Lumea pe din două. Războiul în tricou kaki
0Primele declarații făcute de președintele Zelenski, după atacul rus din 24 februarie, au fost la costum.
Un mesaj către poporul ucrainean, un altul către poporul rus.
Unul la costum, un costum de culoare închisă, elegant. Discursul a fost patetic, puternic, așa cum trebuie să fie un discurs sub stare de asediu.
Dar parcă lipsea ceva, ceva nu se potrivea.
Și atunci a apărut tricoul kaki.
Adresarea către poporul rus a fost, câteva ore mai târziu, în noua uniformă prezidențială.
Și așa a rămas.
Prima adresare, la costum, a dispărut de pe site-ul președinției, probabil nu pentru că ar fi fost inoportună, ci pentru că președintele a vrut să transmită semnalul că, de la început, a îmbrăcat cămașa războiului, sub forma tricoului kaki, pe care o va purta atât timp cât va fi necesar, adică până la victoria finală.
De ce a ales președintele ucrainean acest mijloc de comunicare indirectă pentru a declara că de acum (de atunci, din 24 februarie) încolo, cât va dura acest război nu va purta altceva decât varianta sa proprie de uniformă, tricoul kaki?
În lipsa unui răspuns oficial, variante de răspuns sunt multe:
· poate a simțit că purtarea uniformei militare e, poate, prea mult pentru poziția sa de președinte (deși, anterior lui 24 februarie, a încercat câteva variante mai lejere de uniformă, atunci când a vizitat tranșeele din Donbas);
· poate a creat - până la urmă președintele ucrainean, e și un artist, cu simțul spectacolului -, o imagine simbol a liderului de țară care dorește ca, printr-un singur portret, să insufle și încredere militarilor ucraineni, să ofere și o anumită detașare politică, necesară imensului efort diplomatic și de lobby pe lângă statele care sprijină Ucraina în efortul de război;
· poate a mizat pe faptul că tricoul, chiar și cu variantele sale stilizate, îmbogățite cu imagini și mesaje adaptate momentului, este, la rândul său o uniformă, purtată atunci când îți propui un efort de durată, poate cea mai comună uniformă din lume;
· poate pentru că imaginea pe care o degajă este cea a președintelui care și-a suflecat mânecile și s-a apucat de muncă, adică de război, iar această imagine simplă ajunge cel mai rapid la opinia publică internă și internațională.
Războaiele se câștigă sau se pierd, nu întotdeauna, desigur, atunci când media desfășoară propriul său război, cu eroi care sfidează raporturile de forțe, David cel ucrainean contra Goliatului rusesc, cu reportaje și transmisii live de pe front sau din centrele de comandă care spun o altă poveste decât cea care se întâmplă, de fapt, în tranșee.
Finalul conflictului din Ucraina este încă departe și nu e clar în ce măsură victoria propagandistică a Kievului este o realitate și pentru sutele de mii de soldați ucraineni care luptă în est, în noroiul până la genunchi.
Ucraina și, o dată cu ea, statele sale partenere, media internaționale de pe partea noastră de lume, au, însă, un erou în tricou kaki de care se leagă speranțele de victorie.
***
Dacă la acest nivel, lucrurile sunt clare, războiul are, însă, și părțile lui de incertitudine.
Perioada decembrie 2022 – februarie 2023 poate deveni una de cotitură sau, dimpotrivă, una în care mâzga tranșeelor de tip război unu mondial să continue să se lipească de bocancii soldaților, ucraineni sau ruși, trimiși la atac, sau blocați în apărare, uneori rămași fără reacție, cu ochii spre cer și spre bomba eliberată de drona de deasupra.
***
Este sfârșitul rasputiței, o perioadă de aproximativ două luni, la sfârșitul toamnei și începutul primăverii, când pământul acela negru și gras din Ucraina și sudul Rusiei se transformă într-o mlaștină mâloasă care împiedică orice mișcare.
Au circulat în această perioadă o serie de imagini din tranșeele ucrainene de la Bahmut / Artemovsk, locul în care se concentrează acum cel mai vizibil efortul de război al ambelor părți.
Războiul pare întors în timp, în urmă cu o sută de ani, comparațiile vizuale dintre Verdun și Bahmut sunt edificatoare.
Nu trebuie schimbată decât o parte din echipament pentru ca soldații, aflați la un secol distanță, să fie egali în fața naturii și a sorții, a unui ordin de atac, a unui obuz care, poate, chiar, în acest moment zboară către tranșeea lor.
Așa este în timpul rasputiței, perioadă care se încheie, lăsând loc iernii și pământului înghețat.
Și, da, vine iarna, nu e nicio îndoială.
* **
Ce se va întâmpla în perioada imediat următoare, în lunile care vin, e greu de prognozat.
Cam toate analizele pe termen scurt și mediu nu au trecut proba întâlnirii cu realitatea deciziilor și operațiilor din conflictul ruso – ucrainean.
Războiul nu a fost scurt cum se credea, Rusia a bifat trei retrageri consecutive, sancțiunile mușcă și la est și vest, dronele iraniene s-au apropiat de centrul Europei, s-a ales praful și de renumele Mării Negre / Pontus Euxinus, cea ospitalieră, Ucraina este pe cale să se comporte precum mesagerul Fidipide de la Maraton și să strige Nenikikamen (am învins!), după care...
Sigur, popoarele mari, cum este cel ucrainean, cum este și cel rus, vor trece peste asemenea momente, dar suferința va fi uriașă și le va marca pe toată istoria care urmează.
A lor și a vecinilor lor.
Se încarcă comentariile...
