Nici Iisus nu a avut copii. Nici Iliescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recunosc, alăturarea celor două două nume de mai sus este nefericită. Dar pur şi simplu a fost necesară, pentru a sublinia o declaraţie a doamnei Gabriela Firea, care nu a primit atenţia presei şi a românilor îndeajuns de mult.

Doamna Firea, purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, l-a atacat pe candidatul ACL Klaus Iohannis pentru faptul că nu are copii, în comparaţie cu Victor Ponta, care are doi.

„Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii. Nu eşti un om complet fără să creşti un copil. (...) Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poţi să înfiezi un copil dacă vrei să ai o familie completă. (...) Un părinte este mult mai atent, mult mai sensibil la viaţa celor din jur pentru că se gândeşte la propriii copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate (...)“, a spus doamna Firea.

Departe de a mă transforma în avocatul cuiva, nu pot să nu remarc, după cum spuneam încă din titlu, că doamna Firea nu s-a gândit foarte serios înainte de a face remarca anterioară. Dincolo de faptul că oricine, la orice oră, poate face o listă a multor politicieni cu copii şi plini de suflet, dar care au făcut excursii după gratii, dincolo de discuţia biblică şi dincolo de tonul didactico-maliţios cu care au fost rostite fizic frazele de către doamna Firea, aş vrea să ştiu cum rămâne cu Ion Iliescu.

În anul 2011, fostul preşedinte Ion Iliescu a povestit, într-un interviu pentru revista VIP, că şi-a dorit copii, însă după mai multe sarcini toxice ale soţiei sale, nu a mai fost posibil. Mai apoi, Iliescu a adăugat că nu s-a gândit la o adopţie din cauza vieţii agitate pe care el şi soţia sa o aveau. Sunt curioasă dacă putem spune, aplicând aceeaşi axiomă, că Ion Iliescu nu ar fi un om complet. Şi încă ceva: este cumva Ion Iliescu mai puţin bun la suflet comparativ cu alţi oameni care au crescut copii? Comparativ, de exemplu, cu Vadim Tudor. Sau cu Traian Băsescu.

Încă o întrebare, la fel de complicată. Contează câţi copii ai? Eşti mai bun la suflet cu cât ai mai mulţi? E mai bine să ai fete sau să ai băieţi? Dar dacă faci gemeni, cât de tare eşti? Se pune dacă creşti câini? Dar pisici? Dacă locuieşti singur se cheamă că eşti un om rău? Şi primim puncte dacă avem grijă de copiii altora? În aşteptarea unor dispute legate de problemele reale din această ţară, nu pot decât să sper în continuare, ca o idealistă de doi lei ce sunt, că într-o zi peste capetele noastre se va pogorî sfânta decenţă.

P.S. Recunosc încă ceva: ideile din titlu, cu Iisus, dar şi cea cu Iliescu mi le-au dat alţi doi jurnalişti. Dar, spre deosebire de mine, aceşti doi jurnalişti au şi copii. Nici nu vreau să mă gândesc ce spune lucrul ăsta despre mine.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite