La Filarmonica bucureșteană, muzică rusă și sovietică la cotele excelenței artistice

Este firesc, nimeni – la noi în orice caz, nici muzicienii colectivelor simfonice și nici marele public, din fericire nimeni nu are intenția, nu are tentația să amestece muzica, cultura, cu evenimentele actualităților geo-politice sau militare ale momentului, ale anilor din urmă; ...așa cum, regretabil, s-a întâmplat acest lucru la case mari, chiar foarte mari.

Ultimul simfonic al lunii aprilie, la Filarmonica bucureșteană, a fost dedicat în întregime marilor valori ale muzicii ruse și sovietice din deceniile de sfârșit ale secolului la XIX-lea, din prima jumătate a secolului următor. Am în vedere primul Concert în si bemol minor, pentru pian și orchestră de Ceaikovski și Simfonia a 5-a, în re minor, de Dmitri Șostakovici. Concertul a avut loc sub bagheta dirijorului german Constantin Trinks, invitat pentru prima oară pe scena Atheneului. Este un șef de orchestră dinamic, de fermă acțiune, muzician de specială clarviziune, aspect ce susține fiecare moment al actului său artistic. Dispune de o experiență artistică realmente extinsă, iar aceasta atât în marile teatre de operă ale lumii muzicale actuale cât și în compania colectivelor simfonice de important renume internațional.                                              

În mod cert, evoluția domniei sale în compania primului nostru colectiv simfonic reprezintă un real câștig al vieții noastre de concert. Am în vedere cea de a cincea creație de acest gen, lucrare cu totul aparte  semnată de marele simfonist al Rusiei sovietice, de Dmitri Șostakovici, anume Simfonia a 5-a, în re minor. Compusă în perioada interbelică, lucrarea pare a fi fost grevată la timpul ei de marea acțiune amenințător susținută în epocă, acțiune așa-numit ”anti-formalistă”, ferm promovată de regimul stalinist, totalitar al timpului. Dintre cele patru părți ale lucrării, primele trei sondează în adevăr meandrele subterane, în parte chinuitoare, ale conștiinței artistului intelectual, ale artistului gânditor aflat sub presiunea evenimentelor social-politice ale timpului. Lipsa cuvântului  orientativ, nu l-a scutit pe autor de opoziția fermă, brutală, a puterii.        

Mulți exegeți consideră că ultima parte – de evidentă expresie triumfalistă, admirabil construită – ar fi reprezentat un semn că autorul ar fi cedat presiunilor puterii totalitare. Este posibil să fi fost astfel! Cu toate acestea nu poți să nu apreciezi construcția de ansamblu, unitatea evolutivă a acțiunii simfonice și – pe de altă parte - profesionalismul pe care-l probează acest mare simfonist al secolului trecut, această mare conștiință în parte contorsionată, cel care ne-a orientat să citim ”printre rânduri” pentru a-i înțelege mesajul.

Prima parte a serii de muzică a fost susținută de pianistul Daniel Ciobanu, solistul primului Concert, în si bemol minor, de Ceaikovski. Este o piatră de încercare pentru toți pianiștii care tind spre eșalonul de vârf al actului artistic. Iar în acest caz spectaculozitatea antrenantă în mod absolut, cea care vizează dimensiunea artistică reală a lucrării, devine parte componentă a structurii de ansamblu în baza căreia artistul își concepe demersul. Trebuie observată în acest caz, în primul rând, cultura înaltă a timbrului pianistic, aspect în baza căruia se definește întreaga coloratură expresivă a acestui grandios opus romantic concertant dar și relația timbrală – aș numi-o – intimă, permanent întreținută, cu sonoritatea orchestrală.                                                                       

Materialul a apărut anterior în publicația Actualitatea Muzicală.