O „voce oficială a Chinei” înseamnă și „mesajul final al Chinei pentru refacerea ordinii internaționale”?

Mesajul transmis de un ambasador chinez, fie el și în Franța domnului Președinte Macron, este oare – pe cât s-ar putea accept acest lucru – doar o părere personală sau, dimpotrivă, a fost exprimată poziția țării sale și, în acest caz, mesajul are o semnificație globală și anunță posibile mișcări ulterioare care, din nefericire, nu ar mai putea fi circumscrise doar arenei confruntărilor diplomatice.  

 Scandalul a atins acum la cote foarte înalte după ce Lu Șai (foto), ambasadorul chinez la Paris a spus într-un interviu că fostele republici sovietice, acum țări independente și suverane, „nu au un statut efectiv în dreptul internațional”. Ceea ce, de facto, s-ar traduce extrem des simplu printr-un semnal de o magnitudine fără precedent: fie și numai după Căderea Cortinei de Fier și disoluția URSS reprezintă ceva care poate fi pus între paranteze, anulat și, astfel, să nu fie recunoscute decât frontierele anterioare. Cu toate consecințele aproape imposibil de imaginat pentru sistemul relațiilor internaționale actuale, cu statele respective intrate fiecare nu numai în ONU, ci și în sisteme diferite de alianțe politico-militare, semnând ca state suverane sute de acorduri comerciale și de altă natură. Pur și simplu, printr-o singură propoziție, înaltul oficial chinez pare să spună că țara sa este gata să înceapă procesul pe care deja l-a enunțat în teorie, cel al instaurării unei Noi Ordini Mondiale, dar printr-o mișcare bruscă și care poate cu siguranță, după la ultimele sale consecințe, să genereze conflicte și animozități extreme.

Diplomatul chinez a spus că statele provenite din fosta URSS „nu au statut efectiv în dreptul internațional deoarece nu există un acord internațional pentru concretizarea statutului lor de țară suverană”, făcând un apel la încheierea „șicanărilor” pe tema frontierelor post-sovietice: „acum, cel mai urgent lucru este să realizăm oprirea a conflictului, un acord de încetare a focului între Moscova și Kiev”.

Mai precis chiar, ambasadorul chinez s-a exprimat și pe subiectul Crimeea, afirmând că „depinde cum este percepută problema. Există Istoria. La început, Crimeea a aparținut Rusiei. În perioada Uniunii Sovietice, Hrușciov este cel care a oferit Crimeea Ucrainei”.

Vorbim doar de Crimeea atunci când subiectul propoziție îl reprezintă Crimeea sau, dimpotrivă, mesajul principal este că, în perioada următoare, în funcție de situația sau de situații în evoluție în terenul atât de mișcător al nisipurilor ucigașe de pe linia de pe linia de demarcați dintre NATO/UE și Rusia, ar putea fi rostite aceleași vorbe referitor la oricare dintre fostele republici sovietice care-și caută sau care deja și-au găsit locul în alianțe occidentale? Se poate astfel contesta, la fel de simplu și de ușor, existența Statelor Baltice sau, foarte aproape de noi, a Republicii Moldova?

Este inacceptabil, așa cum inacceptabilă ar fi și tăcerea sau lipsa de reacție a țărilor NATO față de această situație. S-ar putea să urmeze o declarație politicoasă și de politică generală din partea Chinei și, doritori de a nu provoca o escaladare a scandalului, partenerii europeni – și așa prinși în propriile lor ecuații dificile economice și sociale – vor spune că, de fpat, a fost vorba despre o exprimare grăbită și că, pe fond, avem altceva cu mult mai important de făcut.

Din punctul meu de vedere, ce spune diplomatul chinez reprezintă un avertisment, neașteptat de brutal, că este posibilă oricând o reevaluare strategică a situației relațiilor internaționale de după dizolvarea URSS, poate oferind o compensație nu numai morală pentru ceea cea Vladimir Putin caracteriza drept cea mai mare tragedie din istoria Rusiei. Este un semnal, fie și simbolic, fie și indirect, că printre opțiunile geo-strategice ale Chinei se numără și susținerea (oare prin toate mijloacele?) a unei eventuale încercări de refacere a Imperiului Rus și a formei sale moderne de existență, adică Uniunea Sovietică acum decedată?