Video Adevărul despre Arsenie Boca, prin ochii ucenicei sale: „Nu a fost legionar”. Ce spunea despre Ceaușescu
0La 36 de ani de la moartea sa, călugărul Arsenie Boca a rămas o personalitate legendară pentru mulți români. Popularitatea sa a crescut în anii '90, când au apărut primele legende despre el. Zamfira, femeia care i-a fost ucenică timp de patru decenii, încercase în zadar să îi apere imaginea.
Mii de oameni sunt așteptați la Mănăstirea Prislop, pentru a-l comemora pe călugărul supranumit „Sfântul Ardealului”, la împlinirea a 36 de ani de la moartea sa.
Arsenie Boca (1910–1989), una dintre personalitățile ortodoxiei românești, decedat în 28 noiembrie 1989 și trecut în rândul sfinților de Biserica Ortodoxă Română. Fenomenul pelerinajelor a apărut pe fondul poveștilor despre puterea sa vindecătoare și despre profețiile care i-au fost atribuite
Două zile de sărbătoare: canonizarea locală a lui Arsenie Boca
Episcopia Devei și Hunedoarei anunță că în 28 noiembrie 2025 va avea loc proclamarea locală a canonizării sale, ca Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Evenimente religioase vor avea loc joi și vineri.
„Joi, 27 noiembrie 2025, începând cu ora 16.00, va fi oficiată Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 9.00, se va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească la altarul de vară al Mănăstirii Prislop. După rugăciunea amvonului se va da citire Tomosului sinodal de proclamare locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, se va prezenta icoana canonică a sfântului și se va intona troparul”, a transmis Episcopia Devei și Hunedoarei.
Reprezentanții episcopiei se așteaptă la un număr mare de pelerini. Accesul celor care vor veni cu autocare va fi permis în parcarea mănăstirii, special amenajată, în limita locurilor disponibile.
„După epuizarea locurilor de parcare, autoritățile responsabile în organizarea evenimentului nu vor mai permite accesul altor autocare, pentru a evita blocajele. Din cauza topografiei locului, precum și a spațiilor limitate de parcare, pelerinii care se vor deplasa cu autoturismele personale vor fi îndrumați de către agenții rutieri pentru a-și parca autoturismele pe marginea carosabilului, spre acostament, pe un singur sens, în ordinea sosirii”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.
În 2024, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea părintelui Arsenie Boca și a altor 15 preoți și călugări români. Acesta a primit titulatura de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, fiind prăznuit în ziua de 28 noiembrie.
Miturile din anii '90 au adus valuri de pelerini la Prislop
Cu mult timp înainte de a fi canonizat, Arsenie Boca era numit „Sfântul Ardealului”, iar pelerinajele la mormântul său de la Mănăstirea Prislop au luat amploare în anii 2000. Popularitatea sa crescuse odată cu interesul românilor pentru cărțile de mărturii despre minunile și profețiile atribuite acestuia.
Preoți, rude, oameni care susțineau că le-a fost duhovnic ori că au împărțit aceeași celulă de închisoare, oameni care l-au întâlnit și care nu l-au cunoscut vreodată au lăsat mărturii despre lucrurile ieșite din comun realizate de Arsenie Boca, în timpul vieții sau chiar după moarte.
Zoe Dăian, o nepoată a lui Arsenie Boca, afirma că acesta ar fi prezis moartea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu.
„Prin anii ’80, Părintele Arsenie a fost dus și la Ceaușescu, care l-a întrebat: «Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. Despre mine ce știi?». Și Arsenie i-a spus: «Într-o zi de mare sărbătoare veți fi omorâți amândoi». Ceaușeștii nu au crezut și i-au spus maiorului să-l ia și să nu-l mai vadă”, relata aceasta.
În afara profețiilor legate de soarta cuplului Ceaușescu, încă din 1990, lui Arsenie Boca i-au fost atribuite numeroase profeții despre războaie, cutremure și evenimente apocaliptice.
Lor li se adăugau mărturii despre însușirile paranormale ale duhovnicului. Spre exemplu, fostul deținut politic Dan Lucinescu susținea că în 1948, când se afla în arest la Brașov, Arsenie Boca ar fi dispărut din celulă, chiar din fața anchetatorilor săi.
„Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor ființă se tulbură. Atât ofițerul, cât și gardianul își scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coșmar trăit de ei vreodată”, scria acesta.
Relatări tot mai exagerate
Din această cauză ar fi fost eliberat, adăuga el. O altă relatare asemănătoare dezvăluia că, în 1951, acesta ar fi dispărut de pe șantierul Canalului Dunăre–Marea Neagră, pentru a fi prezent la înmormântarea mamei sale.
Arsenie Boca nu a vorbit însă niciodată public despre perioada de arest și detenție din primii ani de comunism și nici despre presupusele întâmplări. Afirma, în schimb, că își alesese numele călugăresc după cel al unui călugăr, Avva Arsenie, care își alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior.
Alte mărturii strânse în cărțile despre Arsenie Boca dezvăluiau vindecările miraculoase atribuite acestuia, în timpul vieții sale, dar și vindecările aduse unora dintre cei care ajungeau în pelerinaj la mormântul său. Unii români susțineau că au fost martorii unor întâmplări stranii la înmormântarea lui Arsenie Boca. Pe cer ar fi apărut o cruce de stele, iar decedatul ar fi deschis ochii din sicriu.
„La înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaștri. Eram foarte aproape de sicriu. Când am auzit că și alții au văzut acest lucru, am înțeles că nu a fost o nălucire”, relata maica Adriana, de la Schitul Cornet.
În ciuda numeroaselor mărturii provenite de la cei care susțineau că au fost prezenți la înmormântarea călugărului, evenimentul din 4 decembrie 1989 a avut loc într-un cadru restrâns, care a cuprins câțiva preoți și localnici din satul învecinat mănăstirii. În iarna anului 1989, care aștepta evenimentele tulburătoare ale Revoluției, este greu de admis că mulțimile se puteau strânge la înmormântarea călugărului. De altfel, puținele fotografii de atunci, arată sicriul descoperit al călugărului, însoțit de câțiva preoți.
Ucenica lui Arsenie Boca a respins toate „minunile” atribuite lui
Relatările controversate despre Arsenie Boca și numeroasele cărți apărute despre învățăturile atribuite călugărului au fost contestate încă din 1990, de maica Zamfira (1925–2005), stareța de atunci a Mănăstirii Prislop.
Născută în 1925, Julieta Constantinescu și-a legat cea mai mare parte a vieții de Arsenie Boca, însoțindu-l din anii ’40 până la moartea lui, iar mormântul său de la Mănăstirea Prislop se află în vecinătatea locului de veci al lui. La începutul anilor ’90, ea reclama pe cei care pretindeau că l-ar fi cunoscut pe duhovnic și i-ar fi atribuit diverse scrieri.
„Un lucru care trebuie lămurit este ciudata apucătură a unor așa-ziși credincioși, care pretind că îl cunosc de nu știu când pe părintele (deși ar fi trebuit să aibă cel puțin 70 de ani să îl fi putut cunoaște la Mănăstirea Sâmbăta) și care cred că au ei datoria să-l facă ei cunoscut pe părintele. Adună ziceri sau predici de-ale părintelui, pe care le mai modifică și le amestecă cu predici făcute de ei, scot texte din contexte, copiază de pe unde pot prima schiță a Cărării, le multiplică și în felul acesta își fac o sursă de câștig, inducând în eroare suflete simple și necunoscătoare”, arăta stareța Zamfira, la finalul volumului „Cărarea împărăției”.
Acuzațiile pe care le făcea stareța au deranjat o parte din preoți. Unii au acuzat-o de răutate, alții au lansat suspiciunea că fusese pusă de Securitate să-l controleze și să-l raporteze. Alții au văzut în apropierea dintre Arsenie Boca și Zamfira o relație nepotrivită.
Stareța mănăstirii Prislop răspundea ferm, în 1990, relatărilor despre duhovnic. Ea amintea, într-un articol publicat în 1990 în Telegraful Român, că fusese stareță a mănăstirii Prislop în perioada 1952–1959, după care mănăstirea a fost desființată în mod abuziv și nedrept în urma Decretului 410 din 1959, iar între anii 1948 și 1959 Arsenie Boca a fost mai întâi stareț și apoi duhovnic al mănăstirii.
Ea afirma că unele articole apărute despre Arsenie Boca imediat după moartea lui erau înșiruiri de invenții, minciuni și fabulații, însoțite de citate false care îi erau atribuite.
Unele vorbeau despre perioada petrecută de acesta în arest și închisoare în primii ani de comunism.
„La Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus nu există nici un schit de la care a putut fi arestat părintele, există numai clădirile mănăstirii. N-a făcut 8 ani închisoare, nu a avut nicio condamnare. Nu a fost declarat niciodată legionar. A fost luat numai câteva luni pentru cercetări în anul 1948 de la Mănăstirea Brâncoveanu–Sâmbăta de Sus, din cauza popularității pe care o avea, iar în anul 1951 a fost luat și trimis un an de zile la canal, de la Mănăstirea Prislop, din aceeași cauză”, afirma aceasta.
Ea nega legăturile fostului stareț cu familia regală a României sau cu familia Ceaușescu, despre care informa presa vremii.
„Ierarhia bisericească, dacă a avut ceva cu părintele Arsenie, a avut numai de teama autorităților civile, cărora nu le-ar fi fost pe plac popularitatea părintelui Arsenie și ierarhia ar fi putut fi trasă la răspundere din acest motiv, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât părintele Arsenie nu a fost reacționar, ci a fost convins de principiul scripturistic că «orice stăpânire este de la Dumnezeu». Întrevederea cu Ceaușescu și celelalte nu sunt decât iarăși invenție și imaginație bolnăvicioasă”, afirma aceasta ca răspuns unui articol din ziarul Dimineața.
Zamfira Constantinescu adăuga că Arsenie Boca a locuit în Sinaia din anul 1977, până la sfârșitul vieții, unde a reorganizat o parte din obștea Mănăstirii Prislop, scoasă pe drumuri, pe nedrept, în anul 1959.
„Părintele Arsenie s-a săvârșit din viață la Sinaia, la 28 noiembrie 1989, și a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop. Toată lumea știe acest lucru”, încheia aceasta.
Sfântul din umbra lui Arsenie Boca
După revoluție, viața religioasă la mănăstirea izolată a Țării Hațegului a fost impulsionată de numărul tot mai mare de pelerini, iar mulți turiști au început și ei să o descopere. Dacă inițial Mănăstirea Prislop era considerată un loc de reculegere și chiar un popas turistic căutat pentru atmosfera de liniște din jurul bisericii sale medievale, cu timpul, mormântul fostului său stareț Arsenie Boca, străjuit de o cruce simplă de lemn, a devenit centrul simbolic al acesteia.
La începutul anilor ’90, cei mai mulți oaspeți ai mănăstirii treceau pe lângă vechiul cimitir al ei fără a se opri la mormânt. Oamenii urcau pe dealul care adăpostea o chilie săpată în secolele trecute în versantul abrupt și stâncos care se înalță deasupra unei râpe adânci. Grota, numită „casa sfântului” fusese dăltuită de Ioan de la Prislop, un pustnic care a trăit aici în urmă cu patru secole și care a fost trecut în rândul sfinților Bisericii Ortodoxe Române în 1993.
„Tradiţia ne vorbeşte de un călugăr cu numele Ioan care a dus o viaţă sfântă, stând în peştera săpată în piatră, ce se află şi acum în coasta dealului deasupra mănăstirii. După moartea lui, auzindu-i de veste, ar fi venit cei din Ţara Românească şi i-ar fi dus trupul, rămânând la Silvaş numai un deget. Degetul arătător se păstrează astăzi în biserica din Sânpetru, lângă Haţeg”, informa ziarul Adevărul, în 1928.
O altă legendă locală arată că Ioan era un tânăr din localitatea Silvaș, învecinată mănăstirii, care părăsise satul împreună cu fata de care se îndrăgostise, iar cei doi s-au refugiat în vechea chilie a călugărilor de la Prislop.
Acolo ar fi murit iubita acestuia, iar tot acolo, pe mormântul ei aflat pe malul pârâului, în vecinătatea peșterii, a fost găsit mort și Ioan. Astfel de legende circulau în trecut și despre alte biserici din Țara Hațegului, cea mai cunoscută fiind cea de la Densuș, ridicată din ruinele orașului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
La sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, Mănăstirea Prislop, condusă de acest călugăr, ar fi trecut printr-o perioadă înfloritoare. Devenise cel mai faimos așezământ monahal din Transilvania și un centru de cultură bisericească.
În secolul al XVIII-lea, Mănăstirea Prislop a fost incendiată, iar arhivele care păstrau mărturii despre viețuitorii ei au fost distruse. Călugării au fost alungați, însă așezământul a fost reconstruit și a redevenit, din anii ‘90 unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ortodox din România.
Deși canonizat, pustnicul rămas în istoria medievală a mănăstirii a ajuns cu timpul în umbra starețului din epoca modernă a acesteia, și ea plină de evenimente tulburătoare.
Se încarcă comentariile...
