Negarea statului naţional (II)

”Suntem conştienţi că o majoritate de două-treimi este capabilă să ignore dorinţele minorităţilor. Testul pentru România abia acum începe şi în curând vom afla dacă această putere ne-a dus mai aproape de secolul 21, dacă societatea s-a copt ca după 23 ani să ţină în frâu o majoritate de două-treimi”.

”Dacă nu vom găsi rezolvări la problemele noastre pe căile instituţională şi a dialogului, atunci vom căuta şi vom găsi alte modalităţi. Fie prin presiune internaţională, fie printr-o altfel de presiune.  Sunt unelte civile care pot fi folosite în acest caz, însă este prematur să vorbim despre asta”,  ameninţă liderul UDMR în cadrul unui interviu pentru cotidianul budapestan Nepszabadsag .

Ştirea, preluată din Cotidianul, vine să confirme ceea ce scriam ieri, anume că lucrurile sunt foarte serioase şi se pot dezvolta într-n scenariu cu implicaţii deosebit de complexe şi grave. Aceasta pentru că e vorba despre  afirmaţiile unui lider de partid membru al Partidului Popular European, formaţiunea politică majoritară în Parlamentul European şi care a dat cei mai mulţi comisari în Comisia Europeană.  Nu văd pe nimeni de la PDL sau de la PNTCD (colegii lor din PPE) care să aibă o altă părere, cel puţin nimeni nu a ieşit s-o afirme public. Spaţiul civic românesc, din ce în ce mai amarnic politizat şi demonetizat, nu reacţionează nici el aşa cum ar fi fost normal şi de aşteptat. Toată lumea s-a decis să tacă şi să se uite în altă parte, conform tradiţionalei înţelepciuni româneşti care indică poziţia struţului drept cea mai bună formulă de supravieţuire.

Dar ce ne facem cu escalada continuă din ultimele două săptămâni pe tema autonomiei depline pentru Ţinutul Secuiesc şi Partium, adică o zonă foarte întinsă a Transilvaniei? Dacă pe noi se pare că subiectul nu ne interesează, afirmaţiile liderului UDMR fac trimitere explicită la două dezvoltări ulterioare ale crizei, ambele interesând extrem de aproape securitatea noastră naţională.

Prima este ameninţarea cu externalizarea conflictului. Nimic nou, cel puţin la nivel de Bruxelles, unde de ani de zile curg  seminariile, audierile şi conferinţele pe tema nefericirii secuilor şi prigoanei teribile la care sunt supuşi etnicii maghiari din România, ameninţaţi cu pierderea identităţii lor naţionale, asta pe când reprezentanţii lor făceau parte din toate guvernele României de la Revoluţie încoace. Nou ar fi dacă, folosind forţa considerabilă de lobby pe care o au la dispoziţie, vor putea reuşi să obţină punerea problemei, exact în aceeaşi termeni, în alte instanţe internaţionale sau să obţină "presiuni internaţionale" severe din partea unor guverne prietene lor.

Dar se vorbeşte şi despre o "altfel de presiune..unelte civile"  despre care e prematur să se vorbească acum, dar ele evident există, sunt gata pregătite pentru acţiune şi am impresia că nu sunt numai canale de sorgintă maghiară sau nu folosesc numai operatori etnici maghiari care lucrează în organizaţiile civice.

Despre ce vorbim aici?  Vorbele acelea seamănă nu a declaraţie politică, ci a cu totul şi cu totul altceva. În cea mai blândă dintre ipoteze, ar fi  un avertisment dur la adresa întregii clase politice româneşti înainte de începerea dezbaterii asupra reformei Constituţiei. Ar mai putea fi vorba şi despre o prezentare a potenţialei forţe de atac ce ar putea acţiona atât intern cât şi extern, generând haos. Mai poate fi vorba şi despre altceva? Desigur, dar asta ar fi treaba altora să desfacă ghemul de interese profunde sau de finanţări mai mult sau mai puţin oculte care, la nevoie, ar putea alimenta un scenariu de tip catastrofă. Sper din tot sufletul să nu se ajungă aici, dar semnale se adună îngrijorător, pe măsura lipsei de reacţie a românilor, parcă neatenţi  sau dezinteresaţi de orice care se petrece în afara graniţelor senzaţionalului mahalalei autohtone.

 Pentru asta s-ar putea să plătim mult şi pe termen lung mai ales că, aşa cum spune dl. Frunda, România nu se comportă ca un stat naţional. Şi dacă cineva tocmai pe asta se bazează?