Istorie alternativă: Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României

Sfântul Andrei este sărbătorit astăzi, 30 noiembrie, de Biserica Ortodoxă

Nimeni nu poate contesta că ziua de 1 Decembrie nu este o zi cu importanţă istorică în contextul general al istoriei acestui neam, însă, este un eveniment printre alte evenimente istorice de aceeaşi însemnătate sau poate chiar mai însemnate.

Ce reprezintă astăzi pentru oamenii acestei ţări acest eveniment istoric vedem de 20 de ani încoace. Pe de o parte, politicienii, armata şi oricine poate defila în vreun fel anume, nu pierd ocazia să-şi lăţească zâmbetele pe ecranele televizoarelor şi să-şi rostogolească cuvintele ipocrite despre popor, patrie şi patriotism, iar pe de altă parte poporul suficient de indiferent şi sătul de „zile naţionale” în care nu se regăseşte, dar de care profită înfruptându-se din pomenile cu mici, cu bere, cu ciolan afumat, declarate deja simboluri naţionale (Bravo, naţiune!), deşi în această perioadă ne aflăm în plin post al Crăciunului.

Cu toate eforturile unor televiziuni, primării, partide şi politicieni de a „americaniza” ziua de 1 Decembrie şi de a o aduce la nivelul de bucurie şi interes la care americanii ajung de fiecare dată pe 4 iulie, efectul a fost acelaşi în rândul „cetăţenilor Patriei”: bine că avem o zi liberă şi ceva de mâncare pe gratis, cât despre 1 Decembrie… oare ce s-a întâmplat atunci... în 1918?, oricum a fost vorba parcă de o unire, dar nu ştiu care, pentru că au fost mai multe…

Este evident că astăzi românii nu se mai raportează la evenimente istorice pentru ca au fost confiscate abuziv de regimul comunist patriotard folosite cu scop propagandistic până la saturaţie, până la epuizarea, dezgolirea şi chiar mistificarea sensului lor istoric,enile n pomenile necreştineşşti şi pentru că prezentul bate trecutul.

Cam acelaşi fenomen s-a petrecut şi în ceea ce priveşte figurile istorice ale acestui neam, însă, nu acelaşi lucru s-a reuşit de către tăvălugul comunist, deşi s-au făcut eforturi substanţiale de batjocorire, denigrare şi desfiinţare a prezenţei lui Dumnezeu pe acest pământ prin sfinţii Săi, care au rămas în conştiinţa neamului nostru, cu „încăpăţânarea” Duhului lui Dumnezeu de a nu văduvi neamul acesta de sfinţenie. Şi roadele s-au văzut, pentru că au apărut sfinţi şi din lagăre şi din închisori şi din deportări, nu numai din chiliile mânăstirilor sau din pustietăţile acestui pământ, pentru a se evidenţia demnitatea întru libertate şi credinţă a acestui neam cu toate plusurile şi minusurile lui, şi totodată pentru a se întări speranţa că sfinţenia nu va părăsi aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

Prin urmare, a fost nimerită decizia ca ziua naţională a românilor să fie legată de o persoana sfântă a Sfântului Apostol Andrei, cel care a semănat cuvântul lui Dumnezeu în ţarina fertilă a acestui neam. Totuşi, bine că, privind istoria prin prisma manualelor alternative, nu am ajuns încă să serbăm ziua naţională de ziua Andreei Esca, care se doreşte a fi confirmată de către unii „istorici” drept personalitate a istoriei noastre contemporane.

Politicienii şi-au confecţionat deja o istorie alternativă, pentru ei înşişi, aşa încât pasul până la o alternativă personalistă a istoriei a fost făcut, dar prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi nu poate fi scoasă din istoria şi viaţa nimănui, cu atât mai puţin a unui neam.