Oaspeți spanioli la Sala Radio
0În colaborare cu Ambasada Spaniei și Institutul Cervantes din București, Orchestra Națională Radio a oferit recent melomanilor un concert simfonic cu program romantic în care invitați au fost pianistul Javier Perianes și dirijorul Manuel Hernández Silva. Aflați pentru prima oară în țara noastră, cei doi artiști au fost foarte bine primiți de public grație calităților lor, aplaudați, ovaționați, motiv pentru care, mulțumind, Manuel Hernández Silva a exprimat la final, de pe podium, aprecieri la adresa Sălii Radio, a acusticii ei, ca și „frumoasei Capitale a României”.
Șef de orchestră sobru, fără exagerări de gestualitate dar eficient și pătruns de un autentic spirit romantic a cărui atmosferă o pregătește și o crează începând cu primele sunete, Hernández Silva l-a fascinat vizibil pe solist, care l-a urmărit atent în partea introductivă a mișcării prime Allegro maestoso, până să atingă clapele. Prin cordarii sensibili ai orchestrei, prin întregul ansamblu, Javier Perianes s-a încărcat cu delicatețe de sevele chopiniene ale „Concertului nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră, op. 11”, înfățișând un rubato fermecător, înnăscut, specific desenelor melodice ale maestrului de la Żelazowa Wola. Temele, ca o boare, visări unduitoare abandonate în eter aveau în structură picături sonore alternante variațiilor de dinamică și inserțiilor virtuoze. Perianes are un tușeu care în afara perlajelor fine îi permite crescendi rafinate ce fac uneori ca pianul să sune ca o orchestră. Și avalanșele finale ale primei părți au rezonat grațios în timp ce se întrepătrundeau cu forța instrumentiștilor.
Partea secundă Romanze-Larghetto a adus aceiași aburi de visare, degajați din portativele transparente în contrapartidă cu accentuările energice.
Pentru ultima mișcare Rondo-Vivace, atacurile sincrone ale orchestrei au fost urmate cu tente atent nuanțate de Javier Perianes, deseori picturale. Învăluirile tensionate au fost domoale dar impregnate cu esențe solide de sorginte romantică.
Ca encore, pianistul spaniol a oferit tot o pagină de Chopin, „Mazurca în la minor nr. 4, op. 17”, crochiată prin punctările diafane ale clapelor, ca poezie sonoră.
Pentru partea secundă a serii, dirijorul Manuel Hernández Silva a ales „Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68” de Brahms, în care a demarat energic efluviile de sunete, cu gravitate, în mișcarea primă. Corzile înalte, „lemnele”, violoncelele, percuția au intervenit omogen în expozeu, cu sonorități bine cumpănite. A fost secțiunea Un poco sostenuto — Allegro – Meno allegro, urmată de un Andante sostenuto în care remarca a venit pentru cântul în cantabile cu violinele și violele în prim plan, ca și pentru atacurile precise degajate din impulsurile fermei baghete.
Cu liniște interioară inspirată de Manuel Hernández Silva au cântat cordarii și suflătorii în partea a III-a, Un poco allegretto e grazioso.
În ultima și complexa secțiune, Adagio — Più andante — Allegro non troppo, ma con brio – Più allegro, celebrele decrescendo-uri ale corzilor înalte, intervențiile monumentale ale alămurilor, flautele limpezi au fost doar unele dintre intervențiile care au prefigurat forța scrâșnită alternantă cu frazele stinse, totul servind construcției admirabile a edificiului brahmsian.
Finalul vijelios, plin de grandoare, a avut o explicitare trainică și robustă din partea baghetei, reprodusă de forma excelentă a orchestranților, cu ultimele măsuri spectacular atacate.
După un asemenea concert de succes, cred că oaspeții spanioli sunt oricând bineveniți în Sala Radio.
Se încarcă comentariile...
