Marea provocare: cum e pregătită România pentru „NATO 3.0”?

În esență, la întrebarea asta trebuie să fie pregătiți să răspundă cei din delegația României la Summit-ul NATO de la Ankara.

FOTO Arhiva

Un răspuns pe care, în mod normal, guvernul interimarului Ilie Bolojan ar fi trebuit să-l fundamenteze printr-un studiu de risc extrem de serios și de argumentat, pe toate palierele imaginabile, de la cel economic, la cel social, descriind capacitățile militare actuale și de perspectivă, limitele angajamentelor interne și de proiecție externă a forțelor, etc. Un studiu care, în logica bunei guvernări, ar fi trebuit să fie prezentat, discutat și aprobat în Parlament și evaluat în CSAT pe dimensiunile cele mai sensibile ale sale, unele greu sau imposibil de a fi făcute publice.

Dar, în afară de acestea din urmă, toate celelalte chiar ar fi trebuit să fi fost prezentate pe larg, cu toate implicațiile lor, cu costurile specifice în imediat dar și pe termen mediu și lung. Ar fi trebuit, zic eu, dacă decidenții noștri chiar iau în serios faptul că țara noastră nu are altă garanție de supraviețuire, la cel mai propriu sens al cuvântului, decât ceea ce ne apără ca membri ai celor două alianțe strategice, NATO și UE.

În consecință, noi cum ne pregătim pentru aplicare noii doctrine a NATO, „acea „NATO.3.0) care presupune „o reechilibrare și cere țărilor europene o întărire masivă a cheltuielilor lor militare și să-și asume securitatea flancului estic pentru a răspunde astfel reducerii contingentului de trupe americane desfășurate pe continentul european”?

Care sunt capacitățile pe care România va spune că le angajează în dezvoltarea „dimensiunii sectorului european autono0m” de care se va vorbi la Ankara, asta însemnând acțiuni foarte concrete și extrem de rapid pentru dezvoltarea propriei industrii de apărare și a capacităților tehnologice în cazul fiecărui Stat Membru al Alianței?

Fiecare Stat Membru (și Alianța în ansamblul său) va trebui să discute foarte serios, cu analize de risc bine elaborate și credibile) dacă, în actualele condiții economice cu efectele sociale deja manifeste ca formă de presiune evidentă, sunt totuși capabile să-și pună în practică angajamentul ferm luat la precedentul Summit, adică de la aloca (cu excepția Spaniei) 5% din PIB pentru apărare până la orizontul anului 2025? În acest context, interesant va fi de văzut viitorul raționament al liderilor români care vor vrea, cred, să profite la maximum de noul statut al țării noastre adică, așa cum. Anunța Mircea Geoană, cea de membru fondator al unei instituții promovate de premierul canadaian, New Defence, Security and Resilience Bank https://agerpres.ro/english/2026/06/25/romania-joins-as-founding-member-of-new-defence-security-and-resilience-bank-former-nato-official--1570275 și care va fi oficial lansată la Summit-ul de la Ankara. Cu ce parteneri vom lucra și ce bani vor vrea să împrumute de acolo IMM-urile românești din industria noastră de apărare, în continuarea sau completarea proiectelor din SAFE, poate și din SAFE 2?

Întrebarea își are sens deoarece, cel puțin până în acest moment, în afară de Canada, dintre cele 10 țări care s-au anunțat ca doritoare să participe , toate sunt europene. Să sperăm că negociatorii români, care vor fi ei, vor ști să impună și specificații care să ne fie favorabile în ceea ce este acum Carta noii instituții, compusă din aproximativ 50 de pagini în care se descrie modul în care va fi condusă, modalitățile de aderare, dreptul de vor și, mai ales, Anexa A unde se spune cât va contribui la capital fiecare dintre statele membre (poate, pentru statele mici, spune o sursă, va fi vorba despre o sumă între 500 și 800 milioane USD). Dar care va fi semnificația țărilor absente și ce semnal va fi pentru unitatea NATO dacă principalele state (Germania, Franța, Spania, Belgia, Italia, Olanda, Turcia) finanțatoare în NATO nu vor figura pe lista finală?

Evaluări românești poate vor veni după Summit. Într-o conferință de presă prezentând textul Concluziilor.