Pământul pentru toți

Există titluri care nu denumesc o temă, ci exprimă o viziune despre lume. „Pământul pentru toți” este unul dintre acele titluri rare care concentrează, în câteva cuvinte, o întreagă filozofie a responsabilității. Într-o epocă dominată de fragmentare, de competiție și de neîncredere, el ne amintește că Pământul nu este o proprietate, ci o comunitate care împletește miliarde de destine: ale noastre, ale fiecăruia dintre noi, dar mai ales ale urmașilor noștri.

Raportul Earth for All, rezultat al unei inițiative susținute de Clubul de la Roma, nu este doar un document științific, ci o pledoarie pentru reconcilierea omului cu propriul său habitat moral și natural. În spatele graficelor, al modelelor matematice și al scenariilor, se ascunde o întrebare profund umană: cum putem trăi împreună, fără a ne distruge unii pe alții și fără a distruge locul care ne-a fost dat?

Pentru a înțelege semnificația acestei lucrări, trebuie să ne întoarcem pentru o clipă în 1972, la momentul publicării celebrului raport Limits to Growth (Dennis și Donella Meadows, Jørgen Randers și William Behrens III). Atunci, un grup de cercetători a avertizat lumea industrială că o economie bazată pe creștere nelimitată într-o lume finită este o contradicție în termeni. De atunci, jumătate de secol de avertismente s-au amestecat cu decenii de ezitare. Am preferat, de prea multe ori, să credem că tehnologia ne va salva, fără să ne întrebăm dacă morala progresului ține pasul cu progresul însuși.

Astăzi, la o distanță de peste 50 de ani, constatăm că previziunile de atunci nu erau simple ipoteze, ci diagrame ale prezentului: criza climatică, inegalitățile economice, migrația forțată, războaiele pentru resurse și neîncrederea crescândă în instituții sunt simptome ale aceleiași fracturi — ruptura dintre om și planeta care îl susține.

Modelul Earth4All propus în raport are meritul de a reface legătura dintre aceste fenomene. Nu mai analizează economia, mediul și societatea ca domenii separate, ci le tratează ca părți ale aceluiași organism viu. În locul indicatorilor reci de creștere, autorii introduc două concepte esențiale: bunăstarea și tensiunea socială. Ele măsoară ceva ce până acum fusese ignorat: legătura dintre percepția socială, stabilitatea democratică și sănătatea planetei. O societate bogată, dar tensionată, nu este o societate prosperă. Un stat care își degradează mediul pentru a-și crește PIB-ul seamănă cu un om care își consumă sănătatea ca să își plătească doctorii.

Raportul propune două scenarii posibile. Primul – Too Little, Too Late – descrie lumea care continuă pe drumul actual, adică lumea ezitării și a compromisului steril. În acest scenariu, veniturile cresc, dar bunăstarea reală scade; producția se extinde, dar coeziunea socială se prăbușește; planeta se încinge, iar încrederea în viitor se răcește. Cel de-al doilea scenariu – Giant Leap, marele salt – imaginează o umanitate care are curajul să transforme simultan economia, energia, educația și solidaritatea. Este un salt moral, nu doar tehnologic: trecerea de la supraviețuire la înțelepciune.

Pentru ca această transformare să fie posibilă, autorii propun cinci mari direcții de acțiune: eradicarea sărăciei, reducerea inegalităților, întărirea rolului femeilor, reformarea sistemelor alimentare și revoluția energetică. Acestea nu sunt simple programe sectoriale, ci coloanele unei civilizații care vrea să supraviețuiască decent. Fiecare se sprijină pe celelalte: nu poți reduce poluarea fără să reduci sărăcia, nu poți cere responsabilitate globală fără echitate locală, nu poți vorbi despre sustenabilitate fără justiție socială. În fond, Pământul pentru toți nu este un slogan, ci o propoziție etică.

Totuși, drumul către această viziune a fost adesea deturnat. În ultimele două decenii, tema sustenabilității a devenit, în multe state, un subiect ideologizat, folosit pentru a delimita tabere și nu pentru a construi soluții. În locul unui dialog bazat pe știință, am ajuns la o polarizare între „progresiștii climatici” și „negaționiștii economici”, între retorică militantă și cinism politic. Sustenabilitatea, care trebuia să fie o punte între generații, a fost transformată într-un front de confruntare. Iar în acest zgomot partinic, s-au pierdut ani prețioși, resurse, încredere și, mai ales, credibilitatea științei.

Această politizare excesivă a temei a afectat capacitatea statelor de a formula politici coerente și a încurajat discursul de moment, în detrimentul viziunii de lungă durată. Sustenabilitatea a fost confundată cu ideologia, iar ideologia a fost prezentată drept știință. În loc să construim consensul pe bază de date și argumente, am preferat să multiplicăm lozincile. Rezultatul este o societate mai confuză, mai suspicioasă, mai tentată să respingă chiar și evidența.

Universitățile, din păcate, nu au făcut destul pentru a menține dezbaterea în limitele raționalității. În loc să fie spații de echilibru și reflecție, ele au devenit, adesea, fie neutre până la tăcere, fie partizane până la caricatură. Este momentul ca mediul academic să redevină locul unde adevărul științific se afirmă cu rigoare, iar ideologia este înlocuită de rațiune critică.

Aici intervine, de fapt, dimensiunea cea mai profundă a raportului Earth for All: rolul educației.

Universitățile și contractul lor social cu societatea

În orice democrație matură, universitățile nu sunt doar instituții de formare profesională, ci pilonii cunoașterii publice și gardienii raționalității colective. Ele oferă spațiul în care adevărul este discutat fără frică, în care ideile pot fi testate, iar erorile – corectate prin argument, nu prin dogmă. Într-o lume copleșită de informație și manipulare, universitățile trebuie să fie repere de sens, instituții care nu se aliniază nici puterii, nici modei, ci adevărului verificabil. De aceea, rolul lor depășește formarea specialiștilor: ele sunt cheile supraviețuirii gândirii libere.

Ce ar trebui să facă universitățile

Universitățile au datoria de a depăși compartimentarea disciplinară și confortul teoretic. Educația pentru sustenabilitate nu înseamnă un curs suplimentar, ci o reconstrucție a modului de a gândi. Ele trebuie să formeze nu doar specialiști, ci cetățeni ai unei lumi fragile, capabili să înțeleagă interdependențele dintre economie, etică și ecologie.

De aceea, la SNSPA, considerăm că Pământul pentru toți este mai mult decât o carte: este un text de conștiință publică. El ne invită să regândim guvernanța, să reconstruim legătura dintre cunoaștere și acțiune, dintre știință și solidaritate.

Trăim, cum spunea Hannah Arendt, într-o lume în care omul a devenit capabil să facă lucruri pe care nu le poate nici înțelege pe deplin, nici controla pe deplin. Tocmai de aceea, responsabilitatea devine noua formă a rațiunii. Nu putem vorbi despre viitor în termeni tehnologici dacă nu îl însoțim cu o etică a limitelor și o pedagogie a măsurii.

„Pământul pentru toți” este, în cele din urmă, o promisiune și o provocare. Promisiunea unei lumi care se poate salva prin cooperare și provocarea unei generații care trebuie să aleagă între comoditatea prezentului și supraviețuirea viitorului. Nu mai avem luxul indiferenței. Nu putem pretinde că apărăm libertatea, dacă nu apărăm planeta pe care ea se exercită.

În sensul cel mai profund, acest raport este o chemare la luciditate. Ne spune că timpul nu mai are răbdare cu indecizia noastră și că nu există „viitor personal” pe o planetă în colaps. Adevărata bunăstare nu este suma veniturilor, ci calitatea relației dintre om, comunitate și natură.

De aceea, mesajul pe care îl putem extrage astăzi este simplu, dar răspicat: fie învățăm să trăim împreună, fie vom pieri separat.

„Pământul pentru toți” înseamnă, de fapt, viitor pentru toți.

                                                     *   *   *

Epilog – București, 20 octombrie 2025

Lansarea ediției în limba română a raportului Earth4All – Pământul pentru toți a avut loc la București, în cadrul unui amplu eveniment organizat de Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), în parteneriat cu Banca Națională a României. Reuniunea a adus împreună reprezentanți ai mediului academic, economic și mass-media, într-un dialog dedicat viitorului sustenabil al societății.

Invitatul special al evenimentului a fost Anders Wijkman, președinte onorific al Clubului de la Roma și coautor al volumelor Bankrupting Nature și Come On. În discursul său, el a subliniat că adevărata provocare cu care ne confruntăm nu este una tehnologică, ci una morală: „Trebuie să ne mutăm reperele de la creșterea PIB-ului către bunăstare și să investim în coeziune socială și echilibru ecologic.”

Tot în aceeași zi, SNSPA a găzduit, la Facultatea de Management, o prelegere susținută de Anders Wijkman în dialog cu studenți și profesori, moderată de prof. univ. dr. Florina Pînzaru. Cu acest prilej, autorul a prezentat versiunea în limba română a volumului Pământul pentru toți. Un ghid de supraviețuire pentru umanitate, pledând pentru o nouă paradigmă economică bazată pe echitate, sustenabilitate și guvernanță responsabilă.

Prin această lansare, România s-a alăturat dialogului global inițiat de Clubul de la Roma, reafirmând că educația, știința și responsabilitatea rămân pilonii oricărui viitor sustenabil.

  Acest articol a fost publicat ṣi în Revista Cultura pentru toți.