Leac pentru nimic. Detoxificare riscantă, în Alpii elveţieni VIDEO

PREŢIOS Sau „frecţie la piciorul de lemn“, s-ar putea subintitula recentul film al lui Gore Verbinski, „O terapie pentru viaţă“, prin care regizorul încearcă cu orice preţ să fie „artist“, fără a-l ţine însă puterile.

Filmul „A Cure for Wellness“ (titlu absolut neinspirat tradus la noi motamo prin „O terapie pentru viaţă“!) avea toate premisele care-l transformau într-o nouă apariţie foarte interesantă. Sinopsisul „făcea cu ochiul“ oricărui amator de poveşti bizare, din genul fantasticului, horrorului sau thrillerului cu elemente arty: un ambiţios executiv de la o mare companie financiară este trimis să-şi recupereze şeful, dispărut fără urmă tocmai în arcanele unui tratament „balneo-climateric“ (cum s-ar fi zis pe vremea lui Ceauşescu; „cine se mai duce astăzi la băi?“ se întreabă la începutul filmului oficialii firmei, cu toţii „capete pătrate“ puşi numai pe intrigi şi pe făcut bani). Unde este situată această misterioasă staţiune balneară, acest misterios spa, centru de cură, „terapie“ şi tratament?

Tocmai la poalele Alpilor elveţieni, unul dintre cele mai mirifice locuri de pe Terra, după cum unul dintre personaje are grijă să ne menţioneze atunci când tânărul, sigur pe el şi pus pe fapte mari, ajunge acolo. Tema sanatoriului fiind clasică (pentru horror, în primul rând, dar nu numai), iar asocierea cu Alpii ducând imediat cu gândul la Thomas Mann, interesul foarte multor categorii de spectatori este deja stârnit. În plus, „A Cure for Wellness“ marchează şi revenirea la genul horror a regizorului Gore Verbinski, autor care-a reuşit să creeze câteva lumi imaginare de referinţă („Piraţii din Caraibe“, debutul seriei „Ring“, animaţia „Rango“).

Tropi în avalanşă

„A Cure for Wellness“ debordează de stilism, „dă pe dinafară“, cum s-ar spune, dar nu reuşeşte niciodată să te impresioneze (nicio secundă, niciun cadru), artistic, pentru că altfel nici nu se pune problema. Imaginile frumoase, de o calofilie căutată şi sterilă (imaginea: muntenegreanul Bojan Bazelli), curg una după alta, filmul e plin de aluzii şi de „clins d’œil“ pentru cunoscători, jump-scare-urile şi întorsăturile de situaţie sunt la ele acasă. Spectaculozitatea tehnică este realizată impecabil, fără a se scumpi nimeni „la tărâţe“ (vezi scena accidentului de maşină al lui Lockhart, personajul principal). În mod bizar, poate cel mai reuşit lucru al filmului este muzica (autor: Benjamin Wallfisch), cu adevărat haunting, care te bântuie şi te urmăreşte în timpul şi după vizionare.

Verbinski cataloghează cu asiduitate toate toposurile artistice (literare şi cinematografice) pe care i le permite povestea de plecare, imaginată de el împreună cu scenaristul Justin Haythe (cu care-a lucrat şi la „The Lone Ranger“ şi care se implică şi ca producător executiv): sanatoriul, medicul psihopat, bolnavii, ingenua potenţial malefică, experimentul medical etc. etc. Filmul arată, pe alocuri, ca un „Youth“ al lui Sorrentino cu accente gotice şi horror (sanatoriul, azilul de bătrâni, este un topos care l-a fascinat şi pe al nostru Daneliuc, în „Glissando“, ca şi, în mod mimetic, pe Piţa în „Hotel de lux“). Desele aluzii la „Frankenstein“-ul lui Mary Shelley nu sunt de neglijat. Filmul este o avalanşă de tropi cinematografici specifici filmului stilizat (în cele mai multe dintre cazuri, european) de groază, dintre care autorul ţine să bifeze cât mai mulţi.

Hannah (Mia Goth) şi „părintele ei“, doctorul Volmer (Jason Isaacs), într-o scenă şi sexuală, şi medicală

Masturbare cu Thomas Mann

Se vede că Verbinski a tocit cu conştiinciozitate operele cinematografice similare ale precedesorilor săi (şi câteva cărţi pe lângă), că este, cum s-ar spune, cu lecţiile făcute la zi. Problema este că asta nu i-a folosit la nimic, pentru că, în realitate, el nu are nimic de spus. Tot ce-a vrut a fost să-şi facă filmul său art house, care să semene cu un film independent sau european. Hibridul rezultat nu i-a reuşit însă, coborându-l în kitsch, prost-gust şi plictiseală cronică (lungimea cu totul exagerată, de aproape 2 ore şi jumătate, este un alt defect al filmului). Dacă aş fi rău, aş putea spune „americanul tot american rămâne“, dar ştiu că nu e aşa.

Iată o mostră arty de la Verbinski şi compania: paznicul de la un bizar tratament de „detoxifiere“ într-un tanc de apă (pe care-l face Lockhart, nu se ştie de ce) citeşte „Der Zauberberg“ / „Muntele vrăjit“, de Thomas Mann (observi, dacă ai ochi buni şi ştii despre ce e vorba; cu alte cuvinte, „v-aţi prins, nu?“), apoi lasă cartea şi se masturbează frenetic în faţa unei asistente schiloade care-i arată sânii, într-un ritual bolnav, în timp ce Lockhart în tanc este asaltat de lipitori (un leitmotiv al filmului) şi este gata să-şi dea duhul. Destul de artistic, nu? Ca mai întotdeauna în astfel de situaţii, problemele pleacă din scenariu: lung, încărcat şi atent să bifeze toate toposurile, fără să aibă în mod real ceva de spus.

„Pretty arty“, nu-i aşa?

Pe urmele lui Leo

Este clar ce a vrut Verbinski să emuleze aici: celebrul film „Shutter Island“, din 2010, a cărui atmosferă încearcă s-o recreeze fără succes (şi acela destul de dezlânat narativ, cel puţin materialul adaptat din romanul lui Dennis Lehane, dar care beneficia de coerenţa stilistică impusă de Martin Scorsese). Cum „A Cure for Wellness“ este, însă, un film de groază, şi asta obligă, vom avea povestea întinsă (într-un mod destul de incoerent) până cu câteva secole în urmă, cu baroni germani malefici şi incestuoşi (ba cu sora, ba cu fiica, nu se înţelege) care devin, în timp, un fel de Cagliostro cu o armată de bătrâni bogaţi „veniţi la băi“ la picioare, conservaţi prin „a cure for wellness“ (sper c-am înţeles bine).

De altfel, Elveţia a fost recreată la Castelul Hohenzollern din Baden-Württemberg, motiv pentru a ridiculiza, într-o secvenţă, aşa-zisul primitivism al ţăranilor germani. O altă dorinţă a lui Gore Verbinski pentru thrillerul său „altfel“ a fost să nu folosească actori cunoscuţi (doar pe Jason Isaacs, în rolul antagonistului, medicul Volmer, să-l mai ştie lumea), care ar fi adus câştiguri sigure la box-office. Interpretul lui Lockhart, Dane DeHaan, este, totuşi, unul dintre cei mai bine cotaţi actori ai tinerei generaţii (figura l-a făcut deja să interpreteze „iconuri“ ale anilor ’50, precum James Dean sau Lucien Carr).

Este obsedat însă de copierea stilului de joc al lui Leo DiCaprio din „Shutter Island“, ceea ce-l face să arate tot timpul torturat (cum îi şi cere personajul său, de fapt, care joacă mai tot filmul în cârje, sărind într-un picior, şi e supus la cele mai bizare experimente). Ca de obicei în astfel de situaţii, lui Lockhart i se spune că „de-aici nu mai pleacă nimeni“, şi la un moment dat cedează şi el şi scrie o misivă identică cu cea a CEO-ului său, Pembroke (Harry Groener). Va găsi, însă, resursele să-l învingă pe maleficul doctor Volmer, să ia fata pe motocicletă şi să părăsească blestematul spa din Alpii elveţieni.

Info

O terapie pentru viaţă / A Cure for Wellness (Germania-SUA, 2016)
Regia: Gore Verbinski
Cu: Dane DeHaan, Jason Isaacs, Mia Goth

2 stele

PORTRET DE REGIZOR

Gore Verbinski – tânjeşte după filmul „lui“ de artă

Filmul „A Cure for Wellness“ marchează şi revenirea la genul horror a regizorului Gore Verbinski, autor care-a reuşit să creeze câteva lumi imaginare de referinţă („Piraţii din Caraibe“, debutul seriei „Ring“, animaţia „Rango“). Tocmai succesul acestor filme şi felul în care regizorul a fost lăudat pentru felul în care le-a realizat (în aşa fel încât, în marketingul pentru actualul film, este numit „vizionarul“, ceea ce este fals), l-a făcut să-şi dorească mai mult, dorinţă în sine legitimă, dacă însă te ţin şi puterile pentru aşa ceva.

Influenţat de Kafka şi Ozzy

S-a născut, sub numele de Gregor Verbinski, pe 16 martie 1964, în localitatea americană Oak Ridge, Tennessee, unde tatăl său, fizician nuclear, lucra la laboratorul de-acolo. Bunicii din partea acestuia erau polonezi. În 1967, familia se mută în însorita Californie şi tânărul Gregor creşte într-o suburbie a oraşului San Diego. Spune că marile sale influenţe ca puşti au fost „Metamorfoza“ lui Kafka (normal, doar avea acelaşi prenume cu Samsa!) şi albumul „Master of Reality“ al celor de la Black Sabbath. Începe în adolescenţă ca chitarist pentru formaţii punk-rock locale (gen The Daredevils şi The Little Kings), dar pasiunea pentru regie de film (realizează primele filmuleţe împreună cu câţiva prieteni), din ce în ce mai puternică, îl face să-şi vândă chitara pentru a-şi cumpăra prima cameră profesionistă, evident un Super-8mm.

Absolvă prestigioasa şcoală de film UCLA în 1987 şi, cum prima dragoste nu se uită niciodată, începe prin a regiza videoclipuri muzicale pentru trupe alternative (L7, Bad Religion şi Monster Magnet), apoi trece la publicitate, unele dintre campaniile sale (Budweiser, în 1993) devenind de impact. Debutează în cinema cu comedia „Mousehunt“ (1997), care este apreciată. Se remontează după insuccesul cu „Mexicanul“ (2001) prin debutul de efect al francizei „The Ring“ (2002). Cel care-a trebuit să-şi vândă chitara în adolescenţă va regiza, în 2003, unul dintre cele mai mari succese financiare din toate timpurile, primul „Piraţii din Caraibe“, impresionant efort logistic pe care-l va continua cu încă două producţii pentru studiourile Disney.

Top 5 filme importante

1. Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre (SUA, 2003) (foto dreapta, Johnny Depp)
2. The Lone Ranger / Legenda călăreţului singuratic (SUA, 2013)
3. The Ring / Avertizarea (SUA, 2002)
4. Rango (SUA, 2011)
5. Mousehunt (SUA, 1997)

Citeşte şi: „Tonto, bunul comanş“ – cronica la „The Lone Ranger / Legenda călăreţului singuratic“, precedentul film al lui Gore Verbinski