Marcel Ciolacu s-a vindecat de ciumă şi s-a îmbolnăvit de grandomanie. De la covrigar la premier
0A şi intrat în haina de premier. Vorbeşte în numele guvernului, al coaliţiei, al statului român. De 1 mai a efectuat o vizită de „lucru” la un spital din Bucureşti. Ca Ceauşescu, pe vremuri. De la care sunt convins că se inspiră.
Din ultimul interviu acordat unei televiziuni aflăm lucruri interesante
Ciolacu ştie că rotaţia se va face până la 1 iunie, şi că preşedintele Iohannis nu va avea nimic de obiectat.
Întrebat care sunt miniștrii care se vor schimba în momentul în care va deveni premier, Ciolacu a spus că "în acest moment avem un protocol pe care îl respectăm. Decizia finală se va lua de către liderii coaliției și pe urmă se vor discuta în partide”.
Adică mai sunt trei săptămâni, discuţii în Coaliţie au avut loc, fără îndoială, şi nu s-a decis nimic. Ciolacu aşteaptă desemnare sa de către Iohnnis, după care va dicta tot ce se va întâmpla în viitoarea guvernare. Va reuşi să bage pumnul în gura liberalilor? Vom vedea.
Fără o cultură solidă, fără studii de specialitate făcute „pe bune”, nu la o universitate privată neacreditată, Marcel Ciolacu a intrat deja în pielea unui conducător de tip Ceauşescu: promite multe, fără să ştie cum le va realiza, dar nici nu contează. Important pentru el este să-şi treacă în CV funcţia de premier, la care neam de neamul lui nu a visat.
Problema pensiilor speciale
"Avem o mare problemă cu ciuma pensiilor speciale care încet, încet duc la o criză socială. Eu nu o să accept că România să piardă vreun euro din PNRR pentru că nu a făcut vreun jalon în ceea ce privește pensiile speciale".
Ciolacu a mai declarat că nu se vor face tăieri de salarii sau pensii, dar coaliția guvernamentală a decis ca noua lege a salarizării să fie o prioritate, eliminând excepțiile.
"Nu taie nimeni niciun salariu, nu taie nimeni nicio pensie. Cu adevărat, am hotărât în coaliţie ca o prioritate să fie nouă lege a salarizării, pentru că nu mai putem crea tot timpul anumite excepţii. Excepţiile trebuie să se termine în România"
Cum rezolvă problema pensiilor şi a salarizării fără să facă tăieri de pensii şi salarii, doar el ştie.
Acum, când termenele pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR se apropie de scadenţă, Ciolacu nu o să accepte pierderea vreunui euro din PNRR. Va face reforma pensiilor şi salariilor fără să facă tăieri de pensii şi salarii. Atunci de ce mai este nevoie de reformă?
Iar PNRR are un concept cheie: „sustenabilitate”. Şi pe cei de la Comisia Europeană nu-i păcăleşti cu vorbe, cum crede Ciolacu.
"Se poate recurge la impozitare, la o justă impozitare, pe anumite praguri, dacă nu depăşeşti veniturile pe care le-ai avut în activitate, dacă ai avut venituri suplimentare, ai fost şi angajat la stat în această perioadă”, spune Ciolacu.
Şi această „justă” impozitare, nu înseamnă reduceri de pensii şi salarii? Nu mai înţelege nimeni logica lui Cioacu. Debitează fracturi logice, în speranţa că sunt suficienţi „proşti” care să-l creadă.
(Angajările la stat) „se stopează şi prin memorandum, mai puţin în Sănătate şi Învăţământ, şi pe urmă prin memorandum, vii în faţa Guvernului, dai explicaţiile şi dai drumul în cazul în care ai nevoie de aceste de angajări".
N-am auzit ca un memorandum să aibă forţa juridică necesară pentru a opri angajările la stat. E o inepţie debitată de Ciolacu. Şi apoi, vin la guvern cei agreaţi de Ciolacu şi fac noi angajări. Ce mare „şmecherie”, o înţelege toată lumea.
Impozitarea progresivă
Aceasta este soluţia pe care o gândeşte Ciolacu şi o spune de câte ori are ocazia.
Cota unică nu mai există. Eu am spus foarte clar în spaţiul public, întâi trebuie să îşi facă statul român datoria şi ANAF-ul să colecteze mai bine ca să ajungem la o impozitare progresivă. Dar ca şi perspectivă nu este alta”. Trecem peste oroarea gramaticală „ca şi perspectivă”. Dar România atrage investitorii, români şi străini, tocmai prin cote mai mici de impozitare. Noi nu avem infrastructura şi dezvoltarea altor ţări occidentale să ne permitem să alungăm investitorii cu impozitare mărită. Liberalii s-au opus mereu la impozitarea progresivă şi bine au făcut.
Relaţia lui Ciolacu cu liberalii
"Eu nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la Partidul Național Liberal, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură. Văd o tendință. N-am cum (să n-o văd): dacă timp de opt ore faci o ședință și șase ore înjuri PSD-ul, deja este un fenomen”.
Adică, încă premierul Ciucă este neputincios în guvernarea ţării. Va veni el, Ciolacu, şi va demonstra că este „putincios” să guverneze ţara.
„Cred că ar trebui să ne facem, fiecare, o evaluare și să vedem ce nu funcționează și unde nu funcționează, decât să ne atacăm în spațiul public și să facem o distincție foarte clară între un program de guvernare al României și un program de guvernare al unei coaliții".
Ce să înţelegem? Că programul de guvernare al Coaliţiei este altceva decât programul de guvernare al ţării, cu care va veni Ciolacu când va fi desemnat premier. Acela va fi pus în operă, indiferent ce zice Coaliţia. Ciolacu va fi „şeful” guvernării, al Coaliţiei şi al întregii ţări.
”Nu a fost Ciucă decident, dar PNL a fost la guvernare. Au aprobat 1 miliard de euro pe vaccinuri, s-a furat ca în codru la Unifarm, când noi toți făceam Skype, nimeni nu ieșea din casă, ei furau de rupeau. Nu pot acum să nu le spun asta. Avem o datorie publică imensă. Partidul Social Democrat a lăsat un buffer de 8 miliarde de euro și am găsit o datorie de peste 50%.
Asta este opinia lui Ciolacu despre liberali!
Ce va face Iohannis. Îl va desemna sau nu premier pe Ciolacu?
Este un gest extrem de important pentru ţară. Iohnnis ar trebuie să ştie că fără o pregătire filosofică şi fără o cultură amplă, cu fracturi de logică elementară, puterea îţi ia minţile. Cam asta se întâmplă cu Ciolacu. Se vede şeful României, cu un trecut de covrigar, doar el ştie ce e bine pentru ţară, programul său de guvernare nu ţine cont de ce păreri are Coaliţia, el va tăia şi spânzura totul în România.
Este un moment important rotaţia guvernamentală. Depinde de preşedintele Iohannis dacă va arunca România în haos, dând guvernarea pe mâna unuia ca Ciolacu, deja bolnav de grandomanie.