Politica şi vulcanii noroioşi

Doamne, ce ţară frumoasă avem ! Cîte minunăţii, pentru care alţii bat mii de kilometri să le vadă... Unele celebre şi devenite brand-uri prin unicitatea lor, altele transformate/adaptate de hienele din jungla economica în aspiratoare de turişti şi pseudoturişti numai buni de muls, de lei, de euroi, lire, dolărei, sau cum s-or mai chema ei. Bani sa fie.

Sînt unele locuri care au scăpat, încă, de iniţiativele, imaginaţia si rapacitatea aşa-zişilor ,,oameni de turism’’, locuri în care spiritul de afacerist al românului post-decembrist nu a reuşit să învingă de tot natura. Printre ele, se numără şi Vulcanii noroioşi, de lîngă Buzău.

Am fost de foarte multe ori sa-i văd. O singura data însă, am fost acolo neînsoţit de nimeni. Ştiam ca voi găsi liniştea de care aveam nevoie pentru a ne împăca. Eu şi gîndurile mele. E linişte la Vulcani. Nu ca ,, la mare’’ sau ,,la munte’’ sau în deltă, sau oriunde au pătruns maneliştii, pantofarii, nesimţiţii şi toţi cei care ne fac să ne ruşinăm atunci cînd spunem ca sîntem români. Şi chiar aşa, sînt curios cîţi dintre românii care au auzit de Vulcanii noroioşi au ajuns să-i şi vadă? Puţini, din păcate. Sau, din fericire. Pentru liniştea locurilor.

După fiecare din vizitele de pînă atunci, făcute la Vulcani, plecam cu senzaţia că-mi scapă ceva. Că nu pricep un mesaj, că nu observ ceva cît se poate de evident.

Dar atunci, după acea călătorie făcută de unul singur, am aflat ce-mi zgîndărea subconştientul. Liniştindu-mi gîndurile, priveam, a cîta oară, paradoxalul peisaj din faţa ochilor : o zonă cu aspect selenar, înconjurată de o vegetaţie aproape incredibilă ca vigoare, colorit si dorinţă de viaţă. Şi am avut o revelaţie. Am constatat că există multe asemănări între politică şi ciudata zonă a Vulcanilor noroioşi.

La vulcani nu ajungi decît dacă vrei. Nu poţi să ajungi din întîmplare. N-ai cum să te rătăceşti şi deodata să te trezesti lîngă ei. Nu. Acolo doar dacă vrei, ajungi. Poţi să te rătăcesti în drum spre ei, pentru că nu prea există indicatoare dar, în nici un caz nu ajungi din întîmplare acolo.

La fel se ajunge şi în politică. Nu ajungi acolo decît dacă vrei.

Vulcanii nu sînt spectaculoşi, sînt... ciudaţi. Nu-s chiar... vulcani. Poate muşuroaie, poate movile, dîmburi sau baltoace cu noroi. Politicienii nu sînt chiar politicieni, chiar dacă aşa-si zic. Poate afacerişti, poate mercenari, poate marionetele unor păpuşari abili, dar politicieni, nu. Indiferent de catalogare, politicienii noştrii şi Vulcanii noroioşi au ceva prin care ies în evidenta : ariditatea din inima lor şi vegetaţia luxuriantă / specimenele care-i inconjoară.

Pînă să ajungi la vulcani, te incită peisajul, verdeaţa, viaţa care emană din fiecare fir de iarbă, chiar ars de soare, din fiecare frunză, din păsările, gîzele si sopîrlele care, toate, se bucură ca tăvălugul civilizaţiei nu le-a atins prea rău. Toate astea dispar brusc atunci cînd ajungi la Vulcani. Totul devine arid. Totul e uscăciune. Ca şi drumul spre politică. Dar şi ca ajungerea la ea.

Turiştii aşteaptă cu stoicism şi curiozitate, ca din micile cratere în buza cărora bălteşte noroiul, să iasa o băşică de gaz care să însufleţească, pentru o secundă-două, oglinda murdară a lichidului urît mirositor. Cu cît e băşica mai mare cu atît mai mult se bucură si se amuză privitorii. Exact ca în cazul discursurilor politice fără noimă si decenţă dar cu auditoriu numeros, plin de speranţă. Cîteodată, în drumul ei spre nicăieri, bula de gaz, îi împroşcă pe cei prea băgacioşi, pe cei care vor să vadă ,,de aproape’’, cu ditamai stropii de noroi. Acel noroi care se prinde si de pantofi şi de care cu greu te cureţi. Aşa ,,se murdăresc’’ unii şi de politică, de nu-i mai spală nicio apă, nicio reabilitare-resuscitare mediatică.

La Vulcani nu mergi ca la circul din copilarie unde intrai să vezi scamatorii, jonglerii, trapezişti, animale dresate..... Nu. Aici imaginea e aparent spectaculoasă, dar fără viaţă. La fel ca în politică. Toată frumuseţea vieţii, tot tumultul şi trăirile oamenilor normali cu sentimente, decepţii, reuşite, cu naşteri, decese, nunţi, botezuri, grătare, spectacole de teatru, plimbări cu barca, săruturi sub privirea îngăduitoare a lunii, toate dispar, toate mor cînd sînt atinse de politica. La fel ca la vulcani.

La vulcani, viaţa dispare din jurul lor iar explicaţia ne-o dă chimia care constată existenţa în mîlul scos la suprafată, a unor substanţe care nu au nimic în comun cu viaţa. La fel si în politică, sentimentele, caracterele şi orice are legatură cu omenia dispar atinse parcă de aceleaşi substanţe malefice care sting orice formă de viaţă în jurul vulcanilor.

Doamne, ce ţară frumoasă avem! Cîte minunăţii, pentru care alţii bat mii de kilometri să le vadă...

Îmi cer iertare Vulcanilor noroioşi că mi-am permis să-i compar cu mizeria din politică...

Acest post a fost publicat pentru prima dată pe blogul lui Stelian Tănase.