O zi atât de variată și parțial fantastică
0A început cu un interviu pentru Radio Hit și mi-am zis că Anul Calului de Foc o să fie de bine, și o să sărim peste obstacole.
Primul film, un western din Australia: „Wolfram” se petrece în anii 30, la minele cu acest prețios minereu, care e un element chimic, despre care habar n-aveam și care e esențial pentru fabricarea oțelurilor speciale. Dar povestea și personajele contează. O mamă aborigenă care-și caută copiii, doi tipi fără milă și de o violență cumplită, cărora le vine de hac un chinez, care gătește bine și în pustietate, și se bate ca-n filmele cu Bruce Lee. Un scenariu fără cusur, care probabil că nu va lua nimic, că-i prea normal, dar încântă. Și avem și cai și un domn măgăruș.
„Queen at Sea” cu Juliette Binoche, care are pe ecran o mamă cu demență și un tata vitreg, (actorul extrem de celebru, Tom Courtenay, activistul de partid din „Doctor Jivago”), titlu cult, pe care mă întreb dacă puștoica de 19 ani, indiferentă și de un egoism feroce: Florence Hunt, îl știa sau îl și văzuse. Sir Tom jucase în tinerețe cu partenera sa de pe ecran Anna Cadler-Marshall, în „Hamlet” și ea era Ofelia. Subiect greu de suportat, cu detalii de care ne-am fi putut lipsi, pentru că, vorba regizorului de la „Rose”, nu strică să ne folosim imaginația.
Conferința de presă a lui „The Weight” a fost un deliciu, cu Ethan Hawke, care nu s-a lăsat prins în capcana întrebărilor politice, și a explicat că după schimarea de fus orar, să-și tragă mai întâi sufletul.
Despre titlu am aflat că sunt greutățile vieții, că lucrează la un documentar despre Steve McQueen și Paul Newman, idolii săi, și chiar e în stilul lor această nestemată cinematografică independentă. Și a mai adăugat, ceea ce știam de la București, că preferatul lui este „Dead Poets Society” (1989), care i-a schimbat viața, dar și nouă, cinefililor, ne-a dat curaj. Și ca niciodată la conferința de presă am cerut și eu microfonul, ca să-i spun nu doar ce minunat e ceea ce a făcut, dar și ce mamă extraordinară are (e ziua lui Leslie pe 22 februarie și i-am urat: „La mulți ani”) și cât de mult a însemnat ea pentru România. A fost foarte înduioșat și a legat cu „The Weight”, cât de importantă e educația pentru copii, și mai târziu pentru adulți. Și că speră ca filmul să ajungă și la noi. A fost extraordinar de emoționant și de emoționat.
A urmat mersul la ICR Berlin, cu metroul, la o recepție, tot cu Călăuza Berlineză, care întotdeauna pune întrebări cu tâlc, la conferințe. Aici a fost o întâlnire cu Excelenața Sa, domna Ambasador, pe care o știam doar din online, de la un master-class pentru Cottbus. Și o revedere cu directorul institutului, pianist, și ca să fie totul racord cu elegantul regizor al „Cravatei galbene”, care va rula și în Germania.
Și seara s-a încheiat cu un film cumplit de ridicol, dar care a luat aplauze. Și e și în competiție „Rosebush Pruning”, cu bizara Pamela Anderson și Elle Fanning, șocantă după prezența din „Valoare sentimentală”. Cheia e regizorul. Dar vorba lui Billy Wilder, a cărui cafenea a dispărut: „Nimeni nu-i perfect” („Unora le palace jazzul”, din 1959).
Se încarcă comentariile...
