Poate să fie ceva mai rău decât ce e în Ucraina? Da, acutizarea unei situaţii conflictuale între două state NATO

Ce se petrece acum în Ucraina ar putea să nu mai fie prima şi cea mai urgentă preocupare a UE şi cu deosebire a NATO în cazul în care se escaladează mult scenariul tensiunilor din acest moment dintre Grecia şi Turcia.

Deocamdată, se escaladează constant şi din ce în ce mai vizibil: luni, în cadrul Summit-ului extraordinar al UE pe Ucraina, unul dintre cele mai tensionate momente a fost atunci când premierul grec Mitsotakis i-a informat pe colegii săi şefi de state şi de guverne din UE că „Turcia este un factor de destabilizare în regiunea estului Mediteranei”. Şi, pentru ca nimeni să nu rateze momentul, chiar asta a declarat şi reporterilor la sosirea la Consiliu, asigurând opinia publică europeană că „Grecia face faţă acestor provocări cu încredere şi determinare. Suntem o ţară care are dreptul internaţional de partea sa, care are aliaţi puternici şi, desigur, am investit cu atât mai mult în apărare, aşa că nu vom din această cauză nu vom permite nimănui să pună sub semnul întrebării suveranitatea noastră şi drepturile noastre suverane”.

Asta o spune un prim-ministru dintr-o ţară NATO care se referă la ameninţări de suveranitate nu venite din partea Rusiei, eventual, ci din partea Turciei, stat membru al Alianţei cu care Atena, după cum vă informam într-o analiză anterioară, a decis să întrerupă orice canal de comunicaţie, inclusiv cele de importanţă strategică la cel mai înalt nivel. Era clar că asta va genera, din nou, luări de poziţie la nivelul şefilor de state şi guverne din ţările direct interesate de situaţia din Marea Neagră, Marea Egee şi Mediterană. Preşedintele Macron a fost primul care a condamnat afirmaţiile Ankarei şi, la încheierea lucrărilor Consiliului, a spus că doreşte „să exprime sprijinul tuturor europenilor şi în special al Franţei” în favoarea Greciei, adăugând că „nimeni nu poate ca asrăzi să pună în primejdie suveranitatea unora dintre Statele Membre...cred că asemenea declaraţii trebuie condamnate cât mai rapid posibil, adică exact ceea ce am făcut acum”.

Vă reamintesc contextul, adică afirmaţiile foarte dure ale Preşedintelui Erdogan spunea că din momentul respectiv Mitsotakis nici nu mai există pentru el după ce acesta ţinuse în Congresul american un discurs acuzator la adresa Ankarei, cerându-le americanilor să nu aprobe nimic dintr-un eventual program de vânzare de avioane şi echipamente pentru modernizarea flotilei de F-16 a Turciei. Dar ceva s-a mai întâmplat suplimentar şi acesta se pare că este motivul creşterii primejdioase a tensiunilor între cele două ţări: Grecia acuză faptul că ministrul de externe al Turciei a nominalizat cele 14 insule din estul Mării Egee despre care spune că Ankara cere ultimativ să fie „demilitarizate”. Ministrul Cavusoglu a spus, conform relatărilor agenţiei turce de presă Anadolu, că cere ca „Grecia să demilitarizeze insulele în acest moment sau noi vom ridica problema suveranităţii”, subliniind că Grecia încalcă angajamentele luate în cadrul Tratatelor de la Lausanne (1923) şi Paris (!947). Mai mult, ministrul turc a venit şi cu o hartă şi a nominalizat foarte precis aceste 14 insule care constituie demult un măr al discordiei dar care, în actualul context al blocajelor majore de securitate din Marea Neagră, capătă o importanţă absolut excepţională. Iată harta cu cele 14 insule în discuţie şi acum în dispută directă:

Liderul Partidului Naţionalist din Turcia, cel mai apropiat şi stabil aliat politic al lui Erdogan la guvernare, imediat după ce Grecia a semnat cu SUA un acord bilateral pe 5 ani care le garantează americanilor accesul la trei baze militare strategice de pe teritoriul continental al Greciei, asta în completare cu o continuare a prezenţei îndelungate în zona grecească a Ciprului. Ce-a zis imediat Devlet Bahceli, liderul Partidului Naţionalist, chiar ar trebuit să atragă atenţia deoarece asemenea afirmaţii, cu absolută siguranţă, nu se fac fără aprobarea directă a lui Erdogan: a spus că bazele americane din Grecia reprezintă „o ameninţare directă” la adresa securităţii Turciei: „Grecia se joacă cu focul...americanii folosesc Grecia drept pion”.

În plus, avem tensiunea din ce în ce mai intensă în NATO între Turcia şi celelalte ţări aliate pe subiectul posibilei aderări a Finlandei şi Suediei. Pentru a nu arăta că poziţia sa este extrem de serioasă, Erdogan duce scandalul mult mai departe, ordonând ieri convocarea la Ministerul de Externe a ambasadorilor Franţei şi Germaniei pentru a le fi transmisă o notă de protest privind activităţile pe care cei din PKK le-ar desfăşura absolut nestânjeniţi în cele două ţări (adică exact acuzaţia care justifică veto-ul Turciei faţă de ţările scandinave). Şi, dacă tot vorbim despre tensiuni între aliaţii din NATO, să mai notăm şi o curiozitate posibil plătită pe banii contribuabililor europeni, aşa cum au cerut grecii, banii nefiind încă aprobaţi de Comisia Europeană: autorităţile din Grecia au afirmat să pregătesc etapa următoare de extindere masivă a zidului de la frontiera cu Turcia (foto).

Mai 2021: zidul de oţel, Evros, frontiera greco-turcă

Oricum ar fi, a declarat Notis Mitaraci, ministrul grec pentru problemele migraţiei, extensia zidului va fi construită în acest an, de la 40 km lungimea iniţială, ajungând la 120 Km, acuzând Turcia că „instrumentalizează” problema migraţiei. Actualmente însă, Comisia Europeană nu pare foarte grăbită să răspundă cererilor (de altfel presante) a celor 12 ţări europene (incluzând aici Grecia) care cer sume foarte importante pentru construirea unor ziduri de apărare la frontierele lor externe.

Disputa pe insulele din Marea Egee nu este deloc nouă, dar s-a reactualizat în 2020 odată cu descoperirea unor rezerve importante de hidrocarburi în platoul maritim. Dar acum disputa are deja o cu totul altă valoare strategică, nu numai la nivel NATO, ceea ce este evident, dar şi deschizând o perspectivă neliniştitoare asupra posibilităţii de a vedea o situaţie conflictuală îndestul de dure încât să împingă Turcia la un gest extrem, blocarea accesului în Strâmtori, legal în termenii Convenţiei de la Montreux. Asta ar primejdui direct orice posibilitate de deblocare reală a navelor cu grâne blocate acum la Odesa: ar trebui să străbată nu una, ci două zone de conflict cu barajele de mine corespunzătoare. 

E ceea ce negociază Lavrov la Ankara? Foarte posibil, deh, ca între aliaţi...