Nepăsarea e cea mai mare vulnerabilitate a României

Fostul ambasador al SUA la Moscova, Michael McFaul, observa cu luciditatea cunoscătorului spaţiului sovietic că „în loc să folosească pretextul doborârii avionului malaiezian pentru a opri războiul, Vladimir Putin acţionează invers, intensificând conflictul“.

Săptămâna trecută UE a adăugat 33 de persoane şi entităţi pe lista sancţiunilor internaţionale. Lista include oficiali de rang înalt din serviciile de informaţii, precum şi oligarhi, companii în domeniul energiei, bănci sau societăţi financiare. Pe de altă parte interesele economice sunt puternice, rezistente chiar în faţa tragediilor cărora le cad victimă oameni nevinovaţi.

Chiar dacă prin noile decizii, SUA a blocat contractarea de noi împrumuturi şi emiterea de obligaţiuni pentru un număr semnificativ de companii ruse din domeniile energiei, finanţelor, înzestrării militare, Banca Sberbank care deţine majoritatea depozitelor în Rusia nu este afectată de acest regim de sancţiuni.

Mai mult, Franţa nu poate fi convinsă să renunţe la proiectul de livrare a navelor militare din sistemul Mistral către Rusia în condiţiile în care zona Mării Negre în vecinătatea României a devenit una dintre cele mai nesigure regiuni de pe glob.

Ar fi de minim bun-simţ ca Franţa să evalueze această tranzacţie comercială şi din perspectiva parteneriatului strategic pe care îl are cu România.

Este evident că interesele de securitate ale României, partener NATO şi UE, sunt grav ameninţate, în acest moment.

Chiar dacă, cu un mare efort şi totală disponibilitate, aş putea să înţeleg  „efectul destabilizator pentru statul francez, generat de cei câţiva cetăţeni care cerşeau prin Paris”, nu pot evita oricât aş dori sentimentul de amărăciune şi îngrijorare, constatând că echilibrul strategic la Marea Neagră, în condiţii de conflict deschis, este afectat inclusiv cu sprijinul unui partener strategic al României.

Chiar dacă întreaga comunitate internaţională consideră că ar fi înţelept din partea lui Putin să nu mai escaladeze conflictul în Ucraina aceasta nu înseamnă că liderul de la Moscova va acţiona în consecinţă.

Evaluările de bun-simţ conform cărora escaladarea crizei sau chiar invadarea Ucrainei ar reprezenta decizii contrare intereselor pe termen lung al Rusiei omit contextul rus. Încurajat de opinia publică internă, preşedintele rus a dovedit o rezistenţă remarcabilă la presiunea sancţiunilor din ce în ce mai dure şi la sentimentul de izolare, generate de comunitatea internaţională.

Dacă vom continua să anticipăm gesturile Moscovei pe baza a ceea ce credem noi că „ar fi înţelept“  în contrast cu ceea ce fac efectiv militarii ruşi, vom continua să fim surprinşi pe teren, aşa cum explică îngrijorat generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forţelor Aliate ale NATO. Rusia continuă să mobilizeze la graniţa ruso-ucraineană. Astăzi sunt desfăşuraţi 12.000 de militari organizaţi în 7 batalioane şi unităţi pentru operaţiuni speciale, pregătiţi pentru o invazie de mare amploare dacă şi când va veni momentul.

În acest timp, rebelii din estul Ucrainei continuă să intimideze investigatorii care încearcă să elucideze circumstanţele doborârii avionului malaiezian. Australia, Olanda, Malaysia, Marea Britanie şi Germania evaluează diverse variante privind protecţia echipelor de investigare prin forţe combinate militare şi de poliţie.

Varianta prezenţei militare străine pe teritoriul Ucrainei devine tot mai realistă. Moscova a anunţat intenţia sa de a proteja interesele vorbitorilor de limba rusă din Estul Ucrainei ceea ce implică prezenţa militară sub pretextul „misiunilor de menţinerea a păcii sau militare”.

Agresiunea în secolul XXI va îmbrăca numai excepţional forme deschise cum a fost în cazul Crimeei. Se vor folosi din plin instrumentele „descurajării strategice“ şi „ambiguităţii calculate“ în ţările vulnerabile inclusiv din UE şi NATO.

În acest context, voi continua să cer Parlamentului României să adopte o hotărâre comună privind poziţia acestei instituţii în legătură cu criza ucraineană. Am transmis scrisori lui Valeriu Zgonea şi lui Călin Popescu Tăriceanu. Din păcate, e tot mai previzibil să se folosească pretextul vacanţei parlamentare pentru ca politicienii români, fie laşi, fie depăşiţi de situaţie, să se ascundă de o decizie care ar arăta nu numai similitudinea evaluărilor cu lumea occidentală, dar şi că orientarea României rămâne cea vestică.

Este posibil însă să greşesc şi nu acesta să fie motivul pentru care nu am primit niciun răspuns. Rămâne încă valabilă varianta că atât Zgonea, cât şi Tăriceanu nu au primit aprobarea să ia atitudine privind un astfel de subiect, să stea cuminţi, să nu complice scenariul celor care decid un alt destin pentru România.

La vulnerabilizarea României se lucrează din plin, cu motoarele turate la maximum, iar deciziile politice pot să apară ulterior ca simple exerciţii de comunicare.

Voi insista zilnic pentru a înţelege dacă pentru un parlamentar român este mai important să stea la plajă decât să ia atitudine faţă de tragedia din statul vecin care ameninţă România.