Joi, Europa în formatul „Marilor Speranțe”. Între timp, insulte grosolane între unii dintre participanți
0Interesant deoarece s-ar putea să se arate o soluție pentru viitorul care, altfel, pare cam încurcat și înnegurat. E vorba despre prima reuniune organizată în formatul Comunității Politice Europene, deschidere de tipul Marilor Speranțe.
Se speră obținerea unei formule intermediare și atrăgătoare pentru acele state care mai speră încă la aderarea la UE dar, cel puțin în acest moment, nu îndeplinesc criteriile și, ca atare, nu li se poate promite ceva concret. Ca atare, în acest context de acum al marilor nesiguranțe, liderii celor 27 de State Membre au inițiat această Comunitate Politică Europeană în care, la modul ideal, să poată fi aduse la aceeași masă a dialogului încă ș7 țări cu ambiții și/sau prezență europeană: UK, Turcia, Ucraina, Azerbaijan, Armenia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de nord, Norvegia, Elveția, Islanda, Lichtenstein, Republica Moldova și Georgia. Urmând ca a doua zi, vineri, să se continue cu o reuniune a Consiliului European. Poate să fie o reușită? Cu siguranță că da, spunea Macron, inițiatorul acestui proces, niciodată împins spre pesimist datorită eșecului răsunător al unei precedente idei franceze din aceeași serie, cea a reunirii politice a spațiului euro-mediteraneean sub lumina binefăcătoare a Parisului.
Dar ideea în sine se bazează pe faptul că Uniunea Europeană dovedește că este un model de unitate politică și de acțiune comună în rezolvarea în comun și solidar a crizelor. Chestiune delicat de argumentat, dacă nu chiar imposibil de susținut în contextul de acum când mișcările de tip suveranist reînvie pe fondul crizei economice și sociale. Desigur, este absolut cert și vizibil la ce a dus asta în cazul UK, țară care se confruntă acum cu probleme uriașe generate de izolarea de după Brexit. Dar este și suficient pentru a explica opiniei publice că atomizarea Europei va duce la o catastrofă inimaginabilă și la închiderea capacității competiționale a multe dintre Stele Membre în condițiile în care datoriile lor suverane s-au mărit exponențial în ultimii ani?
Uitați-vă la lista statelor invitate și veți vedea uriașele diferențe între puterea și perspectivele lor economice și veți realiza cât de dificilă va fi ajungerea la o agendă comună de obiective și, eventual, într-o etapă mult îndepărtată, de măsuri comune de acces la piețe și, eventual, la reglementări comune care să faciliteze accesul acestora la diversele zone de piețe europene...Caz în care, repet, este esențial ca aceste state să poată vedea că UE oferă o soluție de guvernare și comportament politic care să favorizeze unitatea și, astfel, să faciliteze rezolvarea situațiilor conflictuale, din ce în ce mai multe și mai primejdioase.
În loc de asta, apar episoade nu numai extrem de grave în sine, dar aruncând în arenă politicieni de vârf, chiar unii lideri politici dintre cei care vor trebui să se așeze la masa asta a speranțelor comune. Iată un episod absolut neverosimil.
Insulte la nivel înalt
Chiar în această lume nebună în care trăim, ar trebui să existe limite? Nu neapărat. Wolfgang Kubicki, vicepreședinte al Bundestag, în timpul unui discurs ținut în cadrul campaniei sale electorale din Hildershim, a spus că Președintele Erdogan nu este altceva decât un „mic șobolan de canal”, intenționând să atragă atenția asupra creșterii numărului de imigranți ilegali care prin din Turcia și ajung în Germania, spunând că Erdogan este capabil „să declanșeze în mod intenționat viitoarea criză a migrației ilegale...Valul de refugiați pe Ruta Balcanică a început din nou să crească, ceea ce reprezintă o provocare pentru politica internă și externă germană”. Foarte interesant din două puncte de vedere.
Pe de o prate, la același eveniment, Kubicki a respins cererile în favoarea trimiterii de arme în ajutorul Ucrainei, întrebându-se „Când va veni oare momentul când Putin ne va considera drept o putere beligerantă?”, asta în contextul în care luna trecută solicitase public reactivarea NordStream 2 între Rusia și Germania...chiar dacă partidul pe care-l conduce, FDP, liberal-democrat, este parte a coaliției aflată la guvernare și care, oficial, exprimă o cu totul altă poziție.
Lucrurile s-au inflamat imediat, Erdogan dându-l în judecată pe politicianul german pentru afirmații defăimătoare, avocatul său declarând pentru Spiegel că declarația vicepreședintelui Bundestagului împrumuta un procedeu comun în perioada nazistă când una intre insultele standard la adresa opozanților era caracterizarea ca „șobolan”. Aici lucrurile devin chiar complicate și primejdioase deoarece aluzia mi se pare a fi clară la celebrul film de propagandă „Evreul etern” („Der Ewige Jude”) realizat de Fritz Hippler, responsabil cu sectorul cinematografic în ministerul condus de Gobbels, acesta fiind mesajul central care deschidea porțile ororii lagărelor de exterminare: „În lumea animalelor, șobolanul încarnează perfidia și distrugerea care pătrunde oriunde. Tot asta reprezintă și Evreul pentru omenire”.
Dar, până la urmă, porcăielile de acest gen sunt materia primă folosită de politicieni, sau cel puțin de unii dintre ei, pentru a-și construi o platformă în apropiere de alegeri. De ce atenția acum pentru acest episod?
Pentru că se poate stabili o posibilă legătură între acest episod în aparență chiar neverosimil și tensiunea la nivelul cel mai înalt între Germania și Turcia, declanșată după ce, cancelarul Olaf Scholz a declarat la New York, după o întâlnire cu președintele turc, că „este extrem de iritat” de decizia Turciei de a începe demersurile de aderare la Organizația de Cooperare de la Shanghai care, în opinia lui Erdogan, „este o organizație care aduce o contribuție importantă la o bună coexistență pe plan mondial”. Erdogan găsea o justificare a gestului său în faptul că cei de la Bruxelles au ținut Turcia 52 de ani în poziție de așteptare.
Interesant, acum înainte de reuniunea Marilor Speranțe de la Praga, să vedem cu m se pot concilia toate astea într-o formulă cu viitor credibil, căci, totuși, la un moment dat, cu toate riscurile, Uniunea Europeană (la fel NATO) ar trebui să ajungă la momentul în care să se poată decide cum vrea să funcționeze pe mai departe: fie continuând acest joc al incertitudinilor deoarece nu are atâta forță și credibilitate cât să se impună în fața unei Turcii acre caută aliații reali în tabăra opusă, fie anunțând condițiile unei relații transparente și mutual benefică.
Pentru Turcia, cine se va dovedi partener real? UE cu această Comunitate Politică Europeană sau Organizația de cooperare de la Shanghai cu China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, India, Pakistan și Iran?
Sau se mai așteaptă o tură?
Se încarcă comentariile...
