Nu’ş ce tot are cu Nuş...

Până la un punct, este de înţeles aversiunea lui Traian Băsescu faţă de Sorin Ovidiu Vîntu.

Dar scena pe care a făcut-o în prezenţa preşedintelui Republicii Moldova a fost de un ţăţism greţos.

„Vîntu - e vorba de Nuş - vrea să instituie un sistem de şantaj şi în Republica Moldova. Atacuri ca să-şi obţină publicitate", a declarat Băsescu în interviul acordat Hotnews împreună cu omologul său moldovean, Mihai Ghimpu.

În primul rând, a surprins contextul. Când te afli în prezenţa şefului unui alt stat, fie el şi frăţesc (cum este cazul Republicii Moldova, aşchie desprinsă cu forţa din trunchiul românesc), nu te lansezi în bârfe ieftine. Cel puţin, nu în public. Dacă vrei să-i atragi atenţia omologului tău asupra pericolelor care-i pândesc ţara, deghizate în trusturi media, îl tragi deoparte şi, între patru ochi (căci nici de translator nu e nevoie într-o relaţie româno-moldovenească), îi spui ce ai de spus. Şi cu asta, basta.

În al doilea rând, o acuzaţie atât de gravă precum şantajul instituţionalizat nu se face pe baza „convingerilor", ci a probelor, a informaţiilor verificate. Lucru care unui preşedinte de stat îi este la îndemână.

În al treilea rând, e incorect să tot semeni neîncredere în nişte realizatori TV despre care, bazându-te doar pe faptul că te critică sau că lucrează la televiziunea lui Vîntu, ai convingerea că sunt nişte şantajişti ordinari. Chiar o fi atât de greu să produci probe, în caz că ar fi aşa?! Sau e mai profitabil să induci neîncredere în ziarişti - aha, las' că ştim noi... - cu riscul de a leza grav nişte oameni nevinovaţi? Eu, unul, aş băga mâna în foc pentru buna-credinţă a unor Emil Hurezeanu, Melania Medeleanu, Stelian Tănase, Ion Cristoiu, Robert Turcescu sau - hai să aruncăm o privire şi la Antenele lui Voiculescu - pentru profesionismul lui Moise Guran. Pe aceştia, ca şi pe mulţi alţii, nu-i văd luându-şi notiţe de la patron!

Cel mai mare neajuns este însă altul: mesajul transmis unui frate mai mic care se uită la tine cu încredere. Pentru Moldova de peste Prut, sosirea unor trusturi de presă puternice de la Bucureşti este un salt uriaş, după atâţia ani de absurd comunist. Ceva de genul apariţiei în România a unor trusturi occidentale în anii '90. Într-un fel, pentru Republica Moldova, Occidentul este România. Iar Realitatea Media - un fel de Ringier, WAZ sau Bertelsmann.

Sorin Ovidiu Vîntu are pe conştiinţă sute de mii de oameni care şi-au pierdut banii la FNI. Are conştiinţa încărcată cu tot felul de jocuri amorale, în care sunt prinşi politicieni, afacerişti şi „analişti". Îl are pe conştiinţă chiar şi pe Mircea Geoană, căruia - din prea multă dragoste - i-a înecat visele prezidenţiale în bulbucii unui jacuzzi nocturn. Se poate discuta şi despre relaţia fecundă dintre Vîntu (agentul Nuş) şi Securitate. Dar este nedrept să-l acuzi pe Sorin Ovidiu Vîntu, de faţă cu preşedintele Republicii Moldova, că a pus la cale o afacere tâlhărească dincolo de Prut!

Procedând astfel, Traian Băsescu a comis o eroare jenantă pentru un şef de stat. Şi asta nu i-o spune unul dintre numeroşii săi inamici isterici din presa dâmboviţeană, ci un ziarist care are pretenţia că şi-a păstrat luciditatea.