O viață de fluture atras de lumina bogăției
0Aplauzele izbucnite din senin în primele rânduri nedumeresc restul sălii. La rampă nu a ieșit nimeni, decorul e gol, reprezentația încă nu a început. Și totuși, ceva a stârnit entuziasmul spectatorilor din față. E vorba de intersectarea întâmplătoare, chiar lângă scenă, a două mari actrițe, Rodica Mandache și Carmen Tănase, venite să asiste la premiera piesei „Fluturi, fluturi”, găzduită de Teatrul Național din București. Ușor stânjenite de faptul că au fost remarcate în public, cele două artiste se îmbrățișează rapid și se retrag spre scaunele din care vor urmări concentrate piesa semnată de prolificul dramaturg italian Aldo Nicolaj și jucată de Maia Morgenstern, Marius Manole și Alexandra Paftală, în regia lui Toma Hogea.
Probabil că sporesc emoțiile atunci când știi că evoluezi în fața unor colegi de breaslă cu mare experiență, valoare și popularitate. Într-un filmuleț postat recent de Marius Manole pe canalul său de WhatsApp, Rodica Mandache mărturisea că, în ultimele 15 minute dinaintea unui spectacol, îi vine să o ia la fugă, atât de emoționată este! Așa că este posibil ca aceleași trăiri să le fi avut și protagoniștii premierei menționate, doar că n-au lăsat deloc să se vadă. Prestația lor a fost convingătoare, au reușit să țină publicul captiv până la finalul surprinzător, iar aplauzele îndelungate, ovațiile și florile cu care au fost răsplătiți (și din care Maia Morgenstern a aruncat, generoasă, câteva spre public) au demonstrat-o cu tărie.
Povestea „Fluturilor” se înrudește cu nucleul epic din „Străini în noapte” și „Casa de la țară”, ambele – piese de mare succes la TNB, grație și unor distribuții de excepție. Dacă la „Străini în noapte” îi găsim pe Florin Piersic și Medeea Marinescu în ipostaza unor necunoscuți care pornesc un periculos joc al seducției, încheiat cu devoalarea adevăratei relații tată-fiică neștiută, în „Casa de la țară”, chiar Maia Morgenstern este părintele înstrăinat, incapabil să-și înțeleagă și susțină fiul (interpretat de Marius Manole), atât de dornic de dragostea și validarea maternă.
Despre o relație disfuncțională de familie e vorba și în „Fluturi, fluturi”. Demarată spumos, cu accente comice, dar căpătând nuanțe grave pe parcurs, acțiunea urmărește viața vulcanicei Edda (Maia Morgenstern), o femeie între două vârste, cândva o mare cuceritoare, care-și trăiește singurătatea crescând șapte pisici și terorizându-și servitoarea, pe tânăra și umila Foca (Alexandra Paftală). Invocând obsedant succesele sale amoroase de altădată, condimentate cu călătorii exotice și cadouri fabuloase, Edda nu se poate împăca deloc cu declinul însoțit de izolare și de chinuitoare insomnii, motiv pentru care se agață cu disperare de oricine ar putea să-i dea senzația apartenenței sufletești. Încearcă și cu Foca, față de care are accese de amiciție, urmate de brutale admonestări, și cu bătrânul cules din stradă pentru a-i ține loc de tată, dar și cu tânărul Elio (Marius Manole), care-i bate la ușă chipurile pentru a-i vinde o perie electrică pentru păr.
Impunătoare în rolul Eddei, diva închipuită care trăiește într-o fantezie grandioasă și ignoră cu superbie realitatea, Maia Morgenstern face un tandem excelent cu Marius Manole, inspirat în dozarea expresiei tumultulului interior, cei doi fiind ajutați și de experiența ca parteneri de scenă în „Casa de la țară” sau „Cei drepți”. Vedem un raport de putere care se răstoarnă treptat în favoarea lui Elio, metamorfozat din modestul și supusul comis-voiajor în batjocoritorul companion plătit să-i țină Eddei de urât, pentru ca, spre final, să-și dezvăluie adevărata identitate: este fiul abandonat, care-și confruntă mama aflată într-o negare înverșunată.
Pozele cu care Elio își demonstrează filiația nu reușesc să-i trezească Eddei instinctul matern, dimpotrivă. Justificarea sa e stilul de viață hedonist, care nu i-ar fi permis să crească un copil. Un stil de viață ornamentat cu o mamă contesă, un tată ambasador, iubiți miliardari, miniștri și maharajahi, cu giuvaiere, blănuri și trandafiri sângerii, iar ca decorațiuni vivante – cu mii de fluturi, oglindă a frumuseții proprii și simbol al libertății nepăsătoare, al căror zbor e redat prin azvârlirea incriminantelor fotografii în aer.
Trecutul somptuos imaginat de Edda se face până la urmă țăndări, când Elio dezvăluie originea umilă a celui cu care a fost conceput: un biet tâmplar. „Un visător! Un idealist! Un prost!”, și-l amintește femeia, încă oripilată de mizeria zilelor trăite în tinerețe alături de acel bărbat. Căci pentru Edda, sensul vieții a fost evadarea din sărăcie, cu orice preț, chiar acela al sacrificării fiului și al acceptării unor compromisuri oribile, de dragul obținerii unui apartament luxos.
Răsturnarea de situație din final lasă să se înțeleagă că traiul de fluture amețit, atras doar de lumina bogăției, implică și durere, și pericol. Într-o existență clădită pe minciuni, se pierde treptat coloritul vesel, iar grațioasa insectă devine mesager funest, un fluture cap-de-mort (Acherontia Atropos), anunțând prin fâlfâitul său întunecat un sfârșit derizoriu. Spre alinarea publicului, în seara premierei, dramaticul deznodământ a fost atenuat de un roi de confetti lansat deasupra scenei și a sălii. Ca niște „Fluturi, fluturi”...
Se încarcă comentariile...
