Manuale de corectitudine politică pentru uzul fraierilor

Astea mi se par a fi deja imposibil de numărat rapoarte, decizii, reglementări, apeluri și rezoluții semnate de mai marii acestei lumi care cheamă, pe un ton din ce în ce mai disperat, la respectarea cu strictețe a baremelor impuse de lupa împotriva schimbărilor climatice, în primul rând impunând restricționarea din ce în ce mai severă a tuturor surselor de poluare a atmosferei.

Drept care, cum știți, prin diversele protocoale și acorduri internaționale europene, s-a decis, spre exemplu, ca exploatarea resurselor fosile să scadă din ce în ce mai mult, fiind închise progresiv – așa cum și-a impus acum și România „Guvernului Meu” condus de generalul doctor în științe Ciucă, să închidă și cele două centrale pe cărbune, totul în favoarea unor prezumtive viitoare noi surse de energie curate și ecologice. Perfect și salutar a nivel de intenție tocmai pentru că situația în domeniu este dramatică și lumea se îndreaptă, cum spun oamenii de știință, spre o catastrofă ireversibilă, vedeți în acest sens datele oferte de cel mai recent raport realizat sub auspiciile UN Intergovernamental Panel on Climate Change.

Totul ar fi de salutat și susținut din toată inima dacă toate astea n-ar fi tot atâtea manuale de corectitudine politică pentru uzul fraierilor planetei, țări mici, dependente și cu o linie politică decisă conjunctural, cele care se grăbesc să urmeze speriate orice de spaimă să nu fie cumva acuzate de comportamente anti-sistem.

Între timp, marii jucători sunt în continuare liberi de orice constrângeri și dovedesc că, pe fond, puțin le pasă, așa cum se petrece spre exemplu în SUA unde Administrația Biden a aprobat planul ConocoPhillips de a efectua foraje în zona arctică, asta în ciuda opoziție organizațiilor de mediu și a apelurilor venite din partea a numeroși oameni de știință care au avertizat asupra pericolului unei degradări climatice masive și a poluării mediului din ceea ce fusese până acum o regiune naturală strict protejată. O decizie politică care se bazează pe fluxul în creștere al finanțării producției de energie din resurse fosile – datele arată că această finanțare venită din partea mărilor bănci americane a crescut de la 723 miliarde $ în 2016 până la 742 miliarde $ în 2021, cu 60 dintre cele mai importante bănci din lume aducând o finanțare de 4,6 trilioane $ începând cu anul 2015, atunci când au fost semnate Acordurile de la Paris.

Iată ce tabel apărea anul trecut în Fossil Fuel Finance Repor sub titlul deloc măgulitor The Dirty Dozen – Banking on Climate Chaos:

Desigur că există ONG-uri care continuă activitatea lor de informare socială, apar diverse petiții precum aceasta, fiind cea mai relevantă dintre toate deoarece cheamă chiar la boicotarea băncilor de pe lista respectivă, ceea ce poate fi chiar o acțiune de succes în contextul falimentelor bancare de pe piața americană. Dar asta nu înseamnă că trendul poate fi schimbat vreodată altfel decât printr-o decizie politică care să fie impusă la nivel global.

Ceea ce se dovedește acum, așa cum s-a văzut și în perioada pandemiei, ceva imposibil de realizat deoarece, în caz de criză, comportamentul firesc al fiecărui guvern este să găsească soluții naționale și să găsească soluții pentru potolirea nemulțumirilor sociale locale înainte ca acestea să se apropie, ca acum în Franța, de pragul critic. Caz în care marii actori de rezervă pentru soluția supraviețuirii imediate rămân toți jucătorii de pe piețele financiare, băncile care să finanțeze împrumuturile necesare pentru achiziționarea de stocuri de carburant și asigurarea rezilienței naționale. Nu este un aspect neglijabil pe măsură ce, cu voia sau fără voia noastră, decidenții lumii, de o parte și de alta a baricadelor din acest Nou Război rece, au decis ca țările lor să adopte măsurile specifice funcționării în regim de economie de război.

Există o disparitate globală primejdioasă în ce privește deciziile politice în domeniu, așa cum se demonstrează într-un recent raport al Bloomberg care arată cum lumea se divizează acum și în ce privește respectarea promisiunilor politice făcute de liderii politici în privința investițiilor în domeniul energiei curate.

Raportul Bloomberg arată că investițiile globale în domeniu au crescut la 78,7 miliarde anul trecut (de la nivelul de 52,6 miliarde $ în 2021). „China este țara care a investit cel mai mult în construirea unei linii de aprovizionare „curate” și rămâne să vedem dacă și celelalte regiuni ale lumii pot să aibă pe viitor o parte semnificativă a acestei piețe” . Domeniul cel mai interesant fiind sectorul bateriilor și, prin extensie, al construcției pe sacră largă a unor automobile electrice performante.

Clean energy factory investment (investments in manufacturing facilities for clean energy technologies) grew to $78.7 billion in 2022, up from $52.6 billion in 2021. Manufacturing facilities for batteries and related components formed the largest share of this at $45.4 billion, while solar factories attracted $23.9 billion. China accounted for 91% of manufacturing investments in 2022, in spite of efforts from other countries to capture more of the global clean energy opportunity.

În principiu, discuția asta privind țintele care trebuie atinse prin angajamentul european de „zero emisii” și ceea ce permite sau nu nivelul economic al țării noastre și (dacă asta ar interesa pe cineva) nivelul din ce în ce mai scăzut al calității vieții în condițiile creșterii neîntrerupte a costului vieții, ar trebui făcută și. Numai pe tonul electoral declamativ și populist al fiecărei campanii electorale. Există un raport optim între angajamentele politice și nevoia asigurării condițiilor de supraviețuire. Dar e greu, complicat și, pe fond, înseamnă pierdere de timp deoarece, de votat, to vota oamenii. Și tot pe promisiuni și, eventual, pentru sacoșa electorală celebră așteptată ca surogat de maximă bucurie permisă de la bugetul partidelor...

Într-adevăr, ce-avem noi cu petițiile ălora și cu aburelile cu mediul curat și schimbările climatice, probleme despre care, tot cititorul cu educație de pe internet știe, sunt produse ale progresismului și neo-marxismului promovat de conspirația ocultiștilor globaliștilor? Să rămână ei cu ale lor și, ca mereu, noi cu alte noastre, adânciți din nou în convingerea strămoșească „bogatul nu crede flămândului”. Și ce, nu-i așa?