Mara Mareş, Raluca Turcan şi politica dezastruoasă a PNL

Partidul Naţional Liberal reuşeşte de câţiva ani încoace să se facă de râs şi să jignească o parte a cetăţenilor României, născuţi începând din 1967, cetăţeni care fac parte dintr-o adevărată generaţie de sacrificiu a României.

În 2018, în Anul Centenarului, liderul Tineretului Naţional Liberal, Mara Mareş, fiica unuia din oamenii de afaceri membri ai PNL, şoca opinia publică, prin postări de natură să lezeze dreptul la imagine publică şi la demnitate.

Tânăra Mara Mareş, fost parlamentar PNL, în prezent consilier de stat, născută după Revoluţia din 1989, a găsit potrivit să posteze în aşa-numitul „Ghid de nesupunere civică” declaraţii de genul: „Generaţia Y şi Z… se aude? A spus-o şi Iohannis… haideţi în politică să facem mai mult şi mai bine! Decreţeii nu vor reuşi! (...)Vrei să emigrezi? Cine mai rămâne să facă mişto de Dăncilă? Generaţia decreţeilor nu e funny!”.

În 9 iunie 2021, Raluca Turcan, Ministrul Muncii şi Vicepremier al Guvernului României, născută cu puţin înainte de 1980, a făcut o altă declaraţie controversată, la postul de televiziune România TV, declaraţie de natură să atingă demnitatea cetăţenilor români: „Am început un proces de digitalizare care putea să înceapă în 2019. Constatând că deficitul la bugetul de asigurări sociale este de 16 miliarde, că presiunea pe bugetul de anul viitor este de aproximativ 40 şi ceva de miliarde, că această presiune este în creştere, că urmează în perioada următoare să se pensioneze aproximativ 1,8 milioane de decreţei în plus, pentru că a fost boom-ul economic, am reuşit să obţinem un angajament al coaliţiei de guvernare, în care să ne asumăm reforma sistemului public de pensii”.

Articolul 30 din Constituţia României, la alineatul 6: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Am considerat necesar să pun afirmaţiile celor două doamne-politician, Mara Mareş şi Raluca Turcan, alături de un text al Constituţiei României, Constituţie pe care aceste două doamne politician au jurat măcar o dată în cariera lor politică să o respecte.

Mara Mareş şi Raluca Turcan provin din generaţii diferite de politicieni ai democraţiei româneşti postdecembriste.

Cele două femei politician au reuşit performanţa nedorită de a jigni o parte importantă a cetăţenilor României, cei născuţi începând din 1967. Noţiunea de „decreţei” este o noţiune folosită în sens peiorativ de cei care au criticat politica demografică a fostului conducător al României comuniste, Nicolae Ceauşescu.

Noţiunea regretabilă şi nefericită de „decreţei” se referă la copiii care s-au născut începând din vara anului 1967, ca urmare a introducerii Decretului 770 / 1 octombrie 1966, promulgat la 2 octombrie 1966, semnat de către Chivu Stoica.

Practic, nu există o bază ştiinţifică şi o motivaţie etică pentru a numi o parte însemnată dintre cetăţenii României, „decreţei”. Mara Mareş şi Raluca Turcan au jignit pur şi simplu cetăţenii României, folosind un cuvânt inventat pentru a jigni. Aşadar, termenul de „decreţei” nu mai trebuie folosit în spaţiul public românesc, pentru că el atrage ideea de discriminare a unei generaţii care a fost în istoria românilor, una de sacrificiu. Chiar şi când noţiunea apare în context istoric şi ştiinţific, ea trebuie pusă obligatoriu între ghilimele şi trebuie explicată ca fiind un cuvânt de natură să jignească, să discrimineze. În niciun caz Mara Mareş şi Raluca Turcan nu au folosit noţiunea de „decreţei” în sens ştiinţific ci, într-un sens jignitor şi discriminatoriu.

Decretul 770 a interzis avorturile, cu unele excepţii, strict delimitate, fiind în vigoare până în decembrie 1989, când a fost aborgat prin Decretul Lege Nr.1 din 26 decembrie 1989.

Practic, din 1967, rata fertilităţii a fost dublă în raport cu anul 1966. După 1973, s-a ajuns la o rată de 2,4 naşteri de către o femeie. Regimul a interzis avorturile, contracepţia, pentru ca familiile să aibă cât mai mulţi copii, iar populaţia României să crească. Practic, multe femei din România au încercat să evite sarcinile cu mijloace contraceptive diverse, multe ineficiente sau au recurs la avorturi ilegale, multe dintre ele afectându-şi sănătatea, pierzându-şi chiar viaţa.

Regimul politic şi-a propus dezvoltarea economiei pe cât mai multe planuri, iar pentru aceasta, era nevoie de o forţă de muncă autohtonă. Cum în statele socialiste nu se admitea migraţia forţei de muncă nici chiar în interiorul blocului socialist (cu excepţia unor contracte strict delimitate ca durată, număr de muncitori angrenaţi şi numai dacă munca lor în ţară putea fi recuperată conform unui plan atent întocmit), fiecare stat trebuia să-şi stabilească propriile sale standarde ale evoluţiei economice şi demografice, fiindcă economia respecta principiul planificării centralizate.

Aşadar, Mara Mareş şi Raluca Turcan au dovedit, prin declaraţiile lor că au preluat o noţiune inventată, fără bază ştiinţifică şi au lipit-o practic unei întregi generaţii de oameni născuţi începând din 1967 şi până în 1989, fiindcă Decretul 770 în decembrie 1989 a fost abrogat. Practic, acestea au jignit toţi cetăţenii români născuţi în această perioadă, fiindcă nu au fost numai copii pe care mamele lor au fost obligate să îi nască, au fost şi mame care au dorit să aibă 2 sau mai mulţi copii.

Pur şi simplu, Mara Mareş şi Raluca Turcan au vorbit fără să aibă o minimă cultură politică, istorică, sociologică şi chiar literară. Nu mai vorbesc de cultura juridică şi economică, fiindcă înseamnă să mă enervez degeaba. Pur şi simplu, acesta este nivelul şi pace bună!

Generaţia cetăţenilor români născuţi din 1967, din care chiar şi eu fac parte, este o generaţie jignită, discriminată şi ignorată în ultimii 30 de ani. Le voi demonstra celor două doamne politician cât de lipsite de utilitate sunt pentru politica românească. Ar face bine să plece din politică, înainte să continue jignirile şi la celelalte categorii de cetăţeni.

Domnişoara Mara Mareş, Doamna Raluca Turcan, sper că veţi citi ceea ce vă scriu acum. Voi încerca să scriu ca să mă înţelegeţi, sper să înţelegeţi că sunteţi, pur şi simplu, în plus, pe scena politică.

Aşadar, domnişoara Mara Mareş, doamna Raluca Turcan, să luăm cazul unui român născut în 1967. În 1989, acel român avea 22 de ani. Adică, dacă făcuse şcoala profesională sau liceul, deja era angajat în producţie, contribuind la sistemul public de pensii. Sau, dacă intrase la facultate, ca bărbat, făcuse deja armata şi era pe punctul să termine facultatea şi să activeze în economia naţională, în diverse domenii-învăţământ, medicină, inginerie etc. Nu ştiu dacă asta îl face „funny” (amuzant) pentru gustul domnişoarei Mareş (acel român avea 25 de ani, în anul naşterii Marei Mareş, 1992), dar în niciun caz nu reprezintă un factor de „creştere a presiunii”, pentru actualul sistem de pensii, cum susţine doamna Raluca Turcan. Între primii cetăţeni români născuţi în 1967 şi doamna Raluca Turcan este diferenţă de aproape un deceniu. Cum Decretul 770/1966 producea efecte în anul 1976, anul de naştere al Ralucăi Turcan, rezultă că şi generaţia sa poate intra în această categorie.

Aşadar, în 1989, românii născuţi în 1967 au fost printre primii tineri care s-au jertfit pentru libertate sau au fost răniţi grav în decembrie 1989. O fi „funny” (amuzant) acest fapt pentru Mara Mareş? O fi o presiune în sistem pentru Raluca Turcan?

Părinţii lor s-au trezit, după 1990, în tranziţie, li s-a spus că „industria este morman de fiare vechi” că „CAP-urile” unde munciseră cot la cot cu soldaţii şi ţăranii cooperatori la strângerea recoltei erau nerentabile.

Şomajul în 1997, când tinerii născuţi în 1967 aveau 30 de ani, făcea ravagii. Părinţii lor şi-au pierdut locurile de muncă şi au plecat din oraşele industrializate la sate, unde ori mai aveau părinţi, ori au început să repare casele bătrâneşti părăsite şi să sape curţile năpădite de buruieni. Unii dintre părinţii celor născţi în 1967 mai aveau mulţi ani până la pensionare în 1989. Unii au muncit pe unde au apucat, aşteptând ieşirea la pensie, alţii au murit de inimă rea. Nu ştiu cât de „funny” (amuzant) este pentru Mara Mareş, nu ştiu cât de mult a „presat” tragedia românilor trimişi în şomaj viziunea despre economie a Ralucăi Turcan.

Aşadar, la 30 de ani, în 1997, românii născuţi în 1967 au început să îşi rişte viaţa, plecând peste graniţă, ilegal, mai mult decât cei care o făceau înainte de 1989. Mulţi au murit, alţii au fost prinşi şi băgaţi la închisoare, alţii au reuşit să treacă. Din cei care au fugit în lumea liberă şi dezvoltată din Vest, unii nu s-au adaptat, trăind drame îngrozitoare. Să spuneţi despre aceşti oameni că nu sunt „funny” (amuzanţi) oare cum sună, domnişoara Mara Mareş? Nu ştiu ce aţi învăţat la studiile acelea făcute în Vest pe care le etalaţi drept laudă, dar un lucru este cert, economie în niciun caz nu aţi învăţat şi nici spirit umanitar!

Când România a aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, românii născuţi în 1967 aveau 40 de ani. Libertatea circulaţiei în UE a însemnat pentru mulţi dintre ei şansa de a merge la muncă în străinătate.

Majoritatea românilor din Diaspora ( peste 5 milioane în total, se afirmă peste tot în mass-media) au trimis în ţară în perioada 2007-2017 peste 26 miliarde de euro. Adică aceeaşi sumă pe care România a atras-o în aceeaşi perioadă din fonduri europene.

În 2017, românii născuţi în 1967 aveau 50 de ani. Mulţi şi-ar fi dorit să revină, dar sistemul politic care v-a făcut pe dumneavoastră politician, doamna Raluca Turcan, i-a numit „căpşunari”, „îngrijitoare de babe”, adică şi-a bătut joc de ei, în loc să îi ajute să revină acasă, în loc să îi ajute să îşi deschidă afaceri, sau să se angajeze, fără să fie acuzaţi că au „ifose de afară”. Mulţi dintre ei, doamna Raluca Turcan, au atins deja stagiul minim de cotizare în România, mulţi şi-au plătit contribuţii în statele unde au muncit. Aşadar, cum puteţi, doamna Raluca Turcan, dacă spuneţi că aveţi studii de economie (vă lăudaţi cu licenţa la ASE – Relaţii Economice Internaţionale, luată cu o notă mai mare de 9,50) să spuneţi că aceşti oameni, când se vor pensiona vor fi - cum aţi spus? – „o presiune în plus”?

Suntem în 2021, la 14 ani de la intrarea noastră în UE, la 32 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, la 25 de ani, de când PNL, partidul din care fac parte atât Mara Mareş cât şi Raluca Turcan, a intrat prima oară într-un guvern de după 1989, după alegerile din 1996.

Oare, noi românii născuţi în 1967 şi după, merităm politicieni gen Mara Mareş sau Raluca Turcan?

Am stat să caut zile întregi prin biblioteca mea, am stat să caut pe Internet dezbaterile parlamentare din secolul al XIX-lea şi din primele trei decenii ale secolului XX.

Am zis că poate voi reuşi să găsesc undeva un discurs al liberalului Ionel Brătianu în care să spună că generaţia de la 1848-1859-1877, adică generaţia tatălui său nu era îndeajuns de „amuzantă” (funny, cum vă place să spuneţi, dumneavoastră, domnişoara Mara Mareş) sau că acea generaţie, ajunsă la senectute urma să preseze bugetul de stat cum susţineţi dumneavoastră, doamna Raluca Turcan.

Mi-am adus aminte de o pildă din străvechea cetate a Spartei. Un bătrân din Sparta a fost întrebat de un străin dacă femeile Spartei sunt infidele. Bătrânul l-a întrebat dacă a văzut vreodată un animal care să stea cu picioarele peste Taiget (o prăpastie din munţii cu acelaşi nume) şi să bea apă din Eurotas (râu din Laconia). Răspunsul a fost că nu a văzut un astfel de animal. Atunci, i-a spus bătrânul, străinului că nu va vedea niciodată o femeie infidelă din Sparta.

Amintindu-mi de această pildă a Antichităţii, am înţeles de ce nu voi găsi niciodată vreo declaraţie a lui Ionel Brătianu în care să îşi critice înaintaşii, mai vârstnici sau mai mari decât el măcar cu un deceniu sau să spună că bătrânii apasă asupra bugetului ţării.

Am înţeles nu pentru că atunci era o viaţă politică perfectă, am înţeles, pentru că, indiferent de calităţile şi păcatele lor, Ionel Brătianu şi contemporanii lui aveau atât studii, cât şi competenţă, şi respect faţă de ţara în slujba căreia s-au pus prin rostirea unui jurământ de credinţă.

Acum, când ne despart numai 2 ani de Centenarul Constituţiei liberale din 1923, Vicepremierul Raluca Turcan, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale consideră că oamenii care se apropie de 55 de ani, în mai puţin de un deceniu vor fi o povară pentru ţara pentru care au muncit, pentru ţara în care au ales să-şi crească urmaşii, pe care i-au învăţat să rămână acasă, în ciuda greutăţilor şi să plece numai dacă şi-ar simţi atinsă demnitatea.

M-am gândit la marele scriitor francez Emile Zola, la celebrul său manifest, „Jʽ accuse...!”, din 13 ianuarie 1898, devenit exemplul cel mai cunoscut pentru exprimarea indignării şi protestului.

Mă gândisem să îmi intitulez articolul „Refuz...!”. Domnişoara Mara Mareş, Doamna Raluca Turcan, refuz să vă permit să subminaţi imaginea mea şi a generaţiei mele, refuz să vă las să atentaţi la demnitatea noastră! Refuz să tac când încălcaţi Constituţia pe care aţi jurat! Refuz să înţeleg ce anume v-a permis să ocupaţi demnităţi publice în statul român! Refuz să cred că veţi face ceva bun pentru statul român! Refuz să cred că aveţi vreo minimă bună intenţie! Refuz să consider că m-aţi fi putut reprezenta cândva sau că mă veţi reprezenta cândva pe mine şi pe generaţia mea! Refuz să cred că aveţi capacitatea de a înţelege munca mea şi a generaţiei mele! Refuz să cred că PNL a ajuns atât de jos, din punct de vedere politic, în ultimii ani!

Ştiu că în statele cu o democraţie reală, au ajuns la final carierei politice pentru declaraţii şi fapte mai mici ca importanţă decât încălcarea Constituţiei. Mona Sahlin, om politic suedez, vicepremier în Suedia a plecat din politică, prin demisia de onoare, pentru faptul că, în 1995, şi-a permis să cumpere cu un card destinat cheltuielilor oficiale, ţigări, scutece şi două batoane de Toblerone, cumpărături încadrate la „cumpărături personale”.

Dar acesta este numai unul din motivele pentru care „vrem o ţară ca afară!” a rămas numai un slogan, niciodată devenit realitate. Şi cred că nici nu va avea şanse să devină realitate pe curând!

P.S. Pe dumneavoastră, colegii mei de generaţie, care simţiţi ca şi mine nedreptatea care vi se face, când se spune că nu sunteţi „funny” cum spunea domnişoara Mara Mareş în 2018, sau când se spune că veţi fi o presiune în plus asupra sistemului public de pensii, cum susţine doamna Raluca Turcan, vă rog să vă exprimaţi opinia, în mod deschis, iar pe cei care se vor pregăti să comenteze în sens negativ, să ofere argumente, iar dacă nu le au, să aibă comentarii cu stil. Adică, aşa cum i-a zis Ilie Moromete lui Ţugurlan: „pe mine nu m-ai înjurat, pe mine m-ai combătut! Asta e altceva”!