Klaus Iohannis şi partenerii săi de antrenament, care vorbesc ce citesc

Marţi, l-au trădat secundele de tăcere, gesticulaţia mâinilor, apoi observaţia obraznică „era vorba de o întrebare”. Dan Tăpălagă l-a pus în dificultate şi l-a enervat pe Klaus Iohannis, la fel Alina Manolache şi Sebastian Zachmann, ceea ce liderii opoziţiei nu au fost capabili să facă în 2020.

Opoziţia este artă grea în politică. 

În anii 90, opoziţia la FSN şi Iliescu erau Corneliu Coposu, Ion Raţiu sau Emil Constantinescu. Adrian Năstase l-a avut ca opozant pe Traian Băsescu, apoi Traian Băsescu pe Crin Antonescu şi Mircea Geoană. Vă amintiţi ce discursuri avea Antonescu? Un orator excelent! Ulterior, Iohannis l-a avut ca opozant pe Liviu Dragnea. După, totul s-a fleşcăit.

Astăzi nu mai avem lideri ai opoziţiei, oratori care gândesc inteligent şi liber ce vorbesc, ci doar cititori de texte atunci când vorbesc, stâlcit gramatical, fără să înţeleagă prea multe din ce le-au scris alţii. 

Aceşti pseudo-lideri, sparring partners ai preşedintelui Iohannis, din nefericire imprimă şi un ritm în verticala de partid. Avem un partid care vrea o Românie fără hoţie, slogan şi crez politic patentat la sfârşitul anilor 90 de Corneliu Vadim Tudor, apoi prin „arde-i pe corupţi”, în 2004, de Traian Băsescu. Avem alt partid, care spune despre sine că nu mai este vechi, ci nou, nu mai este roşia românească, a lui Daea, ci cea de import, de plastic, turcească.

La ce lideri de import are opoziţia, parteneri de antrenament ai preşedintelui Iohannis, mai avem speranţa unei opoziţii democratice, doar în presă, că vorbim de Cristoiu, Tăpălagă, Badea...