoie de Tariceanu pentru a iluziona alegătorii şi clientela cu refacerea defunctului USL, iluzie aducătoare de voturi liberale, pentru că are în spate o istorie de guvernare cu Tariceanu premier, în care acesta execută obedient tot ce-i spunea PSD să facă.

În cazul în care ajunge preşedinte, Ponta vrea să se asigure de o slugă fidelă în fruntea guvernului.

Tariceanu nu are altă şansă de a ajunge la guvernare, cu cei câţiva zeci de parlamentari de strânsură şi, momentan, fără un partid legal constituit, în afară de oferta lui  Ponta.

Ce se va întâmpla cu poporul român, dacă cei doi pun mâna pe putere, este o temă de reflexie înaintea turului doi a alegerilor prezidenţiale.