Letonia trece la euro: urmează nebunia colectivă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Guvernul leton şi banca centrală îşi menţin ferm hotărârea de a adopta euro pe 1 ianuarie 2014, deşi societatea nu este prea dornică". Dintr-un articol publicat astăzi pe Presseurop.eu aflu că letonii se pregătesc să treacă la euro. Da şi nu prea. Înţelege cine mai poate...

...eu mi-aduc aminte mai ales de nebunia care a domnit vreun an în Franţa în momentul trecerii la euro: nimeni nu se mai regăsea în calcule, mulţi circulau cu tableta de conversie a sumelor după ei, am realizat brusc că preţul alimentelor urmase schimbarea în curbă crescândă, deci, la final, pentru francezi trecerea la moneda euro nu a fost chiar aşa o idee bună.

Mai mult, mulţi comercianţi, mulţi patroni de mici baruri sau magazine cu alimente, de magazine de ziare sau tabac, locuri în speţă unde circula banii rapid, au profitat mai mult sau mai puţin de această nebunie colectivă. Unii au fost poate de bună credinţă, şi chiar nu ştiau cum să se mai regăsească de exemplu atunci când trebuiau să încaseze suma în card. Dar alţii au profitat puternic pentru a-şi înşela clienţii. Nu cei obişnuiţi, evident, noblesse oblige, ci cei care doar erau în trecere. Cunosc persoane în anturajul meu care au pierdut pe vremuri 100 de euro, crezând că plătesc 10 euro: era simplu, nu, să apeşi pe butoane 100, sau 1000, crezând că de fapt apeşi 10.00, iar tu ca client, nu mai ştiai cum să-ţi aminteşti cât valorează un euro. Acum aceste incidente au dispărut, dar pot să vă asigur că pe vremuri 100 de euro era enorm: mai mult de 600 de franci, jumătate dintr-un salariu, o chirie...

"Un sondaj de opinie, comandat de către Banca Naţională a Letoniei în august 2012, arată că numai 13% dintre locuitori doresc ca moneda euro să fie introdusă cât mai curând cu putinţă, scrie presseurop.eu. 21.9% consideră dimpotrivă că nu ar trebui să fie adoptată în următorii ani, iar 59% sunt puţin, sau deloc dispuşi să o adopte. Cu toate acestea, guvernul merge înainte, fără să se uite nici în stânga nici în dreapta".

Eu aş reformula fraza, şi aş zice că letonilor nu le e frică de euro în sine, ci de bulibăşeala care va urma, care le va guverna vieţile, un an, doi, trei, depinde de capacitatea de adaptare a fiecăruia.
"Recenta criză din zona euro a demonstrat clar că introducerea monedei comune nu este în sine o garanţie de bunăstare şi de creştere economică. Şi totuşi, Banca Letoniei şi guvernul difuzează o multitudine de pronosticuri foarte optimiste despre avantajele introducerii monedei euro pentru ţară. Potrivit acestora, investiţiile străine se vor înmulţi şi ţara va putea să împrumute bani la rate mai mici. Dar aceste previziuni pot foarte bine să nu se adeverească".

S-ar putea să le fie mai bine, de ce nu. Cineva pierde şi cineva câştigă, de fiecare dată într-un asemenea joc. Cert este însă că, după cum se anunţă lucrurile în Uniunea Europeană a anului 2013, anul cetăţenilor, aparent, este cu mult mai bine să te afli, ca stat european, în interiorul zonei euro, decât în afară. Românii mai au şi ei un tren de prins, sper să îl prindă din gară, nu ca în bunele filme de western, în plină câmpie, galopând pe un cal (dacă nu l-au furat britanicii...), pentru a se urca direct în locomotivă. Pentru a face infarct de oboseală, ulterior.

Letonilor, un singur sfat: nu utilizaţi cardul măcar vreo jumătate de an, până vă dumiriţi ce şi cum!
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite