Ne interceptează şi supraveghează prietenii sau duşmanii?

Nu ştiu dacă mai ţineţi minte ce am crezut că descoperim după căderea Zidului: o lume a libertăţii, un stat de drept în care câştigul imediat era libertatea individulului, protejată printr-o legislaţie, acum oficial europeană, Carta drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale.

Acuzam, pe bună dreptate, încălcarea acestor drepturi de către regimurile comuniste dublate de nemiloasele şi atotprezentele poliţii secrete, redescopeream cărţile lui Orwell (dar nu şi biografia lui), bucurându-ne că am scăpat de ceea ce numeam "Societatea Big Brother".

Asta era în 1990.

Ce s-a petrecut oare atât de grav, de neaşteptat şi de neprevăzut încât, acum, să fim martorii neputincioşi, la fel de neputincioşi şi speriaţi ca pe vremea „odiosului dictator şi sinistrei sale soţii", la o reîntoarcerea în forţă a tentaţiei totalitatare privind controlul informaţiei? Ar fi fost ceva de înţelesc dacă asta se petrecea doar în ţări fost comuniste, poate încă nescuturate de memoriile, mentalităţile şi comportmentele vremurilor trecute. Belarus, Ucraina, Rusia, China, Coreea de Nord...Poate. Dar a apărut „internetul restricţionat şi selectiv" din Emirate sau din Iran. Explicaţia a fost aceeaşi, dar cu varianta recondiţionată legată fie de respectarea valorilor culturale sau de teroarea ideologică impusă de Ayatollah.

Cum explicăm însă existenţa uriaşelor succesive programe de interceptare a convorbirilor create de SUA şi aliaţii lor, începând cu ECHELON şi ajungând acum la PRISM cu toate variantele sau sub-sistemele sale (directe sau echivalente) naţionale de pe teritoriul statelor marilor democraţii ale Europei şi ale lumii? Ce derapaj istoric, ce circumstanţe anume sau ce evoluţii maligne au dus ca democraţii stabile şi istoric performante să accepte cu bună ştiinţă încălcarea reglementărilor legale privind dreptul la viaţă privată al cetăţenilor şi să autorizeze preventiv urmărirea tuturor tipurilor de corespondenţă, asta în paralel cu menţinerea discursului tradiţional privind apărarea neabătută şi constantă a pricipiilor statului de drept?      

Că este aşa a recunoscut-o chiar Preşedintele Obama, miercuri, când a afirmat public faptul că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a violat legea între anii 2008-2011 prin interceptarea ilegală a corespondenţei electronice aparţinând unor cetăţeni americani fără legătură demonstrată cu terorismul şi fără să existe, aşa cum cere legea, un ordin judectoresc pentru fiecare operaţiune de acest gen. Luarea de poziţie a lui Obama a fost provocată de şocul produs în opinia publică în urma declasificării mai multor documente, printre care şi o decizie a justiţiei secrete, faimoasa „Foreign Intelligence Surveillance Court".

Judecătorul John Bates, ordonă NSA să pună capăt unui program de interceptare a convorbirilor internet instalat pe nodurile de reţele de fibre optice, considerându-l drept ilegal în raport cu cel de-al Patrulea Amendament constituţional care-i apără pe cetăţenii americani împotriva tuturor interceptărilor sau percheziţiilor abuzive.

În documentul de 85 de pagini se arată că au fost  astfel interceptate, ilegal, peste 56.000 de comunicaţii electronice, scuza NSA  fiind că supravegherea excesivă, cum spunea o sursă anonimă din NSA „a fost consecinţa unei probleme de ordin tehnic ...şi nu a unor excese ale NSA", temă oficial reluată cu explicaţia că problema a fost rezultanta „unor erori şi nu al unor infracţiuni delibrate", după cum declara John DeLong, directorul departamentului de control intern din cadrul NSA. Fals, spun senatorii Ron Wyden şi Mark Udall care avertizează că toate acestea nu reprezintă decât „vârful unui iceberg".

Exact asta sugera şi Edward Snowden în urmă cu două luni. Pornind de la revelaţiile sale, Electronic Frontier Foundation a dat în judecată guvernul american, obligându-l în final să declasifice documentul la care am făcut referire. A avut Snowden dreptate? Se pare că da, spune şi Wall Street Journal care afirmă că NSA are capacitatea tehnologică necesară pentru a intercepta zilnic aproximativ 75% din corespondenţa electronică a cetăţenilor americani...

Poate lucrurile sunt chiar cu mult mai grave, din moment ce, în Marea Britanie, fapt fără precedent, premierul David Cameron îşi trimite pe unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi în redacţia ziarului THE GUARDIAN pentru a încerca să oprească difuzarea completă a documentelor trimise de Snowden unuia dintre redactorii publicaţiei, colaboratorul acestuia fiind oprit, percheziţionat şi interogat pe aeroportul Heathrow. 

Asta după ce ziarul fusese obligat să distrugă discurile dure aflate în arhivă şi primise cereri imperative să predea toată documentaţia existentă pe subiectul respectiv. Iar la noi, un fost ministru al Apărării Naţionale declară că toate telefoanele noastre sunt aparate de emisie-recepţie, România fiind deocamdată singura ţară europeană în care, chiar în mijlocul acestui scandal internaţional fără precendent, se aude că ar exista o iniaţiativă legislativă în favoarea extinderii operaţiunilor de interceptare şi supraveghere...

Există însă şi celălalt argument, deloc neglijabil: creşte exponenţial ameninţarea teroristă şi aceasta se bazează pe acţiuni ce vor fi comise de celule „adormite" extrem de adânc şi bine implantate în diverse ţări din UE şi SUA...supravegherea este necesară pentru identificarea în timp real a primelor semnale de contact în clipa în care celulele respective „sunt trezite la viaţă" îi încep să comunice cu controlorii lor de reţea. Câteva ore întârziere pot însemna o pierdere imensă în termeni operativi...iar asta poate costa vieţi omeneşti şi intrarea în haos a sistemelor.

Judecaţi dumneavoastră unde ar trebui să se afle limita acceptabilă sau cum poate fi realizată balanţa optimă. Poate, trecând de nivelul pasional-isteric care însoţeşte la noi orice dezbatere de acest gen, am putea porni odată, nu ştiu când şi demarată de ce politician, o discuţie la nivelul societăţii civile despre ceea ce, cu adevărat, suntem pregătiţi sau nu să sacrificăm în numele securităţii individuale şi colective.

Dar, după cum vedeţi, cu totul altele sunt priorităţile scenei noastre politice, cea care seamănă din ce în ce mai tare cu o găleată cu lături mixate în circuit închis, departe de prostiile care pasionează acum lumea întreagă. Oare de ce?