Je suis „balaoacheș”

Solidarizarea maselor de intelectuali în jurul cazului produs de romanul lui Bogdan Alexandru Stănescu îmi produce același sentiment (de greață) pe care mi-l dă de obicei constituirea oricărei gloate (mai ales de intelectuali). Căci cea mai periculoasă mulțime, cea mai periculoasă gloată nu este mulțimea oamenilor simpli, ci gloata de intelectuali / scriitori / artiști, gloata de „individualități”.

Mă desolidarizez de acestă solidarizare și dacă ar fi numai din spirit de frondă, din spirit de contradicție.

Dar mai am câteva motive.

1. Dubla măsură a intelectualului român verde. Dacă frazele pe care le citează Valeriu Nicolae din romanul ultrapremiat al lui Bogdan Alexandru Stănescu ar fi fost despre evrei, negri, români sau... femei, aceeași floare aleasă a culturii, astăzi mare apărătoare a dreptului la libertate de exprimare, ar fi întors nasul cu dezgust sau ar fi zâmbit jenată... Așa s-a întâmplat de pildă cu o carte scrisă de Sorin Lavric în care tentativa de a alcătui o tipologie a femeii în cartea Decoct de femeie a fost considerat un păcat de neiertat și un motiv suficient pentru ca un critic să-l declare o persoană nefrecventabilă, un intelectual compromis. În cazul lui nu a mai contat libertatea de exprimare, nimeni din gloata intelectuală nu i-a sărit în apărare de dragul libertății de a scrie orice, așa cum o face astăzi aceeași gloată pentru Bogdan Alexandru Stănescu. Acolo nu mai conta convenția separării dintre persoana reală și 'naratorul' teoretician din carte.

2. Rasismul de compensație românesc. Românii sunt, dacă te uiți la istoria lor, mai curând victime, mai degrabă supuși decât stăpâni, mai curând învinși decât cuceritori. Sunt, obiectiv vorbind, de partea slabă, proastă a istoriei. Acum, când te afli de această parte, există două variante de reacție: să te identifici cu cauza celor slabi (în general), să aperi drepturile victimelor și celor învinși (în general), să devii sensibil la problemele celor care sunt condamnați fără drept de apel (eretici, negri, evrei, țigani, homosexuali). Asta ar fi varianta fericită. Din păcate pe noi ne caracterizează un rasism secundar, de compensație - ne manifestăm complexul de superioritate, atâta cât ne-a mai rămas, față de cei mai slabi decât noi și care nu primesc protecție din partea cuiva mai puternic de care ne este frică. Așa s-a întâmplat cu evreii, așa s-a întâmplat și încă se întâmplă cu țiganii, cazul de față fiind cât se poate de elocvent. Căci ceea ce îi face pe intelectualii de gloată să-i sară în apărarea lui Bogdan Alexandru Stănescu nu este nici pe departe libertatea de exprimare (nici unul nu și-ar permite să spună măscările din cartea domnului premiant la adresa evreilor, de pildă, pentru că evreii sunt astăzi puternici și pentru că le e frică de consecințe. Dar ne-au rămas țiganii, adică ce, nici țiganilor nu avem voie să le zicem cum ne vine la gură, nici față de țigani nu putem să ne simțim superiori? Ce ne mai rămâne? Cum să ne mai satisfacem și noi rasismul de compensație?

3. Se tot repetă până la greață că literatura nu este... despre „morală”, că arta tre' să fie liberă și în virtutea libertății ei absolute poți spune orice despre orice. Eu nu cred. Iarăși e o ipocrizie fără margini. Literatura e morală până în măduva oaselor ei, e morală și în cazul acelor opere considerate în epoca lor, de niște spirite înguste, imorale (Flaubert, Baudelaire etc). Sigur, o privire îngustă, a unei morale mic-burgheze poate să vadă imoralitate peste tot, dar discuția serioasă trebuie să pornească de la întrebarea dacă morala cărții este superioară moralei acceptate în mod curent sau se plasează la un nivel mai jos, este mai înapoiată decât valorile acceptate acum. Că nu e vorba despre morală în literatura - e o tâmpenie absolută, mai ales când vine din partea unor intelectuali care, altfel, la conferințe, rostesc cu gura plină, pe urmele lui Nietzsche, că totul e morală, inclusiv teoria despre adevăr.

Textul lui Valeriu Nicolae este despre o evaluare corectă a valorilor morale ventilate de acest mult lăudat roman al lui Bogdan Alexandru Stănescu. Poate că dl Stănescu este un profet care anunță o morală viitoare pentru care nu suntem încă pregătiți. Dar să ne explice mai bine în ce constă. Pentru că literatura ține de educație (de aceea este prima disciplină în catalogul învățământului secundar, de aceea se studiază în școli). A, nu e genul ăla de literatură? E alt gen? Din nou, acest lucru ar trebui specificat mai apăsat, dar din moment ce primește atâtea premii e clar ca tine de o literatură care se pregătește să fie canonizată.

S-a făcut trimitere la Lolita într-una dintre intervenții. Ca și la Doamna Bovary. Cele două cărți au o încărcătură morală, au un mesaj moral - personajul Humbert Humbert este un nebun care sfârșește prost, în închisoare, și nici Lolita nu se simte prea bine, iar madame Bovary știm bine cum a sfârșit. Că arta romanului e mult dincolo de aceste morale simpliste e adevărat, dar fără aceste rezolvări morale e greu de crezut că romanele ar fi fost acceptate, atât cât și când  au fost. Dacă Emma ar fi fost o nimfomană care și-ar fi făcut de cap exemplar, detestandu-și  soțul și fetița, până la adânci bătrâneți, mă îndoiesc că romanul lui Flaubert ar fi avut o soartă mai bună decât cărțile lui de Sade. În ce o privește pe Lolita, cred că proasta faimă, faptul că numele personajului a devenit etichetă de filme porno, spune totul despre felul în care, cu toate precauțiile și arta lui Nabokov, publicul ajunge să claseze operele care-i forțează cadrele morale.

Discuția însă nici măcar nu a început bine că masele intelectuale s-au și unit strâns în jurul romancierului vexat în libertatea lui de exprimare de un rom care întreabă pe bună dreptate: cum pot să-i spun eu copilului meu că domnul doctor în litere și mare scriitor merită cele mai mari elogii pentru o carte în care ne face ciori împuțite, țigani borâți, șobolani, gândaci?

P.S.

Textul de mai sus l-am postat ca atare pe data de 25 august a.c. pe pagina mea de Facebook. Simt nevoia să-l fac și mai public, pe blogul „Adevărul”, pentru că chiar astăzi mi s-a confirmat, pentru a câta oară, execrabila dublă măsură a intelectualității noastre. Mai exact, cu prilejul unei expoziții de la Art Safari – unde o anumită iconografie creștină era reprezentată caricatural – domnul Vasile Bănescu li s-a adresat artiștilor care au îndrăznit să comită acest act artistic cu vocabule de tipul următor: „multiplu depravați”,  „așa-ziși «artiști» învinși de drogul ideologic” „artizani ai urâtului”, „minusculi și ridicoli demiurgi de carton sau alte materiale perisabile” „violatori ai artei”, „«zombi» care se cred «nimfe»” „jalnici mesageri ai unei agresive «esteticii a urâtului»”.

Ei bine, scriitorimea noastră nu s-a mai sesizat absolut deloc la „delațiunea”, la „cenzura” – venită din partea unui oficial al Bisericii, mult mai în măsură să o exercite, căci știm în ce bune relații se află instituțiile noastre cu Biserica. Nici unul dintre culturalii noștri, apărători nu cu mult timp în urmă ai dreptului la liberă exprimare, nu s-a mai urzicat la postarea vehementă a domnului Vasile Bănescu despre expoziția de artă din cadrul Art Safari - unde, vezi Doamne, Iisus este blasfemiat printr-o reprezentare artistică, modernă și nonconformistă? De unde săreau toți mai deunăzi la gâtul lui Valeriu Nicolae pentru că a îndrăznit să spună că s-a simțit insultat, în calitatea lui de rom, de frazele cu un puternic iz rasist, imputându-i-se chiar delațiunea, încercarea de cenzurare a actului artistic, astăzi, acum, când însuși purtătorul de vorbe al Patriarhiei Române condamnă, ca în evul mediu, un act artistic - se lasă o tăcere asurzitoare peste toată floarea cea vestită a culturii române. Unde e coerența morală? A, egalitate să fie, dar nu pentru căței... Să fie libertate - dar până la ușa bisericii! Să fie libertate când înjurăm romii, dar nu și când îl „blasfemiem” artistic pe Iisus.

Dar unde e coerența morală și ca să zic așa creștină a dlui Bănescu - pe care nu l-am auzit pronunțându-se în scandalul legat de romanul lui Bogdan Alexandru Stănescu, dar care sare în sus pentru că Iisus a fost 'blasfemiat' într-un act artistic? Nu, nu ești creștin dacă condamni o expoziție de artă - unde niște chipuri cioplite sunt caricaturizate, ci atunci când îl aperi pe cel flămând, străin și gol, căci în el și numai în el este Hristos. Citez: „Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.’ Atunci, cei neprihăniți Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?’ Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.’ (Matei, 25: 35-40)