Pacea noastră cea de toate zilele
0Când începe să se discute despre pace, după ce mult timp a fost cuvânt tabu, explicațiile pot fi diferite dar cea mai evidentă este că echilibrul s-a rupt.
Nu e vorba doar despre evoluțiile prezente de pe frontul din Ukraina de est.
Uneori, pentru cursul unui război, la fel de important este ceea ce se întâmplă cu economia din spatele frontului, cu reziliența populației, intră în ecuație și sprijinul extern, mai există?, mai durează?, mai contează?
Sigur, de-a lungul timpului, despre pace s-a vorbit permanent, și de către o parte și de către cealaltă, dar, cu excepția începutului ratat din martie - aprilie 2022, atunci când mesagerul Boris, marele blond de la Tamisa, a transmis că nu e momentul, toate celelalte încercări și discuții au fost ca să se dea bine la poza istoriei.
Acum e o perioadă în care se discută foarte mult despre pace, în care se fac declarații care par a transmite că e și compromisul luat în considerare, se insistă pe nevoia de încetare a măcelului de pe linia frontului (suntem oameni inteligenți, raționali, nu-i așa?, ce rost are să ne omorâm unii pe alții?).
Multă lume iese la declarații dar și mai multă e doar cu privirea în calendar, iar aceasta din urmă e și majoritară, are și dreptate.
Nimic decisiv, nici pe plan militar, nici pe plan politic, desigur că nici diplomatic, nu se poate întâmpla până în noiembrie 2024.
Scena lumii e îndeajuns de fragilă și, la primul șoc, riscăm să cadă prematur cortina.
Și chiar dacă în stepele ucrainene deznodământul se apropie, deocamdată nu se poate face pasul următor, pentru că, deși actorii sunt pe scenă, manuscrisul cu replicile de interpretat va fi finalizat, cu corecturi și erate cu tot, de-abia după noiembrie 2024.
Când Kamala, dama de treflă, se va înfrunta cu Donald, valetul de caro, pentru a lua locul lui Joe, regele de pică.
Altfel, planuri de pace există, unele pe persoană fizică, declarații politice, la fel, dimineața, la prânz și seara, dar fiecare navighează pe propria orbită, așteptând ca, la un moment dat, gravitația să ofere greutate acelei soluții care va putea ateriza, cu toate stricăciunile de rigoare, la linia de contact dintre cele două părți.
Dând la o parte ceea ce s-a propus anterior, rămânem cu ”noutățile” anului 2024:
- un plan al președintelui Trump, plan despre care primele date au fost furnizate de The Telegraph, la începutul lunii mai, fără alte detalii decât cele rezultate din declarațiile fostului președinte (”24 de ore sunt de ajuns să se facă pace”, ”dacă rămân democrații la putere în SUA, ne paște cel de-al treilea război mondial”). Între timp, planul s-a materializat sub titulatura ”Planul Trump pentru Pace”, autor fostul secretar de stat Mike Pompeo, are o puternică și evidentă componentă economică, dar și un la fel de evident, spun criticii, conflict de interese, până la urmă e natural, trebuie să fie și un profit de pe urma păcii;
- planul în trei condiții prezentat de președintele Putin, pe 14 iunie, cu ocazia întâlnirii avute cu conducerea ministerului rus de externe:
1. retragerea forțelor ucrainene din teritoriile celor patru regiuni anexate, dar controlate doar parțial, de către Rusia;
2. Ucraina neutră;
3. anularea sancțiunilor internaționale la adresa Moscovei;
- planul ucrainean în 10 puncte discutat la Conferința de pace din Elveția din 15-16 iunie, un document mai vechi de fapt, din perioada în care la Kiev speranțele erau mari (din cele 10 puncte, au fost pe agenda dezbaterilor doar trei, securitatea nucleară, securitatea alimentară, schimburile de prizonieri) și se credea că nu e nevoie ca Rusia, agresor fiind, să mai fie consultată sau întrebată ceva, negocierile urmând a avea loc cu soluția în plic;
- tatonările de pace întreprinse de premierul maghiar Viktor Orban, la începutul lunii iulie, cu cinci etape / vizite de calificare (Kiev / Zelenski, Moscova / Putin, Beijing / Xi Jinping, Washington / Summit NATO, Mar-a-Lago / candidatul Trump) și o intrare forțată la boxe cerută de conducerea UE pentru această inițiativă cam răzleață, după părerea forului nostru comun și reprezentativ;
- planul chinez, adaptat pentru a fi un fel de proiect al BRICS, având acum drept co-autor și Brazilia, denumit ”Cele șase puncte de consens”, un proiect care este, ca și cel original al Beijingului, mai mult o enunțare de principii, o platformă de discuții, decât niște propuneri detaliate. Kievul a remarcat imediat că din lista inițială a dispărut principiul integrității teritoriale, fiind adăugat, de exemplu, cel al reținerii de la a ataca facilitățile nucleare ale adversarului. Kievul ar fi vrut să trimită un mesaj tăios către Beijing, dar s-a reținut și el, în loc, chiar ministrul de externe Kuleba a făcut deplasarea spre Orient și a luat pulsul. Cum se spune în alte medii, mărimea contează;
- declarații ale președintelui Zelenski, una mai recentă fiind din 21 iulie, la BBC, în care acesta afirmă că este posibil ca negocierile să înceapă chiar și dacă trupele ruse ocupă părți ale Ucrainei, iar Putin este încă la Kremlin (”... și dacă va fi Putin, sau nu va fi Putin – care-i diferența... vom vorbi cu cei care decid în Rusia”). Sigur, e un decret prezidențial kievean care interzice contactul diplomatic cu președintele rus, acesta mai e vizat și de un mandat de arestare emis Curtea Penală Internațională (CPI), vechi de vreun an de zile, dar astea sunt detalii. Președintele Zelenski pune, pentru orice eventualitate, și plasa de siguranță: un referendum dacă acordul ar impune cedări teritoriale.
Dar cum spuneam, citim, glumim, dar suntem cu ochii pe calendar, numai mâine nu-i noiembrie.
Și nici atunci, pacea nu va veni din prima, pentru că, în spiritul Ecleziastului, e un timp de muncă în campania electorală, dar e și un timp pentru a te bucura de roadele ei, momentul acela când, după jurământul pe Biblie pe treptele Capitoliului, ți se înmânează cheile de la Biroul Oval.
Timp de două luni e un spectacol de politică și scenografie spumoasă de predare – primire, e și sfârșit de an, toată lumea se uită la cer să vadă renii și sania lui Santa, doar cei care au o rotiță stricată pot lucra (sau complota, a se citi paragraful următor) în această perioadă.
Cu speranța că nu vor veni și de data asta turiștii insurecționiști, vizitatorii de ziua a 6-a din luna ianuarie, cei care cred că răul trebuie alungat din clădirea aceluiași Capitoliu, de-abia pe 20 ianuarie președintele ales intră cu adevărat în casă nouă și albă.
Și se poate apuca de lucrarea păcii.
Între timp, ceilalți, combatanții, lucrează și ei, cum pot, pentru pregătirea momentului:
- pe direcția Kursk, unități ucrainene, probabil câteva sute de militari, dotate cu tancuri și transportoare de import, încearcă realizarea unui cap de pod pe teritoriul rus, ceea ar fi o puternică lovitura de imagine pentru Kiev. Pe modelul ”hai, că se poate!”. Sigur, s-a mai încercat, nu s-a putut. Sigur, pentru acest atac, forțele sunt extrase de prin alte sectoare de front, unii ar spune chiar mai importante, dar, uneori, au și victoriile pentru media rolul lor;
- forțele ruse sunt pe cale să închidă o ”pungă” la est de localitatea Niu Iork (se poate scrie și New York, dar nu prea ar da bine pentru un oraș din stepa Donbasului);
- tot pe partea ucraineană se vorbește, pare că nu doar atât, despre o ofensivă care ar putea avea loc în toamnă, înaintea alegerilor americane, în Zaporojie, obiectivul fiind preluarea controlului asupra centralei nucleare de la Energodar. Pariu riscant, foarte riscant, dar ce frumos ar fi, nu-i așa? Dar și ce periculos! Pentru toată lumea;
- în timp ce ucrainenii fac planuri de ofensivă, rușii chiar o execută, în doze mici, în vreo 6 – 8 sectoare de front avansurile fiind zilnice și constante, câteva sute de metri colo, un kilometru dincolo, iar la sfârșitul zilei, comunicatele oficiale fac bilanțul: 1000 plus, ucraineni scoși din luptă. Nici Stavka ucraineană nu rămâne fără răspuns, plusând și ei cu peste 1000 de ruși, pierderi produse - morți, răniți, dispăruți, prizonieri. Dacă ar fi să credem pierderile anunțate, războiul s-ar termina curând, din lipsă de combatanți;
- noapte după noapte, drone insistente și bărci rapide cu forțe speciale ucrainene încearcă se înfiltreze în Crimeea, un succes în peninsulă ar fi un premiu olimpic, egal, poate, doar cu o nouă reușită explozivă asupra podului Kerci;
- noapte după noapte, dronele și rachetele ruse lovesc obiective din orașele ucrainene, numai ținte militare, desigur, plus infrastructură de toate felurile, energetică, în primul rând, plus civilii imprudenți care nu s-au dat la o parte.
Se vorbește despre pace și se fac planuri de ofensive:
- Kievul vrea să obțină un succes spectaculos, chiar dacă fără mari consecințe în raportul general de forțe, pentru a putea menține sprijinul extern și pentru a negocia de pe o poziție întărită, în condițiile unui sfârșit de an electoral sumbru;
- Moscova nu mai crede în lacrimi și a mai tăiat, deocamdată pe hartă, dar nu se va opri aici, câteva bucăți din teritoriul ucrainean, curat constituțional, nene Vladimir, ca la referendum.
Se vorbește despre pace, dar în fiecare dimineață, buletinele de știri încep ziua anunțând bătăliile zilei și nopții precedente.
Poate mâine dimineață va fi altfel.
Se încarcă comentariile...
