NATO/Rusia: scenariile unei posibile confruntări

Ne aflăm într-un stadiu în care orice poate fi posibil în situaţia în care tensiunile şi aşa foarte ridicate din acest moment escaladează şi se transformă într-un conflict. Moment în care, oricare ar fi zona în care ar putea începe acesta, sunt foarte mari şansele ca el să evolueze, implicând forţe şi interese cel puţin continentale într-o primă etapă, apoi mondiale prin antrenarea în joc a unor alţi parteneri/aliaţi.

Deocamdată, pe masa strategilor politici şi militari stau asemenea hărţi-balanţe de putere (la care se adaugă, de partea NATO, cei 4000-5000 de soldaţi împreună cu armament terestru greu, tancuri şi vehicule blindate).

Cu această adăugire specială care prezintă situaţia din 2 februarie 2016 a ceea ce înseamnă prezenţa masivă de trupe în zona separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, cu rugămintea de a studia situaţia bateriilor de lansatoare de rachete, foarte probabil, acum aproape toate, de tipul Iskander-M cu o rază de acţiune de 500 Km. Important, deoarece situaţia de securitate din Ucraina este departe (chiar foarte departe, spun unele surse) de a se fi calmat, apărând indicii asupra unor posibile mişcări majore de destabilizare internă. Caz în care există temerea că frontiera tuturor neliniştilor s-ar putea muta la graniţa de vest a Ucrainei, odată cu posibila re-basculare a ţării în zona rusă de interese. Dovadă a lentorii enorme de reacţie a Occidentului care a ratat ocazia de a consolida măcar o primă linie solidă de apărare pe linia care desparte estul pro-rus de restul teritoriului ucrainean.

Acestea fiind spuse, să vedem ce spune un asemenea studiu-scenariu, publicat pe 12 august 2015 de European Leadership Network, un think-tank aflat la Londra care analizează capacităţile şi mijloacele prezente în cele două mari exerciţii militare de mare amploare organizate de NATO şi, respectiv, de Federaţia Rusă. Exerciţiul rus, organizat în luna martie 2015, a mobilizat 80.000 de oameni, 12.000 de vehicule militare de toate categoriile şi 220 de avioane. Amploarea manevrelor precum şi zonele geografice unde au avut loc, sugerează că este vorba despre o simulare la scară mare a unui război cu NATO şi SUA.

De cealaltă parte, exerciţiul NATO „Allied Shield“ (desfăşurat în iunie 2015) a mobilizat 15.000 de soldaţi din 19 state membre şi trei state partenere. A avut ca temă reacţia în cazul în care este invadat un stat membru.

Să începem cu concluzia: „Rusia se pregăteşte de un conflict cu NATO, iar NATO se pregăteşte de o eventuală confruntare cu Rusia... Nu sugerăm faptul că decidenţii, de o parte şi de alta, au luat deja decizia intrării în război sau că un conflict între cele două părţi ar fi inevitabil, dar profilul modificat al celor două exerciţii militare este o realitate şi joacă un rol în menţinerea climatului actual de tensiuni în Europa. Aceste tensiuni s-au agravat şi amplificat în momentul în care exerciţii respective nu sunt pre-notificate sau anunţate public în avans, ceea ce pare să fie cazul cu un anumit număr de manevre ruseşti“.

FOTO exerciţiul rus 16-21 martie2015

FOTOexercţiul NATO "Allied Shield" 5-28 iunie 2015

Autorii studiului identifică în mod corect două probleme care stârnesc îngrijorarea. Pe de o parte faptul că „în actualul climat de neîncredere, în timp ce una dintre părţi poate să-şi centreze acţiunile pentru întărirea apărării şi pentru pregătirea unor acţiuni defensive, cealaltă parte percepe exerciţiile respective drept o provocare şi o agravare deliberată a crizei aproape o ilustrate clasică a «dilemei de securitate» teoretizată de atât de mulţi autori“. Pe de altă parte, în aceste condiţii, creşte riscul unor contacte „primejdioase“ între unităţile militare de cele două părţi. Fapt ilustrat, spre exemplu, de aceste hărţi care prezintă incidente între forţele ruse şi cele ale NATO, inclusiv zboruri ale unor bombardiere grele ruseşti în zona de securitate NATO, mai ales în zona Statelor Baltice, dar şi submarine în Marea Baltică:

Testând, afirmă analiştii militari, viteza de reacţie a diverselor escadrile aflate, în principiu, în stare de alertă permanentă, componente ale forţelor de reacţie rapidă analizaţi diversitatea de forţe aviatice disponibile la fiecare „punct de contact“ care poate, în câteva secunde, să devină zonă conflictuală:

Context în care planificatorii militari se concentrează din ce în ce în ce mai mult pe tema prioritară a „interzicerii accesului“ prin asigurarea unui control dat pe de o parte de superioritatea aeriană şi, pe de alta, de aducerea în zonă a cât mai multe şi performante unităţi specializate în război electronic. În acest sens, să vedem unde sunt plasate şi principalele unităţi de rachete (alături de cele ale scutului anti-rachetă) în statele membre NATO şi în Rusia (Iskander-M), cu precizarea că cea mai mare problemă pentru asigurarea spaţiului nordic o constituie bazele (despre care unele surse spun că sunt ultra-performante) din enclava Kaliningrad.

Faţă în faţă, deci, două forţe enorme, cu dotări de ultimă generaţie în materie de tehnologie militară, stabilindu-şi acum perimetre de apărare şi regândind acţiunile militare printr-o reală şi foarte urgentă reactualizare a planurilor existente în perioada Războiului Rece.

Noua deplasare de trupe anunţată de americai presupune trimiterea pe linia de frontieră estică a NATO a unei forţe echivalente cu o brigadă., aceasta în condiţiile în care, cererea de fonduri anunţată de Pentagon ar permite mărirea de patru ori a finanţării dispozitivului forţelor armate americane în Europa care, astfel, va atinge 3,4 miliarde dolari în 2017. Dacă aranjamentele de distribuţie clasice vor fi respectate, atunci va fi vorba de angajarea unei BCT (Brigade Combat Team) acestea fiind, după reforma din 2013, de trei tipuri: Brigadă de infanterie (4400 de oameni), BCT Stryker cu un efectiv de 4500 de oameni şi BCT blindate cu un efectiv de 4700 de oameni (repet, este vorba despre formaţiile standard).

Ele se vor adăuga forţelor americane existente, printre altele cele dpuă brigade şi un regiment din Germania şi un regiment şi o brigadă de paraşutişti în Italia. Deocamdată, ne interesează îndeosebi prezenţa a trei tipuri de tancuri sau de vehicule blindate :

- Tancul M1 Abrams, tanc greu de luptă (63 t), cu un motor care dezvoltă 1500 cai putere, dotat cu un blindaj excepţional alcătuit din straturi succesive de material cerafic care întăreşte astfel capacitatea de apărare asigurată de grosimea pereţilor din oţel stratificat cu materiale compozite. În plus, în materie de protecţie, dispune de un sistem reactiv (bazat pe un mic radar montat pe o platformă blindată care "acoperă" terenul la 360 de grade) care identifică lansarea unor proiectile sau rachete adverse şi le neutralizează înainte de a-şi atinge ţinta. Dispune de un tun de 120 mm, plus de o mitralieră de 12,7 mm şi de altele două de 7,62 mm.

- M2 Bradley , vehicul blindat de luptă pentru infanterie care poate îndeplini multiple tipuri de misiuni printre care: transportul infanteriei către zonele de luptă; foc de sprijin pentru unităţile de infanterie debarcate în timpul îndeplinirii misiunii şi distrugerea tancurilor inamice sau a altor vehicule blindate. Dispune de de un tun M242 de 25 mm care poate trage cu diverse tipuri de muniţie, inclusiv perforantă până la o distanţă de 2000 de metri, permiţând să atace şi să anihileze cu succes cele mai multe tipuri de vehicule blindate inamice. În plus, dispune de un tub de lansare pentru 2 rachete anti-tanc (rază de acţiune până la 4 km şi viteză până la ţintă de aproape Mach 1) reîncărcarea fiind făcută de un infanterist printr-o trapă specială din spatele vehiculului.

- vehiculul de luptă M1126 Stryker (în 8 configuraţii, de la centru de comandă, la platformă de mortier, vehicul de recunoaştere, vehicul medical/evacuare, vehicul anti tanc cu rachete ghidate, etc). Poate duce, în varianta standard, nouă infanterişti cu echipament complet de luptă, plus un echipaj de doi oameni, dispune de o mitralieră M2 de 50 mm sau de un aruncător de grenade anti-tanc MK-40 de 40 mm. Blindaj rezistent la proiectile de 14,5 mm şi i se poate adăuga protecţie suplimentară împotriva lansatoarelor de grenade.

Să mai mai adăugăm obuzierul auto-propulsat M109A6 Palaldin, cu calibru de 155 mm, cadenţa de tir de 6 proiectile/minut şi o rază de acţiune de 30 Km, folosind proiectile Excalibur, plus capacitate de lansare de muniţii anti-tanc care sunt trimise la o altitudine de 1500 m pentru a cădea mai apoi asupra ţintei cu frânare asigurată de o paraşută de stabilizare în timp ce radarul de sol o ghidează cu precizie.

Este numai o parte a echipamentelor de care dispun aceste unităţi caracterizate de o mare mobilitate şi care vor fi în stare de alertă maximă, de unde şi poziţionarea lor extrem de avansată.

Vedem, în consecinţă, că există un "scenariu nordic" care presupune un răspuns la o mişcare ostilă a ruşilor înspre ţările baltice şi apoi înspre Peninsula Scandinavă cu încercarea de control asupra Mării Baltice. Scenariu ipotetic la care au răspuns exerciţiile succesive NATO, semn al îngrijorării reale provocate de alte două exerciţii ruseşti la scară foarte mare din 2012 şi 2013, nume de cod "Zapad".

Mai există un alt scenariu, cel continental pe linia care să meargă, peste Polonia, înspre centrul continentului. Dificil sau aproape imposibil de realizat fără controlul prealabil al Ucrainei.

Mai există şi un al treilea scenariu, cel în care Flota Mării Negre asigură platforma de lansare, iar instalaţiile de rachete din Crimeea protecţia pe o rază de 1500-2000 Km. iar armata din Transnistria poate bloca/neutraliza Republica Moldova. Într-un alt material, mult mai multe detalii asupra capacităţilor masate în zona Mării Negre.

Iniţiativa americană este esenţială pentru protecţia flancului estic deoarece nici una dintre ţările de graniţă, singură, nu are, nici pe departe, dotările necesare pentru a rezista mai mult decât câteva ore sau, maximum, câteva zile în faţa unui atac rusesc. Iar NATO fără americani este complet descoperit. Intenţia americanilor este uşor de înţeles, aducând în zona sensibilă forţele şi echipamentele grele terestre pentru a evita să fie luaţi prin surprindere şi pierde timp cu transportul acestora de la bazele din centrul Europei. Aşteptând însă şi o angajare solidă din partea ţărilor din zonă care, teoretic, ar fi trebuit să se pregătească demult pentru un asemenea scenariu şi care realizează acum cât sunt de vulnerabile.

Întrebarea este dacă, pe de o parte, sunt transportate în zonă şi instalaţiile specifice pentru război electronic şi dacă se ia în calcul o echilibrarea a tacticii ruse de a introduce în forţele de linia întâi trupe speciale. Şi nu numai Spetnaz. Vom vedea într-un alt material cum sunt structurate aceste forţe, prezente din primul moment al declanşării fazei pregătitoare, aşa-numita "invazie inodoră", când pe scenele de pre-conflict încep să acţioneze "omuleţii verzi".

Până atunci, să notăm declaraţia ambasadorului rus la OSCE, Andrei Kelin, comentând mişcarea anunţată de americani:

"Este puţin probabil să fie adoptate măsuri simetrice, ţinând seama de suma absolut exorbitantă pe care partenerii noştri americani o investesc (în întărirea prezenţei lor militare în Europa, n.n.) . Fără să uităm faptul că intenţionează ca, la anul, să investească de patru ori mai mult. În consecinţă, sun convins că un răspuns simetric este inutil. Sunt acum adoptate şi vor fi adoptate în continuare o serie de măsuri de compensare vizând menţinerea echilibrului strategic în regiune".

Atenţie, deci, nu măsuri simetrice ci unele de compensare.

Oare despre ce este vorba? Ce anume poate "compensa" urgent şi eficient acţiunea americană şi întărirea flancului estic al NATO? Răspunsul poate fi, într-o primă etapă, o extindere şi amplificare a formulei de luptă care a fost testată începând cu Crimeea şi apoi extinsă în estul Ucrainei şi mai departe, în forme diverse, iarăşi luând prin surprindere lumea occidentală: războiul hibrid.

Ce va urma? Nimeni nu ştie exact, singura certitudine este că se aliniază piesele noului joc. Şi acesta, în nici un caz, să nu bănuiţi că ar fi un joc de societate.