Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: „Să abandonăm producția manufacturieră și să ne orientăm înspre producția la scară largă de armament!”

În principiu, asemenea vorbe s-au mai spus în istorie și, întotdeauna, au prefațat și au motivat deciziile politicienilor care anunțau trecerea la „economia de război”. Dacă asta trebuie acum Europei măturată de neliniști sociale și care, de nevoie, a renunțat la visul „statului bunăstării”, asta rămâne de văzut, așa cum trebuie să așteptăm, nu foarte mult timp, costuri sociale masive generate de asemenea tip de transformare fundamentală a idealurilor și speranțelor europene.

Afirmația respectivă a fost făcută ieri de Cancelarul Olaf Schlz (foto)  la inauguraeea lucrărilor de construcție ale unei noi uzine da fabricare de armament  de la Unteluss, aparținând concernului Rheinmetall , printre altele, și proprietarul întreprinderii Automecania Mediaș.

Uzina respectivă ar trebui să producă deja începând de anul viitor obuze de artilerie de 155 mm, ajungând progresiv la o capacitate de 200.000 obuze anual. Ocazie cu care a lansat apelul istoric: „Trebuie să abandonăm industria manufacturieră și să ne îndreptăm către producția de armament la scară largă...Este o necesitate urgentă. Oricât de dur ar fi să recunoaștem această realitate, noi nu trăim pe timp de pace”.

Apel urgent și interesant în context european și euro-atlantic.

În cel european, e vorba despre o repetare a avertismentelor că stocurile de armament sunt destul de goale după uriașul efort de a alimenta frontul din Ucraina , context în care Armin Pappefeger, patronul de la Rheinmetall spunea că va fi nevoie de „mult timp” pentru a fi pregătiți „împotriva unui agresor care ar vrea să lupte împotriva NATO”: „Vom fi în stare să facem asta în trei sau patru ani, dar avem nevoie de un deceniu pentru a fi complet pregătiți...Trebuie să producem în Europa 1,5 milioane de obuze...avem nevoie de minimum 5 până la 10 ani pentru a completa stocurile noastre de muniție”.

S-a mai spus acest lucru, dar avertismentele nu au fost niciodată atât de puternice ca în contextul paradoxal favorabil creat acum de amenințarea lui Trump că s-ar putea ca SUA să nu mai sprijine o țară NATO, chiar dacă ar fi atacată de Rusia, în cazul în care nu și-ar fi atins acel 2% presupus de angajamentele din NATO. Dar, pe fond, sugestia implicită pare să fie că nu numai alocarea de minim 2% ar fi problema, ci și achiziționarea cu banii respectivi de armament american.

Aici începe o problemă realmente existențială pentru Europa care și-ar dori, iată, să se doteze cu cele necesare pentru a face față singură, cu armata ei comună, unei asemenea scenariu extrem. Dar nu poate, cel puțin în datele actuale, iar reorientarea industriilor naționale către necesitățile și obiectivele specifice ale unei economii de război ar însemna renunțarea la multe sau chiar foarte multe ținte de dezvoltare națională, mai ales în cazul unor țări mici și dependente de circuite externe.

Temerile europenilor sunt foarte mari, dovadă acuzațiile grave la adresa lui Trump, afirmațiile acestuia fiind caracterizate de Sculz drept „iresponsabile” și „scandaloase” deoarece „orice relativizare a garanției de asistență a NATO este iresponsabilă și primejdioasă și nu face decât să servească interesele Rusiei...Nimeni n-ar trebui să se joace cu securitatea Europei”. La rândul său, Donald Tusk a spus că afirmațiile fostului președinte american „sunt un duș rece pentru noi toți, mai ales pentru cei care n-au remarcat sau nu sunt conștienți de amenințarea cu care suntem confruntați”.

Concluzia este că înarmarea în marș forțat a Europei este singura soluție și fierul de lance și exemplul de urmat trebuie să fie reînarmarea exemplară a Germaniei? Da, în măsura în care crește presiunea generalilor europeni că Ucraina va depinde total de livrările din statele membre UE pe măsură ce se conturează blocajul în Congresul SUA a ajutorului pentru Ucraina și pentru Israel. Se poate ca Germania să devină cel mai mare producător de armament din Europa și apărarea și securitatea țărilor de pe continentul nostru să depindă de capacitatea de producție a sistemului militar-industrial din această țară?

Delicată întrebare din punct de vedere istoric, dar cu un răspuns foarte important de evaluat prin prima noilor realități de pe piața mondială de putere. În caz că americanii decid că au cheltuit destul cu războaiele pe care le-au pierdut și nu le-au adus decât ostilitate și i-au făcut să piardă controlul în regiuni esențiale ale planetei, atunci cum va prelua Germania conducerea armatei europene care va să fie când va fi dacă i s mai ivește ocazia?