Centralistele din Curtea Constituţională

Decizia Curţii Constituţionale nu este chiar atât de bizară dacă o analizăm în contextul politic şi judiciar aparte al acestui an. Anul 2016 este încărcat cu mult simbolism pentru justiţie, chiar dacă mulţi dintre analişti nu realizează sau nu sunt conştienţi de calendarul pe care îl avem în faţă.

În luna mai - numirea procurorului şef al DNA şi a Procurorului General al României, tot luna mai - numirea a 3 judecători noi la Curtea Constituţională (1 desemnat de Camera Deputaţilor, 1 de Senat iar 1 de Preşedintele României) pentru un mandat de 9 ani iar luna octombrie - numirea noilor membri CSM pentru un mandat de 6 ani. Numirea noilor judecători ai Curţii Constituţionale este mai importantă anul acesta pentru că în luna iunie expiră mandatul de judecător al preşedintelui Augustin Zegrean deci presiunea va fi şi mai mare.

Judecătorii numiţi de Camera Deputaţilor şi de Senat sunt produsul unui proces de ”trânteli” între partidele din Parlament, fără a avea vreo legătură cu sistemul judiciar sau cu legitimarea practică în magistratură. Judecătorii sunt în mare parte vânători de sinecuri care îşi negociază mandate de 9 ani de zile, timp în care ies de pe radarul public şi în care pot aranja punctual diverse avantaje pentru ei şi pentru apropiaţii lor. Munca practică e realizată de magistraţi asistenţi şi de un aparat stufos iar ”judecarea” cauzelor se face după… ”convingerea” personală şi interioară a fiecăruia şi nu după vreun cod penal sau civil precum în cazul instanţelor de judecată. Nu există răspundere pentru decizii şi nici o instanţă de control asupra a ceea ce se întâmplă acolo şi nici o experienţă practică în urmă care să legitimeze un judecător. Exemplele de ”judecători” care nu au nimic în comun cu profesia magistraturii sunt nenumărate în ultimii 26 de ani din cauza unui sistem absurd de nominalizare a lor, complet arbitrar. Valer Dorneanu spre exemplu, fost Preşedinte al Camerei Deputaţilor, este un pensionar de lux al PSD care după ce nu a mai reuşit să fie ales în Parlament a fost salvat de fiecare dată - a fost negociat ca secretar general adjunct al Camerei în legislatura 2008-2012 (o poziţie jenantă pentru al treilea om în stat), adjunct al Avocatului Poporului o scurtă vreme, uns chiar Avocat al Poporului, fost candidat şi în 2010 pentru judecător al Curţii şi care abia din 2013 a reuşit să ”intre” în sistem. Un alt exemplu, Augustin Zegrean, fost jurist de CAP comunist şi de Electrica în Bistriţa, fost deputat şi senator PD a ajuns brusc şi deodată preşedinte al celui mai important for juridic al României. În 2010 PDLul a încercat să îl promoveze chiar şi pe Ioan Oltean judecător la Curte dar acesta a pierdut în faţa lobbyului puternic făcut de ”gaşca de la Cluj” care l-a impus pe profesorul Minea de la Babeş-Bolyai, un alt judecător fără experienţă în magistratură. Şi exemplele pot continua, convingând că peste 2 luni vom avea din nou parte de politicieni, cel mai probabil pensionari, care vor deveni peste noapte purtători de togă constituţională. 

Într-un asemenea context, cel mai tânăr şi mai dinamic judecător devine brusc Daniel Morar, ”copilul de suflet” al lui Traian Băsescu şi fost şef al DNA. Plecând de la poza asta putem specula faptul că Daniel Morar se află într-o plină campanie electorală pentru a câştiga bunăvoinţă din partea majorităţii parlamentare care va propune 2 noi judecători şi care va controla de facto jocurile în Curtea Constituţională cel puţin în următorii 3 ani, până la viitoarele numiri. Majoritate parlamentară transpartinică, profund anti-DNA şi anti-justiţie.

Cu toate că nu sunt în general adeptul teoriilor conspiraţioniste, e greu sa nu vezi nişte coincidenţe bizare care par a se lega una de cealaltă în decizia dată de judecători. Judecători care, am arătat mai sus, nu sunt chiar judecători, România fiind un caz unic la nivel european, având o instanţă constituţională formată din activişti politici îmbrăcaţi în toga sobră a justiţiarului, foşti parlamentari pensionaţi într-un loc călduţ şi fără prea mult stres care însă influenţează mersul unei ţări întregi.

Miza ”hoardelor de tâlhari” care populează politicul este foarte mare într-un moment în care sunt anchetaţi sute de ”legende” politice ale perioadei post-decembriste, într-un context în care se depun eforturi uriaşe de decredibilizare a Preşedintelui Iohannis şi a guvernului de tehnocraţi. În acest context este binevenit un partener nesperat, Curtea Constituţională, asupra căruia nu există niciun instrument de control direct şi împreună cu care se pot destructura într-un mod elegant şi incontestabil nişte instituţii care s-au fortificat în timp cu sacrificii şi muncă uriaşe. De ce să mai sufere politicienii pentru că încearcă să ”taie lumina” DNAului când Curtea poate fi coada de topor prin care se pot rezolva ”chirurgical” problemele de zi cu zi? 

Creându-se ideea că ”duşmanul” politicianului este binomul SRI-DNA, obiectivul pare foarte clar conturat: destructurarea şi compromiterea celor două instituţii. În mintea politicianului român, justiţia se rezumă la DNA, la imunitatea parlamentară şi la mijloacele prin care se poate dribla un proces, proces care e, nu-i aşa, în mintea lor întotdeauna ”politic” şi niciodată corect. Iar SRIul este un fel de call-center cu mii de ”centraliste” care stau cu ”casca în ureche” pentru a strica ”combinaţiile” providenţialilor aleşi ai poporului. Nimeni nu prea înţelege cu ce se ocupă SRI, nu prea înţelege ce e cu imigranţii sau cu teroriştii, înţelege doar că SRI e o problemă şi că poate fără acest ”call-center” DNAul n-ar mai avea ce face. DNA pe care tot ei încearcă aproape în fiecare săptămână să-l lase fără ”curent” prin proiecte de legi care mai de care mai interesante - marţea neagră, amnistia generală, ”reforma” Codului Penal şi multe altele.

În schimb, miza de a pune în fruntea DNA şi în CSM iar mai nou şi în fruntea Curţii Constituţionale oameni ”de bine” care să fie înţelegători cu economia de piaţă parlamentară şi cu politica de combinaţie este una foarte mare. În tot acest context sinistru, nişte ”băieţi deştepţi” realizează că Zegrean pleacă dar că pleacă după ce a reuşit să decredibilizeze profund instituţia şi că nimeni nu mai are astăzi aşteptări de la această extensie ”la mişto” a Parlamentului. Odată desenat acest tablou nu va fi nicio surpriza să vedem din iunie un preşedinte al Curţii ”jucător” care să ştie cum să folosească instituţia ca pe un instrument activ în jocul nostru politic de-a hoţii şi vardiştii.