Politicieni versus români

0
0

Atunci când Preşedintele Iohannis spunea că îşi doreşte un guvern al său, toată lumea, încremenită în „paradigma Băsescu”, s-a grăbit să se arunce la atac urlând că Preşedintele vrea cu orice preţ să îşi împingă partidul la guvernare. Nimeni nu a stat să se gândească, o clipă măcar, dacă vorbele lui Iohannis au şi un alt sens.

Mai mult, toate analizele din presă, în ultimul an, s-au concentrat pe aceleaşi „combinaţii” îmbâcsite care au făcut istorie în ultimii 26 de ani şi nimeni nu şi-a pus problema dacă nu cumva noul preşedinte are o altă viziune şi nu e pregătit să atace la temelie toxicul care frânează constant România.

Vina pentru situaţia politică actuală, care a generat un guvern de tehnocraţi, este exclusiv a actualelor partide politice. După noiembrie 2014, nimeni nu a înţeles nimic. Dar chiar nimic! Toate partidele au avut timp, un an, să digere „lecţia Iohannis” şi măcar să încerce să schimbe ceva în modul de abordare. Toate partidele puteau veni cu proiecte concrete pentru români, toate partidele puteau sa promoveze tineri şi profesionişti din rândul membrilor (toţi se laudă cu sute de mii de membri), puteau atrage noi membri valoroşi din societatea civilă, puteau genera teme de dezbatere. Nimeni (cu atât mai puţin Preşedintele) nu i-a oprit cu absolut nimic. Un an de zile, partidele s-au „desfăşurat” cum au ştiut ele mai bine: cu înjurături, cu scandaluri, cu impostori şi cu foame de putere. Astăzi, toţi regretă că nu au făcut nimic dar în acelaşi timp, tot ei, se chinuie să „zgândăre” pe la uşi pentru a-şi promova proprii „tehnocraţi”: secretare, şoferi, nepoţi sau amante. Din fericire, Proiectul Cioloş pare determinat să joace „all-in” şi să nu accepte compromisuri ieftine care l-ar putea arunca uşor în derizoriu.

Dincolo de elementele concrete din programul de guvernare şi din mandatul viitorului guvern, nominalizarea cabinetului tehnocrat are o uriaşă valoare simbolică. Pe de-o parte, gingaş spus, oferă societăţii politice un moment de respiro, acel „concediu medical” de un an de zile (încă un an de zile de graţie) pentru a se trata de bolile pe care strada le-a diagnosticat foarte simplu dar corect. Pe de altă parte însă, oferă societăţii civile un „preview” al falimentului tuturor proiectelor politice post-decembriste. Faptul că nu au fost acceptaţi nici măcar miniştri tehnocraţi propuşi de partide, arată lipsa de credibilitate pe care liderii politici o au, în orice context - chiar şi atunci când ar propune profesionişti. 

Problema, în fapt, e că în perioada următoare se prefigurează un război „pe viaţă şi pe moarte” între un animal sângerând care luptă pentru supravieţuire - toată clasa politică şi noul binom „Preşedinte-Premier”. Da, toată clasa politică, pentru că aproape toţi politicienii indiferent de partid, se vor poziţiona în perioada următoare în defensivă, conştienţi fiind că singura lor şansă este distrugerea Proiectului Cioloş. Logica matematică este foarte simplă.

În primă fază (zilele astea am văzut deja poza asta) toţi vor încerca să fure din imaginea lui Cioloş. De la Liviu Dragnea care ne explica modul în care l-a „dat afară” pe tânărul doctor Baciu din Guvern până la lideri PNL care spun cu subiect şi predicat că Dacian Cioloş trebuie să devină liberal, asta cu o zi înainte de votarea în Parlament a Guvernului tehnocrat pe care PNL îl susţine (logic, nu?). Această atitudine e una amatoricească şi gratuită dar este emblematică pentru psihologia politicienilor zilei. 

Adevărata luptă se va da, însă, în Parlament. Constituţional (şi principal e foarte corect să fie aşa) Parlamentul este superior Guvernului. În mod teoretic Parlamentul votează legile pe care Guvernul este învestit să le pună în aplicare. Repet, acest lucru este perfect corect doar că în contextul actual, în care politicienii au o agendă ascunsă clară, sistemul poate deveni cel mai mare duşman al tehnocraţilor proaspăt numiţi. Săptămâna trecută au fost date 2 semnale foarte importante în Parlament, chiar dacă subtile şi greu descifrabile pentru cineva care nu cunoaşte dedesubturile jocului politic.

Primul semnal - respingerea în Senat a ordonanţei lui Victor Ponta de mărire a salariilor demnitarilor. Ordonanţa îi privea doar pe demnitarii din executiv (Preşedinte, Premier, Miniştri etc.) nu şi pe parlamentari. Subiectul era unul „rece” din perspectiva mediatică, nu era o presiune pe parlamentarii care oricum, în acelaşi timp, îşi votau pensiile speciale fără vreo jenă. Semnalul trebuie decriptat pe de-o parte ca unul de „ne-bun venit” transmis noilor guvernanţi care vor trebui să se mulţumească cu vechiile salarii de până în august 2015. Pe de altă parte, noul executiv trebuie să înţeleagă din acest vot că orice iniţiativă măreaţă poate fi rapid blocată prin procedura parlamentară astfel că dacă vreo idee „inovativă” a Guvernului nu este pe placul politicienilor, dacă politicienii vor simţi că în vreun fel sau altul le afectează jocurile mărunte, Guvernul poate fi blocat printr-o simplă ridicare de mână, anonimă, la un vot final. Putem face o analogie foarte simplă cu sute de exemple de consilii locale din ţară care blochează proiectele vreunui primar „isteţ” doar pentru a-i crea acestuia un deserviciu de imagine. Miniştrii cabinetului Cioloş vor avea de dus multe lupte cu acest Parlament care şi-a demonstrat în repetate rânduri lipsa de responsabilitate şi maturitate în raport cu interesele României.

Al doilea semnal - promovarea majorării salariilor la toţi bugetarii cu 10% „din poignet”. O „golăneală” ieftină care a fost aruncată pur şi simplu „la mişto”. PSD a lucrat aici foarte abil, împingând în faţă un deputat controversat care să îşi asume amendamentul, dintr-un motiv foarte simplu: dacă se genera un scandal, dacă lucrurile luau o turnură corectă deci negativă, lui Liviu Dragnea îi era extrem de simplu să se delimiteze de cel care îl ameninţa cândva pe MRU că va sfârşi precum Aldo Moro. Schema o vedem aplicată aproape zilnic în Rusia lui Vladimir Putin unde Vladimir Jirinovski, şi el un lider controversat, aruncă teme în spaţiul public doar pentru a testa reacţiile în timp ce lui Putin îi este foarte uşor, în cazul unui eşec, să se delimiteze de fostul vicepreşedinte al Dumei de Stat.

Mai mult, „golăneala” a venit pe un culoar de aşteptare creat în timp, de presa servilă lui Victor Ponta şi PSD. Trusturile lui Voiculescu şi Ghiţă au urlat în ultimul an o singură teză: PNL este PDL vopsit iar pdliştii au un „fetiş” pentru tăieri şi dacă vor reveni la guvernare se vor apuca din nou de tăiat pensii şi salarii. În acest context ideea PSD a fost foarte bună, ce altă confirmare mai evidentă puteam avea decât respingerea măriirii de salarii, încă de dinaintea instalării unui guvern asociat, în mentalul colectiv, cu Iohannis deci cu PNL? Pe acest şantaj politic, PNL a votat în bloc amendamentul de teama asumarii unor costuri electorale, fara o analiza de impact bugetar, macar.

Această din urmă manevră nu le-a ieşit PSDiştilor, Guvernul va integra cumva mărirea în bugetul anului viitor dar toţi trebuie să fie conştienţi că este doar începutul, precedentul a fost creat. De aici încolo, ne putem aştepta oricând şi pe aceeaşi schemă de sorginte sovietică, să vedem în Parlament mărirea salariului minim la 5.000 RON, creşterea pensiilor cu 200%, desfiinţarea sau reorganizarea unor instituţii etc., etc. etc.

Politicienii se vor lupta „pe viaţă şi pe moarte” să saboteze Proiectul Cioloş pentru că eşecul guvernului înseamnă succesul lor.

Miza în definitiv este una destul de simplă. Acest guvern trebuie să eşueze pentru că în caz contrar, o performanţă obţinută de profesionişti în domeniile lor va pune serioase probleme de legitimitate viitorilor miniştri politici de după decembrie 2016. Va fi greu de explicat, de către partide, cum de vor fi promovaţi din nou şoferi, amante, soţii sau nepoţi într-un guvern politic, după ce în ultimul an profesioniştii vor fi dovedit că totuşi se poate şi altfel. Pe de altă parte, delegitimarea va lovi şi în listele de candidaţi pentru Parlament, atunci când va fi un contrast flagrant între calitatea umană a guvernanţior profesionişti şi cea a unor candidaţi care nu îşi au definit locul în viaţă darămite într-o poziţie de demnitar. 

Cel puţin din aceste motive, politicienii se vor lupta „pe viaţă şi pe moarte” să saboteze Proiectul Cioloş pentru că eşecul guvernului înseamnă succesul lor. Dacă Guvernul va eşua, dispar din start elementele de referinţă, „strada” se va blaza şi îşi va pierde orice speranţă iar viitorul Parlament va fi construit, ca de obicei, din liste „coapte” în cuptoarele partidului împingând electoratul într-o situaţie fără ieşire - „ori votaţi oferta noastră de infractori sau penibili ori staţi acasă şi generaţi absenteism”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite