O fotografie comentată în şoaptă

De regulă, când te uiţi la o fotografie, cei prezenţi acolo îţi zâmbesc care-cum pot, în dorinţa de a lăsa urmaşilor o înfăţişare frumoasă, dar şi optimistă, chiar dacă nu au niciun motiv s-o facă, aşa cum se întâmplă în zilele noastre uselisto-pedeliste. E o mică prefăcătorie din partea lor, care vine, de cele mai multe ori, după clasicul îndemn al fotografului: ”Zâmbiţi, vă rog!”

Fotografiile la care mă refer sunt făcute la propunerea celui cu aparatul, care vrea să câştige şi el un ban, sau la rugămintea celor care vor să aibă o amintire peste ani şi ani. Aceste două feluri de fotografii reprezintă cam 98-99%, poate mai puţin, din totalul celor realizate pe mapamond. Celelalte sunt realizate pe furiş, fără ca protagoniştilor să li se mai spună chestiunea cu zâmbetul, sau pe stil vechi,  mai ales în Moldova -  ”Păsărica!”. Nu prea am înţeles niciodată de unde vine ”păsărica” asta.

Zilele acestea a apărut în mass-media o astfel de poză, cu trei personaje politice de la noi, care nu au dorit să se ştie că s-au întâlnit: şeful statului, micuţul Emil, fost prim-ministru în guverne fără număr şi viitoarea candidată la prezidenţiale – Elena, care în loc să-şi dorească un soţ, vrea să fie un preşedinte burlac, ca să vorbească toată Europa de noi numai de bine. Doamne, ce solidaritate va fi atunci între preşedinte şi băieţii-consilieri, nu ca acum!

Cei trei stau la o masă, într-un restaurant de pomină, şi vorbesc. Parcă numai doi dintre ei, aşezaţi faţă în faţă, care se privesc ochi în ochi. Emil, aşezat mai la colţul mesei, chibiţează. Imaginea nu e prea clară, pare a fi luată din spatele unei perdele transparente. Să privim şi noi de după perdea, să comentăm în şoaptă, să facem o mică bârfă ca la români, dar să nu ne audă cineva. Sssst!

Oare cum o fi fost surprinsă poza, în plan orizontal, de la nivelul unui om aşezat pe scaun, fără ca cei trei să tresară? Tot cu un nasture? Posibil, dar acesta nu ar fi putut fi la nivelul burţii fotografului, ci mai jos. Să fi fost acolo unde mă gândesc eu, adică la nivelul prohabului, pe care nu-l suspectează nimeni de asemenea ticăloşii?

N-aş crede. Oricum, chelnerul respectiv, probabil cu o altă orientare politică, trebuia să atragă atenţia cu ce bunătăţi aduce el în mâini, inclusiv celebrul whisky cu patru cuburi de gheaţă, nu cu ce se lucrează la nivelul despicăturii pantalonilor încheiată cu grijă.

Acum încep alte întrebări ale românilor nedumeriţi ca mine: oare ce or fi vorbit, dacă s-au întâlnit în secret? Este greu de crezut că s-a dezbătut problema locurilor de muncă din România. Să se fi căutat soluţii pentru pornirea motoarelor reci ale economiei româneşti?

În primul rând, cele două subiecte fierbinţi pot fi dezbătute şi public. În al doilea rând, ce interes ar fi? Este mai bine să nu pornească nimic, să amorţească toate, iar Guvernul să facă greşeli cât mai multe. De ce? E simplu, ca să cadă Guvernul! Păi, e bine? Da, ţara nu mai poate fi condusă de nişte bebeluşi, nici de mitomani!

Să fi vorbit despre viitorul candidat la prezidenţiale al dreptei politice? Păi, dacă e aşa, de ce nu l-au chemat la discuţie şi pe Predoiu, care vrea să fie preşedintele unei Românii restructurate din temelii, sens în care i-a şi trimis preşedintelui un proiect, dar nu a primit nicio reacţie din partea acestuia. De o Românie nouă ne arde nouă acum, vine răspunsul, când cea veche se dovedeşte a fi mult mai bună, mai darnică şi cu legi care se aplică din doi în trei, aducând foloase cui (nu) trebuie?

De ce nu l-o fi convocat şi pe MRU, care şi el doreşte, şi el vrea, şi el visează acelaşi lucru din partea fracturată în câteva locuri a mâinii drepte româneşti? Există o singură explicaţie: masa avea numai trei locuri, era construită câş, al patrulea nu mai încăpea lângă Elena. În plus, nici profesia de bază MRU-istă nu i-a încurajat foarte tare pe cei trei în a-l invita pe cel care îi vrea pe toţi ”ungureni”.

Se poate imagina că în timpul discuţiilor s-a rostit următoarea frază: ”Elena, se pare că nu ai şanse în faţa electoratului, lasă-l pe Emil să candideze”. Nu ştim cine ar fi putut să spună aşa ceva, dar ospătarul cred că nu are nicio vină. Cât despre Emil, nici el nu e vinovat că i s-ar făcut o asemenea propunere sinucigaşă.

Cert este că, spre deosebire de stânga-dreapta uselistă, dreapta propriu-zisă are prea mulţi candidaţi inteligenţi (unii nu au apărut încă la lumină – s.a.), care râvnesc la fotoliul Cotroceniului, iar în teaca prezidenţială nu încape decât o singură sabie, foarte bine ascuţită.

Sarcina comandantului de navă numită România, când trebuie să opteze doar pentru unul dinte posibilii candidaţi,  este complicată, încâlcită, dar mai ales extrem de dificilă. Poate aşa se şi explică faptul că s-a produs o asemenea întâlnire de taină.

Fotografia poate deveni istorică. Este posibil ca în acel restaurant să se fi luat o decizie care să influenţeze ziua de mâine a României în mai bine, sau în mai rău. Având în vedere câtă putere deţine încă preşedintele, păstrând proporţiile, cu oarecare bunăvoinţă, întâlnirea respectivă ar putea fi comparată cu cea de la Yalta.

Dacă această afirmaţie vi se pare exagerată, nu pot să vă spun decât atât: ”Zâmbiţi, vă rog!”. Vă fac o poză la minut, cum nu s-a mai văzut. Numai cu acordul dumneavoastră, nu pe furiş.